Uniți sub tricolor: Artiști aplaudați de sute de botoșăneni într-un spectacol vibrant! (Foto, Video)

Un public entuziast a umplut, joi seara, sala Teatrului ”Mihai Eminescu”, la spectacolul „Uniți sub tricolor”, eveniment dedicat Zilei Unirii Principatelor și organizat de Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” Ioan Cobâlă și Teatrul „Mihai Eminescu”.

Alături de Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” Ioan Cobâlă (dirijor Ion Oloieru), au evoluat artiștii Alina Huțu, Constantin Petrescu, Loredana Călin, Oleg Sacaliuc, Alexandru Todirel Marin, Ionuț Scripcariu, dar și tânara interpretă Amalia Șarpe, precum și actorii Cezar Amitroaei, Petronela Chiribuță și Silvia Răileanu.

 



Sala elegantă a Teatrului a devenit, pentru mai bine de o oră și jumătate, gazdă pentru un public iubitor de folclor, care nu și-a ascuns lacrima atunci când cuvintele actorilor sau vocea artiștilor le-au atins sufletele. Au fost aplauze la scenă deschisă, un spectacol dedicat Unirii Principatelor Române fiind, după cum era de așteptat, un eveniment vibrant, pe care spectatorii l-au trăit cu vizibilă emoție.

O îmbinare de muzică și poezie, cu mesaj patriotic și într-o atmosferă de asumată conștiință națională, ”Uniți sub tricolor” a oferit unei săli pline momente folclorice, dar și poezie, fiind aplaudați și instrumentiștii care au dovedit o impresionantă virtuozitate. Versuri de Mihai Eminescu, George Coșbuc sau Nicolae Dabija, prin vocea actorilor Cezar Amitroaei, Petronela Chiribuță și Silvia Răileanu, completați de micii artiști de la Școala Populară de Artă (secția Teatru, prof. Silvia Răileanu) au întregit spectacolul de joi seara.

De remarcat personalul Teatrului ”Mihai Eminescu”, de la director până la garderobiere, gazde atente și primitoare pentru fiecare spectator, fapt remarcat cu încântare de botoșănenii prezenți în sală. Civilizația naște civilizație, amabilitatea produce cultură și creează legături ce pot deveni, pentru mulți dintre spectatori, experiențe plăcute și de neuitat. Un zâmbet deschis, voci calde, o bomboană la garderobă, gesturi mici care asigură confortul și liniștea și care, cu siguranță, vor readuce publicul în sala de spectacole.   

În ianuarie 1859, după alegerea ca domn al Moldovei a lui Alexandru Ioan Cuza, botoșănenii i-au trimis domnitorului o entuziastă telegramă: ”Noi, botoșănenii, în a glasului tărie ne grăbim a felicita pe alesul oblăduitor, pe prea înaltul Domn Alexandru Ioan Cuza Voievod, căruia aducem, din mijlocul bucuriei obștești, deplină credință, adevărată dragoste și întreagă supunere”.

La 166 de ani de la Unire, botoșănenii se regăsesc împreună, cu același entuziasm, celebrând un moment istoric important pentru un popor atât de greu încercat.   

Un spectacol dedicat Unirii Principatelor Române care a reușit - prin muzică și poezie, să aducă suflet lângă suflet și să ne amintească iarăși puterea lui ”împreună”. ”Hai să dăm mână cu mână!”, o melodie care a încheiat seara, în aplauzele generoase ale spectatorilor.

























 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

astăzi, 19:40

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...

Gala Fermierilor 2026, vezi când va avea loc evenimentul!

astăzi, 18:32

A fost anunțată data când va avea loc Gala Fermierilor pentru anul 20216. Pe 16 ianuarie, fermierii sunt invitați la Rediu să petreacă și să primească premii. În cadrul acestui ...

MARȚI DIMINEAȚĂ! Elevii din Săveni au dirijat ei traficul în fața școlii, alături de polițiști! (Foto)

astăzi, 17:55

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au desfășurat ieri, 10 noiembrie 2026, o activitate preventiv-educativă la Școala Gimnazială nr. 1 Săveni . În cadrul activității, ...