Cea mai recentă premieră a Teatrului Mihai Eminescu Botoşani - "M0028" - aşază în repertoriul instituţiei o piatră de hotar dincolo de care se poate analiza primordial direcţia pe care trebuie să o urmeze arta. Pentru că, în siajul tradiţional al spectacolului de teatru, un rol important l-a avut publicul consumator. Or, în spectacolul montat pe scena botoşăneană de către regizorul turc Kadri Özcan, este nevoie de un alt tip de spectator-receptor, de consumator, o specie care, deşi dezvoltată pe un fond virtual, se conturează din ce în ce mai mult în spatiul real, fizic. O consecinţă, în fapt, a trăirii în timpul tehnologizat, în cotidianul inconturnabil informaţional. Un cotidian în care omul cedează în faţa ştiinţei, dar nu reuşeşte să controleze mental presiunea cu care computerul apasă tot mai pregnant şi distrugător asupra spaţiului intim al fiecăruia.
Spectacolul "M0028", montat pe scena Teatrului Eminescu de către regizorul Kadri Özcan, cel care semnează şi scenariul, dar şi ilustraţia muzicală, este o poveste despre computer şi oameni, după cum sintetizează teatrologul Călin Ciobotari, cel care defineşte scenariul acestui spectacol drept "un text straniu ce pune în discuție însăși condiția umană, proiectată într-o dependență sufocantă de propriile-i creații tehnice".
Beneficiind de o scenografie complexă (Mihai Pastramagiu) şi de colaborarea coregrafei Victoria Bucun, regizorul turc Kadri Özcan a creat, cu ajutorul a patru personaje, un spectacol cu viziuni apocaliptice. Omul, preocupat de secole de prosperitatea materială şi morală, ajunge să fie demonizat de pasiunea cunoaşterii, a informaţiei, a tehnologiei. De aici şi până la a fi el însuşi stăpânit, controlat de maşinărie, nu mai e decât un pas. Despre acest pas ne vorbeşte Kadri Özcan! Patru personaje: Bogdan Horga, în rolul Adam, Alexandra Acalfoae, în rolul Monica, Irina Mititelu – Ethel şi Anca Pascu - Emma, cărora li se alătură, aproape fulgurant, dar impresionând scânteietor, Alexandu Dobynciuc şi Lidia Uja. O transpunere a unei lumi imposibile într-un spaţiu posibil, greu de identificat, dar care se dezvăluie pe parcurs, pentru ca în final scenaristul să ofere soluţia evadării din infern, or scăparea nu poate fi decât una singură: conştientizarea şi acceptarea celei de a doua şanse!
Kadri Őzcan vine din generaţia tânără de regizori, cu experienţă în teatrul turc, dar cu generoasă deschidere către arta europeană. Născut în anul 1974, în Trabzon, Turcia, a absolvit, în 1999, Erzurum Atatürk University, Art School, Theater Art Division, Main Art Branch, debutând imediat în Trabzon State Theater. Cinci ani mai târziu, ca regizor, montează spectacolul Macbeth (Shakespeare), iar în stagiunea următoare devine manager al Teatrului de Stat din Trabzon și director al International Blacksea Theatre Festival. Din 2013 este actor al Teatrului de Stat din Ankara.
Un scenarist care stăpâneşte excelent fraza, care adulmecă şi presimte situaţiile dramatice, oferind publicului o desfăşurare crescândă a emoţiei, fără a furniza informaţia gratuit, facil, ci dezvăluind doar atât cât este nevoie şi la momentul oportun. De aceea deznodământul impresionează, eliberează din încorsetarea şi presiunea întâmplărilor, spectatorul primind, în final, imaginea completă şi complexă a faptelor de care el, omul, este singurul responsabil, dar şi singurul salvator.
"Marele vis al omului, nemurirea, e tot mai intens! Nuanțele devin tot mai inutile, iar albul și negru sunt dominantele unor nesfârșite scindări: inteligență – prostie, educație – primitivism, avuție – sărăcie, sănătate – boală. Paradoxal, însă, pe măsura dezvoltării ei, omenirea înțelege tot mai greu că aceasta este singura planeta pe care o are! Și că, din păcate, tot ceea ce face se întoarce, într-un fel sau altul, împotriva singurului nostru acasă. Am scris piesa M0028 cu astfel de gânduri bântuindu-mă neliniștitor. Și cu aceleași gânduri am pus-o în scenă la Botoșani, România. O altă țară, o altă cultură, însă aceleași angoase majore sfârtecându-ne ceas de ceas…", mărturiseşte regizorul Kadri Őzcan.
Bogdan Horga este, cu siguranţă, marele câştig al acestui spectacol. Un actor al Teatrului Eminescu de certă valoare, care în urmă cu 10 ani (stagiunea 2005-2006) intra în distribuţia spectacolului "Ivan Turbincă" interpretând roluri de Soldat şi Drac. Un Ivan Turbincă interpretat exceptional, la început, de Daniel Badale, dar preluat apoi, odată cu plecarea lui Daniel Badale la Bucureşti, de către Bogdan Horga. Privit cu circumspecţie la început, Bogdan Horga a reuşit să facă un alt rol decât Daniel Badale, să ofere publicului, chiar dacă în aceleaşi haine, un Ivan distinct de cel dinaintea lui, fără însă să lucreze în detrimentul personajului! Iar succesul la public şi premiile castigate au confirmat din plin acest lucru.Trecând prin "Paradisul terestru", dupa T. Williams (regia Alexander Hausvater), Bucatarul din "Ultimul Sutto", de Dumitru Crudu (regia Alexandru Vasilache), sau Histangua, din “Puricele", de G. Feydeau (regia Petru Hadârca), cu roluri în "Suflete moarte", dupa N.V.Gogol (regia Ion Sapdaru), "Calatoria" dupa Pescarusul Johnatan Livingstone de Richard Bach (regia Chris Simion) sau "Romeo si Julieta", de W.Shakespeare (regia Ion Sapdaru), fără să uităm de "Farmazonul din Harlau", spectacol realizat de Ion Sapdaru, sau "Clubul etichetelor", în regia lui Lenuş Teodora Moraru, Bogdan Horga părea să fie actorul trimis mereu în linia întâi pentru a-şi testa valoarea, dar fără să i se ofere răgazul acelui rol care să surprindă, să năucească şi să cuprindă reala capacitate artistică a actorului.
Îl vedem de această dată pe Bogdan Horga în spectacolul lui Kadri Őzcan, o poveste ce îl îmbracă artistic în mantia care i se potriveşte cu reală măsură. Uzând inteligent de calităţile şi trăsăturile fizice, valorificând întregul bagaj teoretic şi talentul probat în ani de zile pe scena teatrului botoşănean, Bogdan Horga a creat un personaj credibil, fie că manifestă disperare, emoţie, empatie cu partenerii de scenă. Adam poate fi un alter-ego al fiecăruia dintre noi, poate fi eul ultim, al cedării şi autodistrugerii, dar poate fi şi eul salvator, menit să aprindă luminiţe pe calea întunecată a conştiinţelor.
Un alt merit al regizorului turc este acela de a ne readuce pe scenă o actriţă de mare forţă, de amplitudine artistică impresionantă, dar foarte puţin exploatată în ultimii ani. Irina Mititelu ne-a amintit, zilele acestea, de rolul Stăpânei, pe care acum ceva ani îl reuşea tot pe scena Teatrului Eminescu, în spectacolul lui Andro Enukidze, "O poveste foarte simplă", sau de excepţionala apariţie din "Scuzaţi, doamna profesoară", o adaptare dupa textul Liudmilei Razumovskaia, in regia lui Volin Costin.
Personajul Ethel interpretat de Irina Mititelu în spectacolul "M0028", regizat de Kadri Őzcan, este bine conturat, actriţa reuşind să încarce treptat emoţia, să dezvăluie sensibilitate şi chiar să devină, spre final, punctul forte, centrul spectacolului, să stăpânească dezastrul, chiar dacă, aparent, îl provoacă mai întâi, prin dezvăluiri ce vor conduce, în final, la un deznodământ de neevitat.
Excelentă susţinere oferă Irina Mititelu celorlalte două partenere de scenă, Alexandra Acălfoae, în rolul Monica, şi Anca Pascu - Emma, actriţe ce revin pe scena Teatrului botoşănean după o altă producţie de succes, "Clubul etichetelor".
Spectacolul "M0028", montat pe scena Teatrului Eminescu de către regizorul Kadri Özcan, poate fi privit ca un presentiment al unei lumi în care imaginaţia ia locul lucidităţii creatoare, pentru că vorbim despre acea imaginaţie incontrolabilă, demonică, ce pune stăpânire pe mintea umană nu prin sentimente umane, stări, emoţii, ci prin maşinăria puternică a computerului invadator.
(Florentina Toniţă)
