Înființat oficial în 1914, cu eforturi imense, dar cu o dăruire exemplară din partea botoșănenilor. 400.000 de lei era suma care a stat la temelia unei instituții ce avea să aducă nu doar prestigiu orașului, ci și bucurie cetățenilor săi.
Clădirea impresiona prin frumusețe, prin stilul ecletic francez, după planurile arhitectului Grigore Cerchez.
Distrus de bombardamentele celui de Al Doilea Război Mondial, teatrul este refăcut de comunişti.
Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoșani, operă a arhitectului Grigore Cerchez, a fost inaugurat pe 21 decembrie 1914 și reconstruit după proiectul arhitectului Leon Srulovici, între anii 1956-1958, cf: Eugenia Greceanu, în revista ”Arhitectura”.
În 1915, în luna martie, apare numărul festiv al revistei "Teatrul Eminescu". Număr unic, editat la Botoșani. Printre paginile acestei reviste aniversare din martie 1915, atrag atenția cu deosebire cuvintele lui Leontin Iliescu, gazetar bucureștean: "Cât n-ar da Capitala noastră să aibă o asemenea bijuterie, cel puţin ca exterior!"
De altfel, jurnalistul Leontin Iliescu scrie în presa vremii cuvinte entuziaste despre teatrul de la Botoșani:
"Ca profesionist al ziarismului am cercetat multe târguri din Moldova, capitale judeţene şi mărunte şi mai mari, dar n-am înţeles nici unde ca aci, sufletul omenesc, care închină ceva din esenţa lui şi artei".
"Botoşănenii mi-au părut admirabili, cu toate că-i cunosc atât de puţin. Ştiam un lucru: toţi artiştii cari au pribegit prin ţară în căutarea norocului lor, actori de provincie ca şi ilustraţiuni ale scenelor mari, celebrităţi muzicale, ca şi concertişti de seamă, au găsit pururi o bună primire la Botoşani. Există aci, în acest oraş din nordul Moldovei, o societate aleasă de suflete luminoase, fără de care arta n-ar putea trăi".
"De pildă o părere – îmi iau îngăduiala s-o formulez, – o sală a acestui teatru ar putea fi păstrată pentru expoziţiunile artistice, pentru creiarea unui salon al artelor plastice, dacă nu la înălţimea expoziţiilor mari, ceia ce nu e de pretins, dar la înălţimea unei modestii inteligente. Pictorii şi sculptorii noştri, tineri sau bătrâni din Bucureşti ca şi de la Iaşi ar veni să expună aici şi s-ar forma astfel o metropolă artistică în nordul Moldovei, în care s-ar concentra toate manifestaţiunile frumosului nostru artistic.
Iată chemarea pe care cred că o are Teatrul Eminescu. În jurul său va strânge pleiada oamenilor buni din oraş. Resentimentele inerente oricărei colectivităţi omeneşti se vor nivela, – pe cât omeneşte posibil, – munca comună în jurul aceluiaşi drapel va da roadele care vor regenera şi dincolo de Botoşani, spre cele patru puncte cardinale".
"Aşa am priceput lumea din Botoşani, chiar atunci când mi se vorbea de ea la Bucureşti".
"Poate astfel se explică pentru ce, când un pictor din teatru sau muzicant mă întrebă dacă în provincie ar avea noroc, eu îi spuneam cu un fel de convingere filosofică:
– Du-te la Botoşani!....
Prietenul meu, neîncrezător la început, mă revedea după un timp şi strîngându-mi mâna îmi spunea: "Ai avut dreptate. Arta are ce căuta la Botoşani". Eu, unul, sunt bucuros că, – adus în treacăt pe aci, – cercetările făcute de departe, mi le-am unificat pe deplin acum şi aci, în realitatea corespunzătoare acestor constatări".