Ziua de 14 mai are o semnificație aparte, conform Legii 127/2017, lege care stabilește această dată drept "zi națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste".
În expunerea de motive a Legii 127/2017, se arată că această zi a fost aleasă în amintirea celui mai mare val de arestări politice din istoria României (noaptea de 14 mai 1948). Au fost arestaÅ£i tineri, a intelectuali ÅŸi toÈ›i cei care au manifestat chiar È™i cel mai mic gest de nesupunere faţă de regimul dictatorial ateu.
Acesti martiri s-au savarsit in temnitele comuniste din Romania intre anii 1945-1964, fiind chinuiti in multe feluri: cu foame, cu frig, cu batai, cu teroare continua, cu insulte si umiliri nenumarate. Unii, de pe urma grelelor patimiri s-au imbolnavit, indoindu-li-se chinurile deoarece asistenta medicala era conditionata de compromitere.
Dintre cei pe care ii cinstim astazi unii au murit in inchisori, in lagare, in anchete, la securitate, altii ucisi miseleste sau executati pe intregul cuprins al tarii. Majoritatea au fost ingropati in gropi comune, in locuri necunoscute, sfintind intreg pamantul tarii.
Cele mai mari si mai cunoscute centre de exterminare sunt: Aiud, Gherla, Jilava, Pitesti, Targu Ocna, Canalul, Delta Dunarii, Sighet, Mislea, Miercurea Ciuc. Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Ilie Lacatusu, Pr. Dimitrie Bejan, Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Pr. Marcu, Pr. Ioan Negrutiu, Dumitru Bordeianu si multi altii. Si pe ei ii cinstim astazi impreuna cu fratii lor ce s-au savarsit in temnite.
Unii au fost tarani, altii intelectuali; unii militari, altii muncitori; unii studenti, iar altii preoti si monahi. Au fost si femei multe, sotii si mame indurerate si chiar copiii.
Tot în această zi, 14 mai, a fost arestat ÅŸi Părintele Justin Pârvu, care a suferit 16 ani de temniţă, urmând ca tot în această zi, 14 mai, a anului 1964, de data aceasta, să fie eliberat ÅŸi prin eliberarea sa să dăruiască eliberare ÅŸi nouă, celor aflaÅ£i în robia fricii ÅŸi a necunoÅŸtinÅ£ei.
Părintele Justin Pârvu despre 14 Mai 1948, ziua neagră a arestărilor!
Cea mai grozavă ÅŸi funestă săptămână a fost în jurul lui 14 mai 1948. Una dintre cele mai cenuÅŸii pagini din istoria românească… Circulau pe atunci maÅŸini foarte luxoase. Intraseră în circuitul ţării noastre niÅŸte autocare noi, maÅŸini poloneze, foarte elegante la suprafaţă, dar înăuntru era totul închis ÅŸi nu se vedea nimic. Lumea se obiÅŸnuise… Eh, maÅŸini poloneze!… Dar acolo erau numai ÅŸi numai deÅ£inuÅ£i politici.
Pentru că arestările, care se făceau noaptea, erau foarte multe, rămâneau deÅ£inuÅ£ii de transportat ÅŸi dimineaÅ£a cam până la opt, nouă. Interesul era ca aceste maÅŸini să nu se oprească pe la securităţi pentru că se demasca ce conÅ£in. Încă o treabă foarte interesantă!… În partea de sud-est a oraÅŸului se auzeau împuÅŸcături pe care ei le mascau, zicând: "armata face manevre".
Erau cunoscute aceste manevre ale armatei. Se făcea o manevră în Roman, se mai făcea la două, trei săptămâni una în IaÅŸi, în sfârÅŸit, în diferite oraÅŸe. Ce era cu împuÅŸcăturile acelea? Aduceau aici noaptea familii întregi din comuna Bosancea, din zona Bucovinei. Bosancea, o comună de mare rezistenţă unde ÅŸi ruÅŸii au fost dezarmaÅ£i ÅŸi acum venise momentul de răzbunare împotriva bosăncenilor. Au făcut gropi comune în Piatra NeamÅ£, pe dealul Balaurului ÅŸi acolo aduceau cu maÅŸinile, noaptea, familii întregi, le mitraliau ÅŸi le aruncau în gropile comune. DimineaÅ£a era totul nivelat, cu iarbă ÅŸi flori ÅŸi nu se ÅŸtia ce e acolo.
În 1951 s-au făcut de către popa Nicolae săpături pe dealul Balaurului, însă securitatea a oprit să se mai continue săpăturile. În noaptea dinspre 15 mai 1948 beciurile securităţii erau pline. Nu mai încăpeau arestaÅ£ii nici în beciuri, nici în poduri. N-aveau nici miliÅ£ieni de serviciu ÅŸi atunci au dresat câini. Au băgat deÅ£inuÅ£i în podurile securităţii ÅŸi la fiecare doi, trei deÅ£inuÅ£i era câte un câine lup. Într-adevăr, dacă miÅŸcai erai sfâÅŸiat de animalul acesta. AÅŸa spuneau ÅŸi caralii: "Dacă miÅŸcaÅ£i, riscaÅ£i să vă rupă mâna, să vă spargă capul, să vă-nghită cu tot cu oase". Åži am stat 48 de ore nemiÅŸcat cu faÅ£a în jos în podul securităţii din oraÅŸul Roman. După 48 de ore am coborât la anchetă.
Ancheta era făcută de un evreu al securităţii, Davidovici Solomon, foarte inteligent care a colaborat cu Doina Constantin. El era informatorul Securităţii ÅŸi juca ÅŸi rol de activist în FDC. AÅŸa că ziua umbla prin internate, prin ÅŸcoli, pe la Å£ară ÅŸi racola tinerii în MiÅŸcarea Legionară. Era foarte apreciat ÅŸi căutat pentru că fusese arestat de Antonescu.
Dar lumea nu ÅŸi-a dat seama cum de e liber de vreme ce fusese condamnat la 15 ani! Securitatea pusese mâna pe el: "Te eliberăm, dar ne faci serviciile".
A făcut serviciile Securităţii câÅ£iva ani de zile ÅŸi apoi a fost găsit pe străzile oraÅŸului Cluj mort, cu faÅ£a în jos, în uniformă de securist. Ä‚ÅŸtia l-au eliminat pentru că ÅŸtia prea multe.
AÅŸa s-a început prigoana în acea noapte de 14-15 mai 1948. Au fost peste 10.000 de tineri arestaÅ£i, anchetaÅ£i, condamnaÅ£i în lunile august, septembrie ÅŸi în octombrie repartizaÅ£i în puÅŸcăriile unde urma să execute fiecare condamnarea. Cu vreo patru, cinci zile înainte de plecarea din Roman, mi se arată o imagine: undeva în întuneric, în fundul sălii, o scânteie de lumină. Åži mă opresc, într-adevăr în realitate, după două săptămâni, în faÅ£a puÅŸcăriei Aiudului.
Eram legaÅ£i la ochi ÅŸi ca să merg către capătul sălii mi-au dat prosopul de la ochi ÅŸi tocmai lumina aceea mi se arată mie acolo unde caraliul deschide celula: "Intră aici, banditule!". Åži asta era scânteia ÅŸi celula mea. Åži am mai avut o prevestire la ieÅŸirea din puÅŸcărie. Le-am zis camarazilor mei: "Măi, băieÅ£i, nu murim. FiÅ£i atenÅ£i, rezistăm ÅŸi mergem înainte. Lupta se duce mai departe". Åži într-adevăr aÅŸa a fost.
Ancheta de la Suceava
La Suceava era o anchetă foarte riguroasă decât la IaÅŸi ÅŸi GalaÅ£i. Cum să bată ei oamenii în timpul nopÅ£ii când se auzea în piaţă, pentru că era târgul aproape? Åži atunci au făcut un podium în mijlocul pieÅ£ei, au pus vreo două tabere de Å£igani să cânte, să bată tobele încât răcnetele ÅŸi Å£ipetele nu se mai auzeau. În camere era plin de sânge pentru că tinerii erau mereu chinuiÅ£i. Prin august-septembrie au venit ÅŸi procesele. Åži era acelaÅŸi tribunal, erau aceiaÅŸi judecători care au dat condamnări ÅŸi pe vremea lui Antonescu în 1940. Credeau că aÅŸa se pot reabilita în faÅ£a comuniÅŸtilor.
Când au început condamnările, curgeau anii: 15, 20, 25, ici colo un cinci, ÅŸapte ani. Veneau caralii printre noi ÅŸi întrebau: "Ce condamnare ai?". "Åžapte ani". "A, trăieÅŸte ÅŸi cocoÅŸul ÅŸapte ani cu boabe de la vecinul". AÅŸa că s-au terminat procesele ÅŸi a urmat repartiÅ£ia pe la puÅŸcării. După ce au evacuat puÅŸcăria, i-au arestat ÅŸi pe domnii care ne-au condamnat ÅŸi au mers cu noi până la PloieÅŸti unde i-au despărÅ£it de noi. Iată cum merge lumea asta în nebunia ei că nu mai ÅŸtii în ce să crezi ÅŸi cum să crezi!
De aceea, creÅŸtinul adevărat care are o convingere despre viaÅ£a lui, care trăieÅŸte frumos în Dumnezeu, în frica de Dumnezeu, are respect ÅŸi faţă de aproapele. (Parintele Justin Parvu, Extras din revista Atitudini)