Ultima Profetie a Parintelui Justin Parvu, pe patul mortii: "Mai sunt 12 luni!"

Simţeam cu toţii că se pregăteşte, demult nu mai voia să mănânce nimic, chiar dacă ar fi putut, era hrănit doar artificial, prin perfuzii. Cu 5 zile înainte de a-şi da duhul, a fost ceva mai bine, parcă îşi revenea şi prinsese ceva putere. În această ultimă perioadă toţi ucenicii mai apropiaţi au luat un ultim cuvânt de învăţătură de la părintele, un ultim sfat.

Eu nu reuşisem, parcă nu îndrăzneam să îl întreb nimic. Atâtea cuvinte mi-a spus în ultimii ani, încât nu ştiu dacă am vreo întrebare fără răspuns şi nu voiam să îl mai necăjesc pe părinte. Mergeam lângă patul sfinţiei sale, îi sărutam mâna şi mă aşezam în genunchi să mă rog în tăcere lângă sfinţia sa.

În acea zi am simţit că părintele vrea să îmi spună totuşi un ultim cuvânt. Se pare că acesta a fost ultimul cuvânt rostit de părintele pe patul de suferinţă, în prezenţa a 5 dintre ucenicii săi, care pot depune mărturie pentru acest cuvânt. Am intrat să îi sărut mâna şi voiam să mă retrag.

Părintele a deschis ochii şi m-a întrebat uşor, cât avea putere să vorbească: "Ce faci, maică?". "Ne rugăm pentru sfinţia voastră să vă însănătoşiţi, părinte", i-am răspuns. "Ce se mai întâmplă în ţară?" M-a întrebat părintele, aşa cum obişnuia să întrebe când era bine. Toţi cei din jur s-au mirat că vorbeşte şi au venit cu toţii să asculte. Eu, împreună cu Părintele Justin cel tânăr, am început să îi relatăm câte ceva din cele mai importante probleme, constituţia, homosexualii şi războiul dat familiei creştine, retragerea cetăţeniei de onoare lui Valeriu Gafencu şi altele, lucruri pe care părintele le asculta cu foarte multă atenţie. Şi mai zicea, oftând din când în când: Măi, măi… Am reuşit să îl bucurăm cu o veste pe care o aflasem recent – Mitropolitul Vladimir din Basarabia îşi dăduse binecuvântarea pentru construirea unui paraclis închinat martirilor din temniţele comuniste din pământul Basarabiei, ceea ce însemna recunoaşterea sfinţeniei lor, inclusiv a lui Valeriu Gafencu. Părintele a zâmbit şi a zis: Mare biruinţă!

Apoi l-am întrebat o problemă care mă frământa demult, o întrebare pe care până acum m-am ferit să i-o pun în mod tranşant de teama posibilelor reacţii dure – până unde putem merge cu lupta împotriva actualelor cipuri din actele noaste de identitate? Şi l-am întrebat mult mai concret.

Relatez întocmai. "Părinte, ştiţi problema cardurilor de sănătate, ele nu au intrat încă în vigoare. Dar ele vor fi pe viitor totuşi obligatorii. Vă întreb: ce să facă o mamă care are un copil bolnav în stare critică şi este necesară o intervenţie chirurgicală, pentru că altfel ar muri? Ca să îl opereze va trebui internat, ca să îl interneze, are nevoie de cardul de sănătate cu cip. Ce sa facă mama? Să îşi interneze copilul sau să îl lase să moară?" Părintele foarte grav a răspuns, ridicând din mâini în semn a protest: "Nu, să nu îl lase să moară. Eu nu îmi pot asuma această decizie. Nu trebuie ajuns nici la extreme. Acest cip nu e pecetea, nu e lepădare… Dar fiecare să facă după conştiinţa şi puterea lui. Cât puteţi luptaţi împotriva lor cu toată forţa şi unitatea, dar fără atitudini extreme, încă nu e cazul. E vorba însă că mai sunt 12 luni…" Aici Părintele s-a oprit. Noi am întrebat: "12 luni şi scăpăm de cipuri"? "Nu", a răspuns Părintele, "12 luni de libertate şi vine urgie".

Cineva a întrebat să explice mai clar, dar părintele nu a mai răspuns. Atunci eu am zis: "În acest caz părinte, trebuie să vă însănătoşiţi că nu are cine să ne ajute". Părintele a răspuns iar cu umor şi zâmbetul cel mai frumos din lume: "Măi, să ştiţi că nici eu nu ştiu ce să fac. Nu m-am hotărât dacă să trăiesc sau să mă duc. Nici eu nu mai ştiu ce vreau". A luat o gură de mâncare şi ne-am retras unul câte unul, luând binecuvântare.

Am luat şi eu binecuvântare şi părintele, în marea lui dragoste, nu m-a lăsat fără cuvânt şi mi-a dat, strângându-mă de mână, ultima binecuvântare: "Maică, să nu laşi revista! Ţine tare, înainte!"

O marturie a Monahiei Fotini. Citeste interviul complet AICI

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A evadat pentru că a rămas fără țigări și se plictisea, după ce a jefuit un bătrân din Botoșani!

astăzi, 19:26

Pus în arest la domiciliu în timp ce era cercetat pentru jefuirea unui octogenar din Botoșani, el a plecat de acasă pentru a cerși bani de băutură și țigări. Aventura de o zi l-a m...

Bugetarii care vor fi exceptați de la tăierea cu 10 la sută a cheltuielilor cu personalul!

astăzi, 18:30

Sindicaliștii Sanitas au anunțat joi, 29 ianuarie, că au discutat cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, despre preconizata reducere cu 10% a cheltuielilor de personal, primind asigurări,...

Ce mașini preferă botoșănenii?

astăzi, 17:44

Șapte din zece autoturisme (71,47%) înmatriculate în România în 2025 au fost second-hand, iar mărcile Volkswagen, Dacia și BMW sunt cele mai căutate de către români,...