Actorul Vlad Ivanov îşi aduce aminte de sărbătoarea Paştelui din copilărie ca pe un basm. Petrecea alături de familie, ori în localitatea natală, la Botoşani, ori alături de comunitatea de ruşi lipoveni, scrie ziarul Adevărul.ro.

Vlad Ivanov este unul dintre cei mai de succes actori români, nu numai în cinematografia autohtonă, ci şi în cea internațională. Actor de film, teatru şi voce, Vlad Ivanov s-a născut în Botoșani într-o familie de lipoveni. Teatrul l-a atras din copilărie, cu micile dramatizări din școală. A început să studieze actoria în clasa a noua, când a ales să meargă la Școala Populară de Artă din oraşul natal. Ca actor, Vlad Ivanov a debutat pe scena Teatrului Național din Bucureşti în spectacolul „Tamerlan cel Mare“, în regia lui Victor Ioan Frunză. Astăzi, după ani de experiență, ne vorbește despre începuturi, despre copilărie, reîntâlniri şi pierderi.

CITEȘTE ȘI: "Inocența tinerei soții! (Foto, Video)"

În interviul acordat pentru „Weekend Adevărul“ în cadrul Festivalului de Film şi Psihanaliză de la Iaşi, Vlad Ivanov vorbeşte despre linia fină a interpretării personajelor, pe care mulţi actori o trec, despre valorile noilor generaţii, dar şi despre importanţa prioritizării culturii româneşti. Actorul a onorat invitaţia festivalului de la Iaşi şi prin spectacolul-lectură „Laika şi Văzduhul“, în care a interpretat un rol intens şi plin de afecţiune.

„Weekend Adevărul“: Pentru că suntem în postul Paştelui, aş vrea să povestim puţin de sărbătorile din copilăria dumneavoastră. Cum vă amintiţi Paştele din perioada copilăriei? Cum era?

Vlad Ivanov: Era o bucurie. Cred că într-un singur cuvânt pot să descriu acea sărbătoare şi ceea ce simţeam când eram copil: bucurie, o bucurie fantastică. Ne adunam toţi verişorii, toată familia. Mergeam la biserică, bineînţeles. Era fascinant pentru noi. Eu am rămas şi acum cu această fascinaţie de a merge la biserică împreună cu toată comunitatea. Eram ca într-un basm. Cred că şi acum simt asta. Este ceva foarte înălţător. Mă bucur ori de câte ori am ocazia să merg acasă. Aşa cum o să se întâmple şi anul acesta.

- Cum e perioada sărbătorilor pentru actori? Mă gândesc că au fost şi situaţii în care nu aţi putut fi acasă.    Îmi vine în minte un citat din John Osborn: „Actorii sunt şi ei nişte oameni. Numai că uneori seamănă cu dumneavoastră, spectatorii, mai mult decât semănaţi dumneavoastră cu dumneavoastră înşivă“.

- Da, actorii sunt şi ei nişte oameni, nu trebuie puşi pe un piedestal. Mi s-a întâmplat foarte rar să am filmări în timpul Paştelui. Ori de câte ori sunt liber merg la biserică. Eu sunt creştin ortodox de rit vechi, rus lipovean. Şi-mi face mare plăcere să împart această bucurie cu comunitatea ruşilor lipoveni sau cu oamenii de la biserică, dacă nu pot fi acasă la mine, la Botoşani.

- Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, actriţa Rodica Mandache a spus că dacă nu era actriţă, probabil ar fi fost repetentă la orice altă meserie. Dumneavoastră ce credeţi că aţi fi fost dacă nu eraţi actor?   

- Pentru că mi-a mai fost pusă întrebarea asta, m-am tot gândit la răspuns... Cred că aş fi fost un căutător, dar un căutător sunt şi aici, când caut viaţa personajelor. Întotdeauna m-a fascinat ce făcea Jacques-Yves Cousteau. El era un explorator şi avea un submarin. Da, cred că aş fi fost un explorator. Pentru că îmi place foarte mult să călătoresc şi să descopăr lucruri.   

- Acum, după experienţa pe care o aveţi, ce sfat i-aţi da copilului Vlad Ivanov? Aţi schimba ceva?  

- Nu. Eu sunt de părere că viaţa trăită e cea pe care am trăit-o şi că dacă ea s-a întâmplat să fie aşa... Nu am regrete. Poate că aş încerca să fiu mai echilibrat, mai bun. Dar lucrurile astea s-au întâmplat. Important este ce facem de acum înainte. Şi, cu toată experienţa asta de până acum, sper să înţeleg ce bucurie am primit din partea tuturor oamenilor şi să pot să merg mai departe, senin şi sănătos la minte. Asta îmi doresc.

„Fără pasiune, totul este o corvoadă“ 

- La începutul acestei luni, Amza Pellea ar fi împlinit 91 de ani. În septembrie anul trecut s-a stins din viaţă şi Ion Caramitru. Doar două exemple din zecile care ar putea fi date atunci când ne referim la mari actori care s-au stins din viaţă. Dacă am amintit de copilărie, cum vedeţi trecerea timpului raportat la pierderile acestea?  Orice actor important din lumea teatrală sau cinematografică înseamnă o pierdere pentru comunitatea în care trăieşte şi pentru lumea artistică. Este o pierdere ireparabilă. Fiecare este unicat. Nu se mai poate naşte cineva la fel. Nu rămâne decât să fie preţuiţi în continuare pentru ceea ce au făcut şi pentru ceea ce au însemnat ei.    - Deseori se spune în spaţiul public că „marile valori ne-au lăsat“ sau că „puţini actori buni mai sunt în viaţă“. Dar noile generaţii de actori cum sunt? Cum le vedeţi dumneavoastră?    Pentru cei care sunt actori, important e facă profesia asta cu dăruire, cu pasiune. Pentru că numai aşa se vor simţi ei împliniţi şi numai aşa ar putea să ofere. Altfel, este o corvoadă, ceva ce faci fără plăcere. Şi nu cred că e ok nici faţă de tine.  

- Credeți în prieteniile de pe scenă?  

- Da, am avut parte de prietenii scenice, dacă pot să le spun aşa. Actori cu care am avut o relaţie fantastică pe scenă, am avut aceeaşi energie. Am vibrat împreună şi s-au născut momente absolut extraordinare. Sunt fericit şi recunoscător pentru asta. Sunt bucuros când întâlnesc parteneri care se dăruiesc şi care sunt generoşi pe scenă. Ieşim cu toţii în câştig. Şi noi actorii, şi publicul spectator.

Accesul la cultura noastră, o prioritate 

- Purtăm această discuţie-interviu în cadrul Festivalului de Film şi Psihanaliză de la Iaşi, ediţia a III-a. Cât de importante credeţi că sunt aceste festivaluri? Mă refer acum mai ales la cele care promovează filmul românesc.   

- Suntem în România şi cred că publicul ar trebui să iubească producţiile teatrale şi cinematografice româneşti. Ca să ne ocupăm şi de alte culturi, ar trebui în primul rând să ştim ce se întâmplă cu a noastră. Sunt foarte importante aceste festivaluri pentru că oferă exact acest apetit, sper eu, pentru publicul larg. Acela de a avea acces la cultura românească.   

- Este filmul românesc mai apreciat astăzi?  

- Eu nu cred că există ceva în creştere sau în descreştere. Sunt vremuri şi vremuri. Sunt generaţii care vin şi care ne apreciază sau nu. Există un parcurs pentru fiecare film sau piesă de teatru. Nu e o profesie în care totul merge bine mereu. Trebuie să fii pregătit să nu joci câţiva ani. Sau să joci foarte mult şi să fii echilibrat cu starea ta de sănătate, să poţi să le faci pe toate.

„Un actor trebuie să joace personajele, nu să se confunde cu ele“

- Cu fiecare rol pe care îl interpretaţi aduceţi în faţa publicului bucuria autenticului şi naturaleţea omului adevărat. Care dintre rolurile pe care le-aţi interpretat până acum este cel mai aproape de omul Vlad Ivanov?  

- Nu urmăresc asta. Actorii ar trebui să facă clar diferenţa între personajele pe care le interpretează şi cine sunt ei ca oameni. Practic, cine suntem noi ca oameni reprezintă un refugiu, reprezintă un loc unde poţi să te retragi, să te aduni şi să fii tu, ca să poţi să fii tu cel adevărat cu familia, prietenii... Actoria este o profesie şi e bine să o tratăm ca pe o profesie. Altfel, e o graniţă foarte fină între actorie şi psihiatrie. E foarte bine să păstrăm această graniţă. Mă străduiesc foarte tare să intru în pielea personajelor şi să le fac credibile. Dacă sunt sau nu, asta decid criticii sau dumneavoastră, din public. Ce-mi doresc foarte tare este să mă întorc la mine, Vlad Ivanov, de fiecare dată.   

- Apropo de personaje, cele pe care interpretaţi de mult ori sunt denumite ca fiind „roluri negative“. Dumneavoastră cum le numiţi?  

- Da, ele sunt numite generic „roluri negative“. Eu le numesc roluri consistente sau nu. Sunt atras de rolurile consistente, de personajele care rămân în film, care au ceva de spus, care au un parcurs interior foarte sinuos. Asta mă încântă foarte tare. Practic, trebuie să am ce juca într-un personaj.   

- Deci, acestea pot afecta personalitatea?  

- Da. Tocmai de asta spuneam că este foarte important să reuşeşti să ieşi din rol. Pentru că altfel lucrurile astea îţi pot afecta sănătatea emoţională, sănătatea psihică. Un actor trebuie să fie un actor care joacă personaje, nu un actor care se confundă total cu acele personaje. Pentru că, aşa cum spunea un mare actor, spectatorii vin la teatru să vadă un actor care-l joacă pe Hamlet, nu pe Hamlet. Dacă vii să-l vezi pe Hamlet sau dacă spui că eşti Hamlet când îl joci, înseamnă că eşti într-o zonă mai puţin sănătoasă.

„Echilibru în absolut tot“ 

- Dar succesul? Poate lua şi succesul minţile?  

- S-au mai văzut cazuri de actori... Da. Dar contează să fii echilibrat în absolut tot.  

- Cât de mult vă asociază publicul cu personajele pe care le interpretaţi?  

- Au fost mesaje puternice, cum a fost cel din „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“ (n.r. – film regizat de Cristian Mungiu), am avut întâmplări din afara platoului, chiar după lansarea filmului. M-am întâlnit pe stradă cu doamne care au trecut prin acea experienţă nefericită şi au fost marcate. Mi-au povestit că au fost marcate de personajul pe care l-am interpretat. Deci da, se întâmplă. Dar dacă oamenii sunt civilizaţi, totul e ok.   

- Ce contează mai mult: părerea criticilor sau a spectatorilor?  

- Contează criticile constructive, spuse din inimă, nu cu răutate. Contează criticile care îţi trezesc un clopoţel care îţi spune: „Uite, la asta nu m-aş fi gândit“. Şi e foarte important ca tu, ca actor, să fii deschis.

„Lumea aleargă la film“  

- Cum aţi simţit pandemia de coronavirus?  

- A fost o perioadă de stagnare din cauza restricţiilor. Dar acum văd că oamenii îşi doresc să vină la spectacole. M-am temut că la un moment dat că oamenii nu o să-şi mai dorească să vină la teatru sau cinema, că o să le fie frică. Şi văd acum că vin cu atât de mare căldură şi bucurie. Le sunt foarte recunoscător. Referitor la festival, merita venirea mea doar pentru un moment care s-a întâmplat în drum spre Ateneul Naţional din Iaşi. Un domn alerga spre mine: „Bună ziua, domnule Ivanov! Mulţumim că aţi venit din nou la festival“. Eu zic: „Haideţi şi dumneavoastră. Ce faceţi, nu veniţi?“, „Acum mă schimb şi vin“. Lumea aleargă la film. Avem cu toţii nevoie de film.