„Ursul păcălit de vulpe”, spectacol pus în scenă de actorii Teatrului „Vasilache”

La finalul acestei săptămâni, actorii Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache” vor pune în scenă spectacolul „Ursul păcălit de vulpe”, după Ion Creangă.

Programul artistic va începe joi, 27 ianuarie, de la ora 18:00, iar sâmbătă, 29 ianuarie, iubitorii de artă teatrală sunt așteptați la sediul Teatrului „Vasilache”, de la ora 11:00.

Duminică piesa va fi jucată de la ora 10:30, dar și de la 12:30.

Dramatizarea scenică și adaptarea sunt realizate de către Valentin Dobrescu, regia este semnată tot de către Valentin Dobrescu, scenografia de Mihai Pastramagiu și muzica de Mihaela-Doina Macovei-Moraru.

 

„A fost odată… un urs care, păcălit fiind de vulpe, a rămas fără coadă. Scurtă și simplă povestea, dar povestită de urmașul ursului păcălit, are cu totul altă savoare. Veniți alături de el și vă veți distra pe cinste”, a declarat Valentin Dobrescu, regizorul artistic.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii Alin Gheorghiu, Florin Iftode, Marius Rusu, Oana Asofiei, Andrei Bordianu, Renata Voloșcu și Pavel Petrași.

Spectacolul „Ursul păcălit de vulpe”, prezentat în anul 2012 la Festivalul Teatrelor de Păpuși și Marionete, ediția a XI-a, organizat de Teatrul de Păpuşi „Puck” din Cluj–Napoca a fost distins cu    Premiul pentru mânuire acordat Auricăi Dobrescu pentru personajul „vulpea”.

Spectacolul este recomandat preșcolarilor și școlarilor mici.

Prețul unui bilet este de 15 lei.

Biletele sunt puse în vânzare în ziua și locul desfășurării spectacolului. Intrarea la spectacol se face cu o jumătate de oră înaintea începerii acestuia. Nu se fac rezervări la spectacolele organizate la sediu, locurile se alocă în ordinea sosirii spectatorilor, respectiv a intrării acestora în sală.

Vă rugăm să respectați toate prevederile legale în vigoare privind accesul la spectacole.

Spectatorul prin achiziționarea biletului de intrare la spectacol acceptă condițiile de desfășurare a acestuia, respectiv: măsurarea temperaturii, portul măștii, precum și respectarea distanțării sociale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...