Cea mai îndrăgită vieÅ£uitoare din România este Å£apul ispăşitor ÅŸi fiecare avem câte o turmă întreagă.
Å¢apul ispăşitor al Vechiului Testament, cel pe care preotul îl lua alături de el ÅŸi-i transfera păcatele strânse de auditoriu în cursul anului, este pe rând fiecare persoană publică, fenomen al naturii, etapă politică, istorică, economică: politicianul X e Å£apul pentru tabăra lui Y, apoi viceversa, seceta pentru foamea noastră (ÅŸi nu stricarea sistemului de irigaÅ£ii), apoi eventual Dumnezeu pentru ploaia prea multă, criza, americanii, evreii, palestinienii, iranienii, chinezii, japonezii, tipul de la cablu.
Cele mai îndrăgite articole pe internet sau din presă sunt cele dure, în care cineva sau ceva e făcut una cu pământul în mod cât mai suculent, adesea punându-i-se în cârcă tot ce unii nu pot să-ÅŸi asume.
Oricine e de vină, numai noi nu. Astfel că acuza se întinde mizerabil la suprafaÅ£a conÅŸtiinÅ£ei (publice), nelăsând rana de dedesubt - propria problemă ÅŸi vinovăţia stârnită de ea - lucruri care se cer asumate de fiecare ÅŸi, prin asta, vindecate - să respire. Åži, de fapt, de asumare e vorba în primul rând, poate, în creÅŸtinism, unde bârna din ochiul tău este infinit mai valoroasă pentru viaÅ£a ta decât paiul din ochiul celuilalt. Dacă te gândeÅŸti că din bârnă poÅ£i să-Å£i construieÅŸti un mic adăpost de ploaie sau o plută, dar dintr-un pai nu, lucrurile capătă mai mult sens.
Din punct de vedere al dinamicii interioare, lucrurile nu sunt foarte greu de explicat: sentimentul dur care apare atunci când Å£i se flutură ideea că ai ÅŸi tu o vină, o responsabilitate într-o chestiune pe care o percepi ca negativă, te face să-l reprimi, să negi vehement că ai ÅŸi tu o problemă, să devii agresiv, apoi să-l proiectezi în cineva, ca să-Å£i ataci propria problemă inconÅŸtientă în celălalt, fiindcă nu suporÅ£i s-o vezi în tine.
În limbaj psihanalitic avem de-a face cu negare ÅŸi proiecÅ£ie.
Consideri nu că tu eÅŸti incapabil să faci bani mai mulÅ£i, ci că toÅ£i care au sunt hoÅ£i, consideri că nu tu eÅŸti chiÅ£ibuÅŸar ÅŸi fixist, ci că ceilalÅ£i sunt dezordonaÅ£i ÅŸi te înnebunesc, nu ai tu nici o problemă că urli cât te Å£ine gura, dând dovadă de obrăznicie ÅŸi lipsă elementară de respect în dialog ÅŸi relaÅ£ionare, fiindcă vezi Doamne ai dreptate ÅŸi ceilalÅ£i greÅŸesc, nu eÅŸti neatent cu sentimentele celorlalÅ£i, ci corect, nu eÅŸti prea des profesoral ÅŸi un ÅŸtie-tot plictisitor sau obositor, ci vrei să-i ajuÅ£i pe oameni să... înÅ£eleagă, nu eÅŸti lipsit de răbdare, ci vulcanic - hei, aÅŸa e temperamentul tău, n-ai ce-i face! -, dar imediat pretinzi răbdare de la ceilalÅ£i, deÅŸi tocmai ai încheiat o teorie de 5 minute după ce Å£i-ai întrerupt interlocutorul după 2 secunde, nu tu eÅŸti rău, ceilalÅ£i sunt.
Tu eÅŸti bun ÅŸi corect.
Atunci de ce te deranjează atât de multe, bunule?
(Dan Carlea)
