Filmul ne duce înapoi în timp: Sibiu, decembrie 1989. În haosul și panica generate de protestele mulţimii împotriva autorităţilor, o unitate de miliţie devine ţinta unui asalt violent care degenerează într-o confruntare sângeroasă între soldaţi, miliţieni, securiști și civili. Încercând să scape de asediu, căpitanul de miliţie Viorel e capturat și acuzat că e terorist, aflăm din sinopsis.
Înainte de premiera de la Botoșani, regizorul Tudor Giurgiu ne-a vorbit despre mesajul filmului, despre experiența realizării unei pelicule istorice, dar și despre gustul libertății, în cei 34 de ani de postrevoluție.
”Nu mi-a trecut prin cap vreodată că voi face un film despre Revoluție și despre haosul de atunci”
-Domnule Tudor Giurgiu, publicul de la Cinema Unirea vă știe, așadar nu veți fi la prima experiență la Botoșani, și amintim aici ”Despre oameni și melci” (2012) sau ”Parking” (2019), când ați fost prezent la premierele de gală…
-Chiar aș zice că, de fiecare dată când vin acolo, e unul dintre evenimentele de vârf din toată caravana de la premiere. Îl știu pe domnul Hrițcu de mult și, da, de fiecare dată face un eveniment dintr-o premieră. Țin minte de la celelalte filme pe care le-am făcut, de fiecare dată am stat mult de povești cu spectatorii. Abia aștept să revin la Botoșani!
-Veniți cu ”Libertate” la Botoșani. Ați mărturisit că, atunci când ați citit pentru prima dată scenariul, nu știați foarte multe despre Sibiu 1989.
-Sincer, nici nu mi-a trecut prin cap vreodată că voi face un film despre Revoluție și despre haosul de atunci. Mi se părea că am alte subiecte contemporane, comedii, alte povești care mă vor trage aproape de ele. Dar citind povestea reală care s-a întâmplat la Sibiu despre cât de bizar a fost ca peste 500 de oameni să fie reținuți și acuzați de terorism sau suspecți de terorism și ținuți într-o piscină dezafectată a unei unități militare și cum au stat acolo până 1 februarie 1990, toată chestia asta mi s-a părut atât de ciudată și mi-am pus întrebări. Cum a fost posibil să nu mai avem încredere unii în alții? Oameni care azi erau prieteni, vecini, mâine puteau fi inamici sau pe poziții total opuse. Toate lucrurile astea m-au făcut să zic că e musai să fac acest film și nu regret, până la urmă.
-Este o întoarcere la o poveste care a intrat ori în derizoriu ori într-un folclor postdecembrist: teroriștii. S-a vorbit de-a lungul timpului și despre manipulare, chiar și despre o falsă istorie… Cum vă raportați astăzi la aceste ”personaje” numite teroriști?
-O văd exact cum ați descris-o. Ca pe un mix între farsă și film-reportaj cu persoane adevărate în care în continuare, la treizeci și ceva de ani după evenimentele de atunci, nu știm dacă acei oameni, acei super-oameni îmbrăcați în negru care provocau diversiuni, au fost sau nu adevărați, dacă au existat sau dacă nu a fost o diversiune pusă la cale de Securitate sau de alte echipe de gherilă aparținând serviciilor autohtone. Sau cine s-a jucat cu teroriștii și cine ne-a manipulat. Or atâta timp cât instituțiile importante din România, de la justiție la servicii secrete, nu vor lămuri lucrurile acestea, mi se pare că e ridicol ca după treizeci și ceva de ani să bâjbâim în continuare după adevăr. Iar filmul nu face decât să exprime și să ilustreze starea de haos, de confuzie generală în care oamenii nu știau de unde se trage. Se invocă în film oameni îmbrăcați în negru, care stau pe acoperișuri, dar nimeni nu știe cine sunt, nu i-a văzut, nu poți să pui mâna pe ei. Și e foarte greu, foarte traumatizant pentru cei care și-au pierdut copiii, rude, să treacă toți anii aceștia și să nu primești răspunsuri.
”Important este să încercăm să provocăm o discuție despre asumare și despre adevăr”
-Înainte de 1989 era un film foarte cunoscut mai ales prin titlul său, ”Privește înapoi cu mânie”. Suntem la 34 de ani de la Revoluție. Faceți parte din generația care a trăit cu oarece luciditate acele evenimente. Credeți că este momentul ca regizorii – în cazul dvs. – să își asume cele întâmplate atunci? Realizarea unui astfel de film reprezintă și o asumare a istoriei?
-Nu aș putea răspunde la plural, în numele altora, dar mi se pare că generația noastră este ultima care ar putea să încerce măcar să provoace dezbateri și să îi determine pe cei în drept să ofere răspunsuri. Mi-am dat seama că lucrul cel mai complicat de făcut de cei care au fost într-o mare măsură vinovați – fie că au avut o agendă în acest sens sau din întâmplare – vinovați pentru acest haos și pentru mulți morți, cel mai greu pentru ei este să privească în urmă și să își asume bărbătește poate greșeli, poate că au fost parte dintr-o conspirație pe scară largă care poate nu a mers cum și-au dorit. Dar aici intrăm pe un teritoriu de supoziții care poate continua la nesfârșit. Pentru mine important este să încercăm să provocăm o discuție despre asumare și despre adevăr pe o scară mai largă în societate. Pentru că senzația mea este că trăim în continuare înconjurați de această cultură a secretului, trăim cu ea, ne-am obișnuit cu ea. Cetățenii cer informații de la instituții publice locale sau pe plan național și li se spune că sunt în continuare la secret, arhivele Securității în continuare nu au fost predate în totalitate, sunt mai departe secrete. Tipul acesta de compromis și de vals cu secretele nu cred că face bine unui popor și așa chinuit și traumatizat.
-Ca un paradox, în acești peste 30 de ani de la Revoluție, România a avut parte de o altă experiență. Și mă refer la filmul de propagandă, cu mistificarea trecutului, dacă amintim doar numele lui Sergiu Nicolaescu, care a continuat să fie difuzat pe micile ecrane și chiar cu mare succes la public. Spuneți undeva că cinematograful este un fenomen social, care ajută la înțelegerea istoriei. Cum vă situați dvs. în această paradigmă, între filmul așa-zis istoric marca Sergiu Nicolaescu și ”Libertate”? Încearcă filmul dvs. să scoată Revoluția din acest malaxor al propagandei cinematografice?
-Mi-am pus deseori întrebarea despre cum prezint acele evenimente. Nu mi-a fost clar de la început, dar odată ce scenariul a prins formă și ne-am apucat de treabă mi-am dat seama că răspunderea pe care o am este una infinit mai mare. Nu este doar povestea unui milițian prins în malaxorul Revoluției, care e luat drept terorist și băgat în acea piscină a groazei. Nu, este și un film despre popor, despre drama unor oameni, despre ce s-a întâmplat după fuga lui Ceaușescu nu doar în Sibiu, ci și în toată țara. Și am realizat – târziu, e drept – că peste 50 sau 100 de ani filmul acesta va fi văzut de către alții, noi nu vom mai fi și va fi citit exact în cheia în care spuneți, a unui film istoric, a unui film care vorbește despre o epocă confuză, ca orice schimbare de regim aproape. Toate schimbările de regim, mai ales cele bruște, sângeroase, au venit cu panică și cu isterie colectivă. Și noi, copiii, ne uitam în vremea aceea la filmele lui Sergiu Nicolaescu despre 23 august și câte și mai câte, cu multe mistificări de care noi nu eram conștienți atunci. Dar ne uitam cu interes. Probabil că același lucru se va întâmpla și cu ”Libertate” și mi-aș dori să rămână un film-reper despre o stare de spirit, nu mai mult. Pentru că ce s-a întâmplat în 1989 a fost mai presus de toate o descătușare de energie nemaipomenită și un mix între deznădejde, panică, frică, entuziasm, atât de multe trăiri la un loc încât este foarte greu de descris.
”Să îți confrunți propriile greșeli și eșecuri și să poți vorbi despre ele”
-Înainte de a vedea filmul la Botoșani, vă întreb care este gustul libertății acum, după ce ați realizat acest film? Ce am pierdut și ce am câștigat?
-Cred că am câștigat enorm, și asta o spune adolescentul de 17 ani de atunci care era sufocat și care își dorea un alt tip de existență, de viață, care asculta Europa Liberă și Vocea Americii, și care mergea cu cartela să își cumpere pâine și care vedea rafturile goale, care învăța la lumina lumânării. Nu înțelegeam de ce trebuie să trăim așa și libertatea mi-a adus, personal, enorm de multe lucruri. Până și faptul că am dat la Regie-Film și am avut libertatea asta, să îmi aleg propriul destin, a însemnat enorm, că am putut călători… A venit la pachet cu foarte multe privilegii pe care nu credeam că o să le am. Dar sigur vine și cu multe responsabilități, și una dintre ele este în primul rând aceasta, de a avea curajul să privești în urmă, să îți confrunți propriile greșeli și eșecuri și să poți vorbi despre ele, lucru care nu se întâmplă foarte des.
”Libertate”
Regia: Tudor Giurgiu
Scenariul: Cecilia Ștefănescu, Tudor Giurgiu și Nap Toader
În distribuție: Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo, Andi Vasluianu, Mirela Oprișor, Alexandru Papadopol, Cuzin Toma, Ștefan Iancu, Alex Calangiu, Costel Cașcaval, Bogdan Farcaș, Cristi Popa, Emilian Oprea, Marius Manole, Augustin Viziru, Alex Bogdan, Dan Bordeianu, Florin Aionițoaei, Victoria Cociaș și alții.
Filmul a fost distins cu Premiul Publicului la TIFF pentru cel mai popular film românesc, obținând totodată cu Premiul CICAE Sarajevo Film Festival.