Pentru a-l vindeca pe omul ce vine la el, Parintele duhovnic are nevoie, pe de o parte, sa savarseasca Taina Sfintei Spovedanii, iar pe de alta parte, sa cunoasca metoda smereniei ortodoxe si astfel sa-i conduca pe fiii sai duhovnicesti spre luminarea mintii. Exista doua feluri de terapeuti. Din prima categorie fac parte acei duhovnici care spovedesc, dar in acelasi timp cunosc si metoda de terapie ortodoxa, stiind sa-l vindece pe om, stiu sa-I lumineze mintea conducandu-l spre indumnezeire. Din a doua categorie fac parte preotii care savarsesc taina Spovedaniei intr-o admosfera juridica, cunoacandu-l pe Dumnezeu maniat din cauza savarsirii pacatelor si atunci incearca sa impace dreptatea dumnezeiasca, sau cel putin, fac aceasta lucrare intr-un mod pur realist. Cand crestinul le spune ca a furat, acestia se limiteaza la a face o analiza a motivului pentru care trebuie sa nu furam si apoi il indeamna sa nu fure. La fel fac si cu toate celelalte pacate.
Acesti duhovnici nu au cunostinta insa despre intunecarea mintii care-l conduce pe om la furt si spre comiterea oricarui pacat si, de asemenea, nu au cunostinta de modul prin care sa-l ajute pe crestin sa-si lumineze mintea si sa-l conduca spre indumnezeire Din acest motiv raman nevindecati , savarsesc aceleasi pacate sau uneori isbutesc sa scape de anumite pacate trupesti, sau mai rau sunt cuprinsi de dezamagire deoarece raman nevindecati. Daca nu avem o experiere personala a lui Dumnezeu, sa urmam macar experienta Sfintilor Bisericii noastre.
Acestia sunt conducatori indumnezeiti si neinselati ai poporului lui Dumnezeu. Este necesara terapia facuta cu intelepciune, deoarece conditiile in care traiesc oamenii sunt diferite. Sunt oameni casatoriti sau necasatoriti, sunt cei din manastiri si pustnicii, exista cei ce sunt cercetati de Dumnezeu si cei ce sunt desavarsiti in contemplatie, si cei ce inainteaza spre acestea, etc. Fiecare dintre ei are nevoie de terapie si indrumare. Si dupa cum trupurile se vindeca diferit, la fel si sufletele: Pe unii ii vindeca cuvantul, iar altii se vindeca prin urmarea unor modele. Unii au nevoie sa fie stimulati de cineva, iar altii au trebuinta de capastru. Unii sunt inceti catre bine si trebuie indemnati prin cuvant, altii sunt mai fierbinti decat media, pe acestia trebuind sa-i infranam. Unii se vindeca prin lauda, iar altii prin mustrare; amandoua insa la timpul potrivit.
Unii se indreapta prin rugaciune, iar altii prin indurarea unor greutati. Vorbind despre terapie, Sfantul Grigorie Teologul spune ca, daca vrem sa-i vindecam si sa-i curatim pe oameni in mod corect, este nevoie de trei lucruri: primul, "de o mare si nestirbita credinta"; al doilea, "de o cat mai sporita impreuna-lucrare (sinergie) cu Dumnezeu"; al treilea, "de cat mai putina indaratnicie din partea noastra, atat in cuvant cat si in fapta". Impreuna cu credinta si cu ajutorul lui Dumnezeu se cere si ingeniozitatea terapeutului pentru a respinge uneltirile celui viclean, pentru ca diavolul lucreaza cu ingeniozitate si viclenie. De asemenea, varsta duhovniceasca a crestinilor este diferita. Unii se afla la varsta prescolara si, din acest motiv, au nevoie sa fie hraniti cu lapte, ei nu rezista sa se hraneasca cu "barbatia cuvantului".
Daca la varsta prescolara le ofera cineva hrana tare, ei vor simti o opreliste si o mare greutate. insa cei ce au nevoie "de o hrana mai inalta si mai tare" se vor intrista daca vor fi hraniti cu lapte si legume. Aceasta inseamna ca preotul trebuie sa cunoasca cum trebuie sa-i hraneasca duhovniceste vorbind, pe cei de varsta prescolara, dar si pe cei de varsta matura, precum si pe cei care se afla pe stadiile inalte ale trairii duhovnicesti. Duhovnicul insa ca sa cunoasca, sa vindece si sa conduca, trebuie sa aiba experienta personala a adevarurilor bisericii, dar si alte daruri.
Sfantul Grigorie Teologul face o admirabila observatie in acest sens: "Caci in acesta consta si cel mai mare pericol pentru cei carora le-a fost incredintat a-i lumina pe altii: fie sa reduca cuvantul lor la o singura Persoana (Ipostas), de teama de a nu cadea in politeism, si sa ne faca sa nesocotim numele (persoanele Sfintei Treimi), crezand ca Tatal si Fiul si Sfantul Duh sunt una si aceeasi persoana; fie sa divida Treimea in trei Persoane, complet diferite ca fiinta, Care nu au nici o ordine sau principiu conducator, adica exact invers fata de troposul existential al lui Dumnezeu, cazand in extrema opusa, asemenea unei plante care se clatina cand intr-o directie, cand in cealalta". Prin urmare, terapia nu este una etica, ci teologica si astfel, terapia nu este una adogmatica, ci se sprijina pe Revelatia lui Dumnezeu. Iar acest lucru se vadeste din faptul ca, atunci cand se denatureaza teologia, se enatureaza imediat si terapia.
Si chiar mai mult, am putea spune, baza tuturor adevarurilor de credinta, a dogmelor, este metoda terapeutica, sau calea evlaviei ortodoxe, adica purificarea, luminarea si indumnezeirea omului. Din acest motiv consider ca Sinoadele locale din timpul Sfantului Grigorie Palama, care vorbesc despre isihasm, despre modul trairii lui Dumnezeu, sunt baza tuturor Sinoadelor si tuturor dogmelor credintei ortodoxe. Sfantul Grigorie Teologul mai vorbeste si despre bolile teologiei.
Erezia este si ea o boala, pentru ca nu-l conduce pe om la Dumnezeu. Aceasta este o precizare de mare insemna¬tate. Terapia sufletului se realizeaza in conditii bune doar atunci cand sunt afirmate dogmele cele drepte ale credintei ortodoxe. Iar atunci cand este igno¬rata dreapta credinta in procesul terapeutic, exista marele pericol al inselarii si al indepartarii de o vindecare reala. Pe scurt spus, nu poate exista nici un fel de vindecare in afara dreptei credinte. Terapia ortodoxa are drept scop ca omul sa ajunga cu succes la curatia inimii si, de aici, la luminare si la indumnezeire.
La aceasta ajuta, inainte de toate, harul dumnezeiesc, libertatea si cautarea cu staruinta din partea omului, dar si experienta preotului terapeut. Din pacate, exista si astazi unii oameni care sustin ca nu este nevoie de mijlocirea duhovnicului, ca fiecare om are libertatea de a inainta spre Dumnezeu, ca duhovnicul trebuie sa slujeasca mai mult ca spoveditor care va citi doar rugaciunea de iertare. Probabil, aceasta se spune din perspectiva faptului ca s-au facut si se fac anumite abuzuri in lucrarea parintelui duhovnicesc. Insa, pot adauga ca, in ciuda greselilor intamplatoare, parintele duhovnic experimentat ii este necesar omului ca sa ajunga la purificare, la luminare si de acolo la indumnezeire. Cel ce vede pacatul din punc de vedere juridic sau moralist, acela nu are nevoie de un parinte duhovnicesc experimentat. Cel care avanseaza in viata lui duhovniceasca si gusta lucrarile harului dumnezeiesc, acela imediat cauta un parinte duhovnicesc experimentat pentru al calauzi si pentru ai oferi "certificarea" mersului sau duhovnicesc. Totusi, lucrarea noastra, a preotilor este sa ne nevoim sa traim asa cum vrea Biserica pentru a putea vindeca prin lucrarea harului dumnezeiesc pe cei care cer vindecare.
Pentru ca aceasta este lucrarea pastorului Sfantul Apostol Pavel scrie: "Si El a dat pe unii apostoli, pe altii prooroci, pe altii evanghelisti, pe altii pastori si invatatori, spre savarsirea sfintilor, spre lucrul slujirii la zidirea trupului lui Hristos, pana ce vom ajunge toti la unitatea credintei si a cunoasterii Fiului lui Dumnezeu, la starea barbatului desavarsit, la masura varstei deplinatatii lui Hristos" (Efeseni 4; 11-13).
Preot David Marian
