Puterea de a ierta este proprie celor care se apropie încet de despătimire, care au început să iasă cu încetul din această lume. Care sunt pricinile pentru care urâm un om, pentru care ne supărăm pe el? Are mai mulţi bani? Ne-a păcălit într-o afacere? A mers în locul nostru într-o călătorie care se oferea de la locul de muncă şi aşa mai departe. Toate acestea vin din alipirea noastră de cele materiale, de cele pământeşti şi trecătoare.
În măsura în care ne desprindem de ele şi ne îndreptăm mintea către Dumnezeu, către viaţa veşnică, ştiind că toate sunt deşertăciune, iertăm uşor. Ştim că "deşertăciune este tot omul" şi "în deşert se tulbură tot pământeanul", cum ne spune prorocul David. Aşa că este timpul să ne adâncim în noi, pentru că poruncile Mântuitorului, deşi sunt atât de simple, par simple, cer foarte multă profunzime de la noi. Nu complexitate, cer o profunzime care ne uimeşte prin simplitatea ei. Ni se cere ca gândul nostru să fie pururea întors către noi şi către Dumnezeu, să nu se mai alipească de cele trecătoare. Pentru că aşa făcând vom şti să descoperim în ceilalţi chipul lui Dumnezeu pe care îl poartă. Şi dacă Dumnezeu a murit pentru noi "pe când noi încă eram păcătoşi", cum spune Apostolul Pavel, cine suntem noi ca să-l judecăm pe aproapele nostru? Acestea avându-le în minte, vom căpăta şi îndrăzneala necesară pentru rugăciune şi pentru această îndrăzneală vom primi de la Dumnezeu și răspunsul cererii noastre.
(Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, p. 74-76)
