"Dacă n-aş fi făcut carieră în actorie, mi-ar fi plăcut să fiu în echipa lui Jacques Cousteau", mărturiseşte Vlad Ivanov, actor de film, teatru şi televiziune, invitatul Danielei Zeca Buzura la "Mic Dejun cu un Campion", în ediţia de sâmbătă, 30 martie.
A făcut parte din distribuţia unui film de notorietate, premiat la Cannes, în 2007 cu Palm d’Or şi premiul FIPRESCI: ‘’4 luni, 3 săptămâni şi două zile’’, în regia lui Cristian Mungiu, unde a interpretat rolul domnului Bebe. O partitură recompensată un an mai târziu la Gala Gopo cu premiul pentru cel mai bun rol secundar. Iată o preformanţă ce s-a repetat şi în 2010 în cadrul aceleiaşi manifestări, de data aceasta pentru cel mai bun rol secundar, Anghelache din filmul "Poliţist, adjectiv’’, în regia lui Corneliu Porumboiu. Din 1993 când a debutat pe marele ecran, filmografia sa numără aproape 50 de roluri.
Absolvent al Şcolii Populare de Artă din Botoşani – o primă poartă deschisă spre dragostea de actorie – apoi, al Institutului de Artă Dramatică şi Cinematografică, la clasa minunatei profesoare Sanda Manu, de care l-a legat nu doar ucenicia studenţească ci şi o bună parte a carierei dar şi de cea de reală amiciţie şi preţuire, Vlad Ivanov este astăzi un nume binecunoscut publicului. Joacă teatru, film, televiziune, radio. Succesele sale sunt notabile nu doar în ţară ci şi în străinătate. De aceea nu am ezitat nicio clipă. Pentru că are profilul unui adevărat campion.
Vine de la Botoşani. Fără complexe provinciale. Cu o zestre nativă, cu talent şi poftă de muncă dar şi cu o educaţie completată cu preseverenţă. Vorbeşte engleză, franceză, rusă. A studiat maghiara şi slovena. A jucat în teatre din ţară şi din Bucureşti. A făcut film, teatru, emisiuni de televiziune, teatru radiofonic. A fost solicitat pentru reclame. Recită poezie, iar vocea sa profundă şi inconfundabilă au dat o valoare în plus textului. "Am gândit un recital de poezie din manuscrisele lui Eminescu. Poezii mai puţin cunoscute. Multe neincluse în ceea ce a apărut până acum. Unele neprelucrate, în diferite stadii de concepţie. Foarte interesant. Am recitat un alt fel de Eminescu. Poezia te înnobilează. Recitând cu voce tare, ca să te auzi, depăşeşti stadiul de lectură. Intri într-un dialog. Chiar dacă poetul nu e acolo, el este prezent în gândurile tale. Poezia ajunge să facă parte din universal tău interior”.
Deşi a întruchipat o largă paletă de personaje negative, Vlad Ivanov se dovedeşte a fi de fapt un om de o mare sensibilitate. Duios şi sentimental, solar, deschis şi, totuşi, timid, educat şi cu o mare înţelegere pentru partitură. Din copilărie visa să fie actor. I-a plăcut să exploreze, să citească mult. Inventa jocuri, imagina fel de fel de scenete, era îndrăgostit de poezie şi de felul în care versurile bine rostite pot ajunge la inima şi înţelegerea celor care le ascultă. ”Aveam bucuria jocului, a spontaneităţii, a imaginarului care, prin repetiţie a devenit o experienţă pe care am fructificat-o mai târziu. Perioada de studenţie a fost aceea a explorărilor fără oprelişti”.
Cu toate acestea, la 54 de ani şi la aproape 30 de ani de la debut (în 1996, rolul Amyras în piesa ”Tamerlan cel Mare”, în regia lui Victor Ioan Frunză, pe scena Naţionalului bucureştean) experienţa n-a ucis candoarea. Adică prospeţimea, apropierea de rol ca şi cum ar fi pentru prima dată o descoperire personală şi profesională, o raportare fără idei preconcepute, o spontaneitate ca în jocurile copilăriei lipsite de griji. "Ca actor, dar şi ca om, odată ce ai conştientizat că ai trăit această candoare, tânăr fiind merită să ţi-o păstrezi cât de mult poţi. În special artiştii – actorii, pictori, arhitecţii, muzicienii – pentru că fără acest suflu nesperat, moare exact ce este mai important pentru arta fiecăruia: emoţia care aduce publicul alături de noi, oriunde ne-am manifesta. Dar, nu este mai puţin adevărat, candoarea este greu de cultivat”.
Vlad Ivanov este actorul rolurilor secundare. Este cel care ştie să şlefuiască măiastru, până la cea mai strălucitoare reflecsie, fiecare faţetă a personajului aşa încât forţa şi impactul acelui rol în integralitatea filmului sau a piesei de teatru să devină definitorie pentru scenariu. "Nu lungimea partiturii contează. Ci dimensiunea ei". Poate tocmai de aceea este atât de des solicitat de regizorii de film importanţi ce fac parte din Noul val românesc.
Meseria l-a purtat prin Europa şi America. A primit multe premii onorante: Premiul Criticilor de Teatru din Los Angeles, Premiile Gopo - pentru că a fost recompensat pentru rolurile sale la mai multe ediţii -, Premiul UNITER în 2014 pentru cel mai bun actor în rol principal, Palm d’Or şi mai putem enumera alte câteva dar nu este în intenţia noastră să completăm o listă. Sunt şi vor mai fi, fără discuţie, multe alte premii şi distincţii relevante pentru recunoşterea în carieră. "N-am fost niciodată crispat alături de actorii străini şi am jucat alături de câteva personalităţi importante. Mi-am păstrat siguranţa că am învăţat bine actoria. Mă susţin inocenţa şi zestrea curată a copilului de lipovean ce a venit de departe, din ţinuturile de poveste ale Botoşaniului şi care poate păşi cu aceiaşi siguranţă de sine şi pe scena de la Cannes”.