Betia este un duh necurat care ii cuprinde nu doar pe cei saraci si neinvatati, dupa cum s-ar putea crede, ci si pe cei bogati si intelectuali. Duhul necurat al betiei ii vaneaza pe multi, indiferent de haina pe care o imbraca: unii se imbata din pricina unor necazuri, altii se imbata in urma unor realizari, iar altii se imbata pur si simplu, din pofta.
Toata lumea ii priveste si ii sfatuieste pe cei dependenti de alcool (betivi), uitand aproape cu desavarsire de cei care traiesc langa aceia, si anume de familia indurerata si de prietenii intristati. Sunt de parere ca mai ales cei care traiesc alaturi de un betiv au nevoie de sprijin, ca unii care raman treji si atunci cand cel din urma este amortit de bautura.
Viata crestina langa un betiv
In alcool isi cauta "refugiul" toti aceia care nu stiu pentru ce traiesc. Chiar daca nu au nici o sansa sa gaseasca in alcool ceea ce cauta, ei se vor imbata vreme indelungata sau chiar toata viata. Astfel, cei care nu sunt luptati de duhul betiei au datoria de a arata din nou betivilor frumusetea vietii si rostul de a trai alaturi de cei dragi; pentru aceasta insa este nevoie de o rastignire a propriilor pacate pe crucea iubirii de semeni a lui Hristos.
A trai in Hristos inseamna a intelege foarte bine realitatile duhovnicesti din jurul nostru, precum: diavolul, ispita, patima, intunecarea mintii, aparenta libertate a omului patimas / credinta, nedejdea, dragostea, smerenia, harul lui Dumnezeu, tamaduirea, mantuirea, judecata de apoi si viata vesnica. Astfel de crestini fiind, cand suntem indemnati "sa umblam cuviincios, ca ziua: nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma" (Romani 13, 13), suntem datori a nu il osandi pe betivul de langa noi, ca pe unul care "umbla necuviincios", ci a-l vedea aruncat de diavol in temnita betiei.
Odata, afland ca o femeie are un barbat betiv, care o supara mult, un parinte duhovnic a exclamat: "Bucura-te, femeie, ca tu ai acasa un bolnav pe care multi il cauta indelung spre a-l ingriji si spre a-l rabda." Abia atunci mi-am dat seama de comoara care se poate ascunde in rabdarea si ingrijirea cu iubire a unui betiv, indiferent de comportamentul lui (violent, batjocoritor etc).
A nu-l dispretui pe betiv este inceputul tamaduirii aceluia si al mantuirii noastre. Mai mult, nici macar bautura nu trebuie urata, ca si cum ar fi in stapanirea diavolului. Sfantul Vasile cel Mare spune ca "intrebuintarea cu masura a vinului este sanatate, iar abuzul este vatamare". Astfel, deoarece nu intrebuintarea alcoolului pricinuieste betia, ci necumpatarea celui care il bea, se cade a nu arunca vina pe bautura. Cand ne taiem, aruncam cu manie cutitul, insa nu acela este de vina pentru taietura dureroasa, ci neatentia noastra si lipsa de grija. Tot asa, cand il vedem beat pe cel drag noua, nu se cade a ura bautura sau industria bauturilor alcoolice, ci pacatele, care dau voie duhului necurat al bauturii sa puna stapanire pe om.
Cu un om betiv nu se poate vorbi in nici un caz atunci cand este beat. Dintr-un cuvant al Sfantului Dimitrie al Rostovului reiese ca duhul necurat al betiei aduce cu sine noua plagi, dupa cum urmeaza: intunecarea mintii (nebunie), nerusinarea (vorbe de rusine), nepazirea tainei, atatarea poftei trupesti (desfranare), mania (cearta si bataia), pierderea sanatatii (boli), pierderea avutiei (saracie), pierderea mantuirii si muncirea vesnica a sufletului. In aceste conditii, nici o discutie cu cel beat nu poate aduce roade bune.
Daca cel care se imbata este crestin si recunoaste ca are aceasta patima, cu el se poate vorbi cand este treaz; daca nu este crestin, cu el nu se poate vorbi decat in virtutea dragostei pe care ne-o poarta; daca duhul necurat al betiei a slabit dragostea si respectul reciproc, cu cel betiv nu se mai poate vorbi sub nici o forma despre patima lui.
Adesea, iubitorul de alcool se pustieste pe sine de orice alta iubire, drept pentru care singura legatura pe care o mai putem avea cu el ramane rugaciunea din inima pentru tamaduirea lui. Apoi, sezand la rugaciune, trebuie sa credem cu tarie ca nu omul il tamaduieste pe betiv, ci numai Dumnezeu, singurul care poate alunga definitiv duhul necurat al betiei; rudele, prietenii, preotul si medicul pot numai sa se faca unelte slujitoare ale iubirii lui Dumnezeu.
Prin post si rugaciune cu rabdare din partea celor ce sunt inca in fire se biruiesc toate lucrarile necrate ale diavolului, iar nu prin cuvinte si mustrari adresate celor iesiti din fire (betivilor). Hristos, fara de pacat fiind, a rabdat toate pentru noi, iar noi, pacatosi fiind, ne plangem in loc sa rabdam toate pentru insasi pacatele noastre. Fara a ne jertfi pe noi insine in fata celui de langa noi, nu il putem vindeca pe acela de neputintele sale, de orbire sufleteasca si de betie.
Adevarata dragoste si durere pentru caderile aproapelui este despatimirea proprie. Doar schimbandu-ne noi insine, putem schimba si lucrurile in jurul nostru; doar lucrand cele ale lui Dumnezeu putem sa vindecam patimile sotiei, ale sotului, ale mamei, ale copilului, ale vecinului ori ale prietenului. Daca noi insine nu putem scapa de anumite patimi, zilnic luptand cu ele, daramite cel de langa noi, care adesea nici nu mai are puterea de a vedea si de a lupta.
Daca trait cu adevarat in Hristos si in Duhul Sfant, vom suferi din toata inima pentru cel betiv si ne vom ruga pentru el, despre care Sfantul Apostol Pavel spune ca nu va mosteni Imparatia lui Dumnezeu: "Nu va amagiti, nici sodomenii, nici furii, nici iubitorii de argint, nici betivii, nici barfitorii, nici rapitorii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu!" (I Corinteni 6, 9-10).
Sa ne doara si sa simtim mila fata de cel cuprins de betie, iar nu repulsie, deazgust sau dispret, iar cand auzim cuvantul "Nu va imbatati de vin, in care este pierzare, ci va umpleti de Duhul" (Efeseni 5, 18), sa ne intrebam daca noi suntem cumva "plini de Duhul".
(Teodor Danalache, crestinortodox.ro)
