Unul dintre cei mai vechi directori din Botoșani se pensionează: ”Mi-am încheiat misiunea!” - VIDEO

A condus mai bine de 16 ani una dintre puținele instituții din Botoșani care nu se află sub jurisdicție locală sau județeană, funcționând, cu un număr foarte mic de angajați, pe baza proiectelor de autofinanțare.

Membră a Asociaţiei Naţionale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (A.N.C.C.S.R.), alături de alte 50 de instituţii similare din ţară, Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoşani a fost inaugurată în urmă cu 40 de ani, pe 28 februarie 1986.

Din 2009, la conducerea instituției s-a aflat economistul Valentin Rău. Mandatul acestuia a expirat pe 31 ianuarie 2025, pentru ca de la 1 ianuarie 2026 noul director al Casei de Cultură a Sindicatelor ”Nicolae Iorga” să fie Cornel Hergheligiu, de asemenea economist de profesie și fost director al Direcției de Dezvoltare din cadrul Primăriei. 

 

“Eu, Valentin Rău, mi-am încheiat misiunea trecând în rândul pensionarilor normali. Vă mulțumesc pentru colaborare și vă urez un an nou mai bun!”, a anunțat, în ultima zi a anului 2025, Valentin Rău.

Dincolo de mandatul de director, Valentin Rău a performat, vreme de aproape 40 de ani, în  Ansamblul Folcloric ”Mărgineanca” al Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoşani (înființat în 1987 de regretata Mariana Honceru și Valentin Rău).



Coregraf al Ansamblului Mărgineanca din anul 2000, Valentin Rău și-a pus amprenta pe specificul artistic al grupului. Iar colaborarea, de mai bine de 15 ani, cu Orchestra ”Mugurelul” a Clubului Copiilor din Dorohoi – dirijor Marcel Dupu, un alt profesionist al tradițiilor populare, a fost una de bun augur, împreună ducând faima județului Botoșani pe marile scene din țară și din străinătate.

De remarcat, de asemenea, că instituția de cultură găzduiește, de 27 de ani, Festivalul ”Lyceum”, dedicat trupelor de teatru adolescent din Botoșani, o competiție care a contribuit de-a lungul timpului la dezvoltarea fenomenului teatral în rândul liceenilor.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Revanșa albului, smerenia artistului: Horea Paștina și expoziția-eseu „Punctul. Linia. Crucea” – FOTO, VIDEO

Sunday, 8 November 2026

Întâlnirea cu arta lui Horea Paștina presupune mai întâi ieșirea din confortul vizual de care orice privitor are nevoie, pentru a înțelege conceptul pictural al celui ...

Un VOT pentru Ioana Pînzariu: Visul început la Botoșani și o poveste despre curajul de a schimba destine!

Wednesday, 4 November 2026

Născută în Botoșani în urmă cu mai bine de trei decenii, Ioana Pînzariu este absolventă a Liceului de Artă ”Ștefan Luchian” din orașul natal, unde a studiat Percu...

Poveștile orașului: Când cartierul o devine o mare familie! ”Ne-am făcut propria terasă!” / ”Ne-am maturizat împreună, am crescut ideile împreună!” – FOTO, VIDEO

Wednesday, 4 November 2026

Viața la bloc înseamnă în primul rând confort, o calitate a vieții sporită pe care, de obicei, o definim prin siguranță, condiții decente de trai, utilități optime și funcÈ...