Ne educăm copiii învăţându-i că atunci când rosteşte "soare" trebuie să arunce mânuţa sus, spre cer. Iar dacă vorbeşte despre iubire există un gest, pentru pământ un altul, pentru DA o expresie, pentru NU asemenea. Asta înseamnă, în explicaţia precară, a fi teatral. Ceea ce nu are nicio legătură cu TEATRUL, chiar dacă aşa pare.
Luat pe mărunţite, TEATRAL înseamnă, conform DEX: 1.Care aparține teatrului, privitor la teatru. 2. Căutat, afectat, artificial, nesincer, emfatic. Am adăuga noi: nefiresc, nenatural.
Or teatrul înseamnă trăire, sinceritate, naturaleţe.
De asta, atunci când un copil recită o poezie sau primeşte un rol, lăsaţi-l să i se vadă soarele în expresia ochilor, să trăiască fiecare cuvânt şi să înveţe pe de rost doar lecţia care decurge din cele pe care le interpretează. Altfel, va fi doar un mic roboţel care, mai târziu, va interpreta câte un rol în fiecare relaţie, va face gesturile care se impun în comunitate, va fi un excelent cetăţean pe care oricine îl va aşeza oriunde va dori.
Teatrul înseamnă cunoaştere de sine, îndrăzneala minţii, nu obrăznicia trupului. Teatrul îl ajută pe copil să îşi controleze emoţiile şi să elimine negativitatea, dar conştient, depăşind nivelul instinctiv.
Teatrul se trăieşte dinspre interior spre exterior. Nu vă temeţi de greul înţelegerii, capacitatea copilului de a transpune sentimente este uimitoare.
Sursa: lanistorica.blogspot.ro
