Maica Agafia Ilie, cea care a purtat numele Ana înainte de a primi tunderea în monahism, a fost mama părintelui Cleopa Ilie, duhovnicul cu viață sfânta de la Mănăstirea Sihăstria, care va fi canonizat de Biserica Ortodoxă.

În noiembrie 1946, mama părintelui, văduvă și singură, intră în obștea Mănăstirii Agapia Veche. În 1947 este tunsă în monahism cu numele Agafia. Se nevoiește aici 22 de ani, după care trece la Domnul la 15 septembrie 1968.

Ana Ilie, mama părintelui Cleopa, s-a născut la 10 octombrie 1876 în satul Dracsani, județul Botoșani, din părinți agricultori și buni creștini. În anul 1902 s-a căsătorit cu Alexandru, un bărbat înalt, tăcut și bun gospodar, originar din satul vecin, Sulița. Dumnezeu i-a binecuvântat pe cei doi soți cu zece copii.

Cei doi părinți, Alexandru și Ana Ilie, au fost un exemplu viu de trăire creștină, fiind iubitori de Dumnezeu, de biserică și de copii. Nu lipseau niciodată de la sfintele slujbe, făceau milostenie, se rugau mult împreună cu copiii și duceau o viață curată și bineplacută lui Hristos. Împreună cu soţul erau îndrumați duhovnicește de părintele Paisie Olaru de la Schitul Cozancea. Casa lor era ca o biserica, așa cum povestea și părintele Cleopa: "Aveam o cameră toată numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Chiar și la miezul nopțîi ne sculam și făceam rugăciuni".

Mama părintelui Cleopa era neștiutoare de carte, femeie simplă de la țară, care își ducea traiul prin muncă, cu rugăciunea creștină în minte și în inimă. Ea adeseori plângea, căci avea darul lacrimilor. De asemenea, dădea multă milostenie la săraci, încât soțul ei îi zicea adesea: ”Măi femeie, eu degeaba aduc cu căruța, că tu dai totul cu traista!”

Dumnezeu a pus-o pe Ana la mari încercări, precum odinioară pe Iov. Rând pe rând, nouă copii și soțul i-au murit, după ce doi băieți intraseră în obștea de la Sihăstria, iar o fată în cea de la Agapia. Îndrumată permanent de părintele Paisie, Ana a primit toate acestea având convingerea că ai săi copii sunt primiți de Domnul.

Durerea ei cea mai mare era aceea că aproape toți copiii i-au murit de tineri. Singurul care a supraviețuit până la adânci bătrâneți a fost Părintele Cleopa. Trei băieți și o fiică au răposat la mănăstire și ceilalți în satul natal. Cu toate acestea, a fost întărită de Dumnezeu cu darul Său, ca să-și poată duce crucea care i-a fost rânduită de Sus.

Rămânând văduvă în anul 1943, și nemaiavând pe nimeni acasă, bătrâna mamă Ana Ilie plângea zilnic pentru cei nouă copii mutați de timpuriu la Domnul. Singura ei alinare în sat erau biserica și cimitirul. În fiecare sărbătoare era nelipsită de la biserică, iar după slujbă își plângea copiii în cimitir. Ultimul ei sprijin era acum Părintele Cleopa, starețul Sihăstriei, care fusese ales de Dumnezeu să slujească Biserica lui Hristos.

Despre această perioadă părintele Cleopa își amintea:

"Când a murit tata, mama îmi trimitea telegramă după telegramă, chemandu-mă la înmormântare. Mai târziu, când ne-am întâlnit, mama m-a întrebat:

- De ce n-ai venit la înmormântarea tatei?

- Eu am venit la mănăstire și nu mai am tată, nici mamă! am răspuns.

- Cum așa? Eu nu sunt mama ta? întreba bătrâna printre lacrimi.

- Vino la mănăstire și atunci ești mama mea!".

Așa se face că, în anul 1946, Părintele Cleopa și-a adus mama din satul natal, Sulița, la Schitul Sihăstria, pentru a fi inchinoviată în obștea Mănăstirii Agapia Veche. A fost tunsă în monahism un an mai târziu, primind numele Agafia.

Apoi a fost inchinoviată în obștea acestei mănăstiri, în primăvara anului 1948, și încredințată unei maici duhovnicești, numită Olimpiada.

S-a nevoit în chip monahicesc peste 20 de ani, rugându-se lui Dumnezeu ziua și noaptea, împărțindu-și bucuriile și necazurile cu cele trei ucenice ale ei, monahiile Mihaela, Iustina și Iulia.

Aici se ruga în biserică ziua și noaptea și se bucura mult pentru frații tineri veniți să slujească lui Hristos, socotindu-i ca pe propriii ei copii.

Când venea câte un sărac la Agapia Veche și maica nu avea bani, lua de la ucenicele ei câte ceva și le spunea: "Am luat de la voi oleacă, că eu nu am!". Iar ele îi răspundeau: "Bine, Maică Agafie, că ai luat". Ea însă dădea totul la săraci!

Din timp în timp, Maica Agafia trecea muntele și venea la Sihăstria să vorbească cu Părintele Cleopa și să plângă la mormintele fiilor ei din cimitir: rasoforul Vasile și monahul Gherasim. Apoi se întorcea la Agapia Veche, mângâiată de cuvintele părinților din Sihăstria.

Schimonahia Agafia Ilie a trecut la cele veșnice pe 15 septembrie 1968, la vârstă de 92 de ani.

Părintele Paisie Olaru de la Sihla, duhovnic al Maicii Agafia încă din perioada în care această trăia în lume, cunoscând toate încercările prin care a trecut, a numit-o "maică izvorâtoare de lacrimi, căci multe lacrimi a vărsat această maică". Tot el ne spune că în perioada de 20 de ani în care maica a viețuit în obștea de la Agapia Veche, ea a fost ca o mama pentru toate maicile, astfel încât "Dumnezeu i-a făcut parte să aibă mai mulți fii decât îi plânsese la groapă".

De la părintele Paisie, ca unul ce "a luat adesea parte la lacrimile ei", ni s-au păstrat și aceste versuri închinate Maicii Agafia:

Când stau pe loc și mă gândesc,

Maică Agafie, mult te compătimesc

Și te văd cum pentru toți alergai

Și câte pe unul înmormântai.

"Părinte Paisa, mi-a murit Profira."

"Părinte Paisa, a murit și Maria."

"Părinte Paisa, a murit Ecaterina."

"Părinte Paisa, și Mihai din viață a încetat"

"Părinte Paisa, și Alexandru m-a lăsat."

"Părinte Paisa, Gheorghe-Gherasim a murit"

"Părinte Paisa, și de Vasile am auzit"

"Părinte Paisa, nu știi ceva de Cleopa meu?"

"Părinte Paisa, iartă-mă, pentru Dumnezeu!"

Dumnezeu să te ierte, maică!