Teatrul pentru adolescenți, la Botoșani, a început ca o provocare și a devenit un fenomen. Unul care, de-a lungul a 27 de ediții, a produs spectacole memorabile, a sădit sămânța artistică în elevi care au devenit, peste timp, mari actori, regizori, producători, scenariști, operatori de imagine.
În societatea contemporană, teatrul pentru adolescenți are un aport semnificativ asupra dezvoltării tinerilor, această formă de artă oferind nu doar o platformă de exprimare, ci și o oportunitate de dezvoltare a abilităților sociale, emoționale și cognitive.
Luni, 31 martie, a debutat ediția a XXVII-a a Festivalului de Teatru ”Lyceum”, eveniment organizat de Casa de Cultură a Sindicatelor ”Nicolae Iorga” Botoșani, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Județului Botoșani.
Un festival prin intermediul căruia organizatorii își propun să contribuie la descoperirea și promovarea celor mai valoroși interpreți ai dramaturgiei naționale și universale, la stimularea și premierea celor mai bune formații de teatru din liceele județului Botoșani.
”Adresăm sincere mulțumiri profesorilor și directorilor unităților școlare care au sprijinit și sprijină acest festival, precum și îndrumătorilor voștri din arta teatrală, profesori sau actori ai Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani. Sincere mulțumiri adresez conducerii IȘJ Botoșani, domnului inspector general profesor Bogdan Gheorghe Suruciuc, pentru sprijinul și ajutorul acordat tuturor activităților cultural-artistice organizate de Casa de Cultură a Sindicatelor ”Nicolae Iorga” Botoșani”, este mesajul transmis de organizatori.
Juriul acestei ediții este format din trei actrițe ale Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani (Lidia Uja, Silvia Răileanu și Alexandra Vicol), prof. Marcel Dupu (director al Clubului Copiilor Dorohoi) și prof. Gina Florentina Zală (inspector de educație permanentă și activități extrașcolare în cadrul IȘJ Botoșani) - președinta juriului.
”Vă mulțumim foarte mult că v-ați înscris în acest concurs, mă bucur mult că sunteți prezenți, mi-aș fi dorit să fiți într-un număr mult mai mare. Suntem extrem de onorați ca și în acest an să fim parteneri ai acestui Festival-concurs ”Lyceum”, ajuns la a 27-a ediție. Suntem nerăbdători să ne bucurăm de poveștile pe care le aduceți în scenă”, a precizat în cuvântul de deschidere președinta Juriului Festivalului, prof. Gina Florentina Zală.
Prima zi de festival
Festivalul a fost deschis de Atelierul de Teatru al Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Botoșani, cu un spectacol care ”pune accent pe diferențele de statut și cum se manifestă acestea în lumea adolescenților”. Elevii eu prezentat producția ”Party 4 winners”, de Miruna Bereșteanu, după Francis Veber. Scenografia: Atelierul de Teatru, Coordonatori: Lenuș Teodora și Gelu Rîșca.
Au urcat apoi în scenă elevii de la Liceul ”Dimitrie Cantemir” Darabani, care au prezentat spectacolul ”O căsnicie cu peripeții”, inspirat din diferite scenete. Scenografia: Ciobanu Beatrice Miruna, Regia artistică: Bivoleanu Sebastian Ionuț. ”Veți afla care este prețul adevărat al căsniciei. Și anume: somnul”, au avertizat tinerii actori, care s-au bucurat de aprecierea colegilor aflați în sală.
Prima zi a festivalului a fost încheiată de elevii de la Colegiul Național ”A. T. Laurian”, prin trupa Katharsis, cu spectacolul ”Zorba Grecul”, de Nikos Kazantzakis, Scenografia: prof. dr. Coca Dorica și elev Slessio Sofroni, Regia artistică: prof. dr. Coca Dorica.
”Singura trupă de teatru antic din România”, așa cum a fost prezentată trupa de la ”Laurian”, care aduce pe scenă piese interpretate de liceeni ”care descoperă, odată cu rolurile pe care le interpretează, profunzimea lumii Greciei sau Romei antice”.
”Tinerii coordonați de prof. dr. Coca Dorica au scopul de a ne purifica sufletele prin artă, prin cultură, prin frumos. Ne vor aduce într-o Grecie mai aproape de noi, prin spectacolul Zorba Grecul, după romanul lui Nikos Kazantzakis. O poveste care se poate citi, dar în primul rând care se poate simți. Libertatea, prietenia și bucuria de a trăi sunt câteva dintre caracteristicile generației tinere, valori pe care le veți vedea transpuse în scenă”, sunt cuvintele cu care ”Laurienii” și-au prezentat spectacolul, în fața unui public mult mai numeros decât al colegilor de la celelalte licee din festival.
Ziua a doua
Festivalul de Teatru ”Lyceum” continuă marți, 1 aprilie. De la ora 15.00, Liceul ”Alexandru cel Bun” Botoșani va prezenta spectacolul ”Copilărie 2.0”, adaptare după Dan Lungu. Scenografia și Regia artistică sunt semnate de Andrei Iurescu.
Tot marți, de la ora 17.00, Colegiul Economic ”Octav Onicescu” Botoșani vine pe scenă cu spectacolul ”Noi”, creație colectivă, din experiențele personale. Scenografie, Regie artistică: Oana Asofiei și Andrei Bordianu.
Gală cu două spectacole invitate
Festivitatea de Premiere va avea loc miercuri, 2 aprilie, de la ora 17.00. În deschiderea Galei, elevi actori vor avea parte de două spectaocle în afara concursului. Trupa de teatru a Școlii Populare de Artă ”George Enescu” Botoșani va prezenta ”Omagiu pentru Eminescu”, în regia artistică a Silviei Răileanu. De asemenea, Trupa de teatru ”Mini Art” a Școlii Gimnaziale nr. 7 Botoșani aduce în scenă poemul ”Luceafărul”, de Mihai Eminescu, în regia Silviei Răileanu.