VIDEO - Astăzi îl cinstim pe Sfântul Mucenic Filimon, ocrotitorul actorilor și al făuritorilor de spectacole!

Biserica Ortodoxa sarbatoreste la 14 decembrie pe Sfantul Mucenic Filimon. Acesta, dupa cum aminteste sinaxarul, "de credinta elin si cu mestesugul comediant", a primit botezul crestin si a fost martirizat in timpul imparatului Diocletian.

Datorita meseriei pe care a imbratisat-o, Sfantul Filimon a fost ales ocrotitorul actorilor. Sinaxarul zilei din 14 decembrie spune că Sfântul Filimon era "cu meşteşugul comediant", locuitor păgân al cetăţii Tebaida, din Egipt. El a fost de acord să îmbrace hainele unui creştin numit Apolonie şi să aducă jertfă idolilor, în locul lui, ca să-l scape pe acela de persecuţia păgânilor, dar, îndată ce s-a îmbrăcat, în sufletul său a pătruns dragostea pentru credinţa în Hristos şi a devenit creştin. Pentru aceasta el a fost supus multor chinuri, fiind martirizat în timpul împăratului Diocleţian, prin tăierea capului.

 

Inițiativa de consacrare a Sfântului Filimon ca ocrotitor al celor care și-au dedicat activitatea scenei și filmului a aparținut unui grup de actori creștini, printre care se afla și actorul Dragoș Pâslaru, în prezent ieromonahul Valerian. La solicitarea lor, Preafericitul Patriarh Teoctist a hotărât ca Sfântul Mucenic Filimon să fie ocrotitorul actorilor, având în vedere faptul că acesta a fost comediant, actor. Nu este ceva neobişnuit, ştiut fiind faptul că înainte de secolul al XX-lea fiecare breaslă avea un sfânt protector. Slujba de recunoaștere a Sfântului Mucenic Filimon ca ocrotitor al celor care se îndeletnicesc cu teatrul a fost săvârșită la 25 iunie 1995.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...