Cel mai bine spune asta o vorbă de-a lor, gen, pusă la capătul propoziţiei: "Da, şi Adi a zis ceva, te iubesc - gen", "Carla e vreau să mă sinucid - gen", "Nu vrea să meargă cu mine la mare - gen". Tot ce se întâmplă nu poate avea nimic particular, unic, irepetabil, trebuie înscris într-o serie, într-o categorie fenomenologică, într-un gen.
Apărare prin clasificare.
Astfel, nu te poate afecta personal, nu te poate răni, tot aşa cum nu te poate răni un leu pus într-o cuşcă pe a cărei plăcuţă scrie în latineşte "Panthera leo".
A murit mama - gen.
Această glaciaţie a sentimentelor provoacă distrugerea clasei mijlocii printre tineri în materie de sex. Sau invers.
Mulţi devin hiperactivi sexual de la 13-14 ani, cu contacte multe şi la întâmplare, echivalate cu a fuma o ţigară sau a face un duş. Nematurizare afectivă, prematurizare sexuală.
Alţii rămân blocaţi, complexaţi, retractili, viaţa lor sexuală fiind zero sau redusă la masturbare în faţa computerului.
Dragostea e un sentiment social. A fost creată de trubaduri pe la începutul mileniului trecut. Tot atunci a început construirea marilor catedrale ale Europei.
Azi, nu se mai face vreo Notre Dame. Să vedem cât se va mai face dragoste.
Epic. Altă vorbă adoptată de tineri. Ai văzut ultimul Harry Potter? Nu. Cum e? Băi, epic. Cum a fost în Vamă aseară? Epic. A luat-o de-acasă după ce s-a bătut cu taică-su şi pe urmă s-au dus în club T. Epic.
Cuvântul ăsta e, ca să zic aşa, cult. Se pică bac-ul dacă nu ştii că una e genul dramatic şi alta genul epic. Dacă-i întrebi definiţia cuvântului pe tinerii care îl folosesc, răspunsurile sunt mai degrabă dramatice, dar tind totuşi spre sensul: spectaculos, măreţ, grandios, epopeic, care transformă oamenii în eroi.
Există curgerea măruntă a vremii de zi cu zi şi există secvenţe care trebuie povestite, scoase din malaxorul timpului, păstrate în memoria colectivă - "de-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii...".
Epică este o întâmplare care narată şi renarată îi poate face s-o trăiască, să participe sufleteşte la ea pe cei care n-au trăit-o.
Deci, mai întâi, tânărul de azi foloseşte gen pentru a refuza vieţii orice şansă de a ieşi din producţia de serie a timpului, după care zice epic, încercând contrariul, adică să rupă o bucată de viaţă şi s-o ridice la pătrat. Tot Eminescu: "Să smulg un sunet din trecutul vieţii/Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri...".
Alăturarea genului de epic, în argoul juvenil, dincolo de manualul de limbă şi literatură română, poate să însemne că sub blazarea, sub nepăsarea pe care o afişează, tânjesc să fie eroi într-o epopee pe care nu le-o oferă nimeni.
(Cristian Tudor Popescu, articol publicat pe The One)
