L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.
Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava. In asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.
Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el…
Si-atunci il intreb mirata:
-Si dumneavoastra va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?
Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde:
-E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea.
Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti. Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea: Asta este dragostea! Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat, oricat de greu ti-ar fi!
Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni, ci sa stii sa dansezi in ploaie!
