Ucraina a acceptat să ne dea înapoi moaștele Sfintei Teodora de la Sihla. Ce vrea la schimb!

Declarația comună emisă în urma ședinței comune a guvernelor Ucrainei și României, derulată miercuri la Kiev, arată că moaștele Sfintei Teodora de la Sihla ar putea ajunge în posesia românilor.

Ucraina a acceptat să ne dea înapoi moaștele Sfintei Teodora de la Sihla. Ce vrea la schimb!

   Foto: Doxologia

În declarație se stipulează că cei doi premieri au remarcat „importanța lucrărilor legate de organizarea căutării moaștelor Sfintei Teodora în Ucraina și a mormintelor hatmanilor Pylyp Orlyk și Ivan Mazepa din România”.

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (7 august) a trăit pe vremea domnitorului Vasile Lupu. După trecerea la Domnul, trupul i-a rămas în peștera unde își petrecuse mare parte din sihăstrie, dar în timpul ocupației rusești a Principatelor Române a fost dusă la ansamblul mănăstiresc Lavra Pecerska din Kiev.

 

Pentru obținerea acestor cinstite moaște au mai fost făcute demersuri și în anul 1992, la canonizarea Cuvioasei Teodora, însă fără succes.

Cine sunt cei doi eroi naționali ai Ucrainei

Cei doi eroi naționali ai Ucrainei pentru ale căror rămășițe ar putea fi oferite la schimb moaștele Sfintei Teodora sunt Ivan Mazepa și Pylyp Orlyk.

Ivan Mazepa a fost un hatman al cazacilor zaporojeni din Ucraina în perioada 1687 – 1709, erou național în Ucraina, opozant vehement al rușilor, considerat părintele ideii de independență a ucrainenilor. A fost îngropat în Biserica Sf. Gheorghe din orașul Galați, dar mormântul său a dispărut în contextul demolării bisericii în 1962.

Pylyp Orlyk a fost un cazac legendar, membru senior al Cancelariei militare generale a hatmanului Ivan Mazepa, decedat în 1742 la Iași, informează Doxologia.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un nou paraclis închinat Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria, sfințit la Dorohoi!

astăzi, 11:25

Numeroși credincioși din Dorohoi au participat duminică, 4 octombrie 2026, la slujba de sfințire a paraclisului amenajat la demisolul Bisericii „Învierea Domnului” din municipiul...

„Premiat” cu o amendă de 20.000 de lei în Piața Mare, vezi ce a făcut botoșăneanul!

astăzi, 11:08

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, au identificat în Piața Centrală, din municipiul Botoșani, un tânăr, de 28 de ani, din comuna Stăuceni, care comercializ...

Și-a rănit prietenul în timp ce încerca să fugă de Poliție cu mașina și a plecat de la locul accidentului!

astăzi, 10:16

La data de 04 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 22 de ani, din comuna Hudești, ce...