Sindicatele din Cultură amenință cu greva generală și anularea ”Nopții Muzeelor”, care sunt motivele!

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media solicită creşterea "de urgenţă" a salariilor personalului din muzeele şi bibliotecile publice şi face apel la solidarizare cu revendicările salariaţilor, în vederea suspendării în România a ediţiei din acest an a Nopţii Europene a Muzeelor şi a implementării unui protest coerent la nivel naţional.

Federaţia face apel la toţi iubitorii şi susţinătorii culturii, ai muzeelor şi bibliotecilor să adere la acţiunile de protest şi solicită Guvernului României şi Ministerului Culturii să iniţieze şi să dispună măsurile legislative necesare şi juste pentru eliminarea discriminării create, precizând că impactul financiar este mic şi se raportează la un număr de maxim 8.000 de salariaţi.

 

"Solicităm intervenţia de urgenţă a Primului Ministru, pentru o grabnică reparaţie materială şi morală necesară în cazul personalului implicat în protejarea, cercetarea, păstrarea, comunicarea şi diseminarea patrimoniului cultural naţional! Solicităm creşterea de urgenţă a salariilor personalului din muzeele şi bibliotecile publice", transmite sindicatul.

Potrivit datelor statistice, în muzeele publice din România ce au ca ordonator de credite Ministerul Culturii şi autorităţile locale sunt inventariate 33,8 milioane de bunuri culturale, dintre care peste 70% sunt colecţii istorico-arheologice, etnografice şi de artă, a căror valoare depăşeşte orice imaginaţie. Aceste colecţii sunt gestionate de 7.525 angajaţi la nivel naţional (incluzând aici şi supraveghetori, şoferi, personal tehnico-administrativ, contabilitate, achiziţii etc), din care sub 3.000 personal de specialitate (muzeografi, cercetători, arheologi, conservatori, restauratori, educaţie muzeală, graficieni, desenatori).

"Cu toate acestea, pe criterii aleatorii şi discriminatorii, actualii decidenţi au decis o mărire consistentă a salariilor doar pentru personalul din aparatul central şi local al Ministerului Educaţiei, al Ministerului Culturii, precum şi pentru personalul Bibliotecii Naţionale. De asemenea, în cadrul ierarhizării salariale, se produc decalaje injuste între diverse categorii de personal, unii în subordinea Ministerului Educaţiei, alţii în subordinea Ministerului Culturii sau autorităţilor judeţene/locale. S-a ajuns la situaţia în care personalul din muzeele şi bibliotecile din subordinea Ministerului Culturii şi autorităţilor locale să aibă salariile cu 30% mai mici pentru funcţii similare cu cele din Educaţie, încălcându-se astfel prevederile art.6 din Legea 153/2017 a salarizării unitare şi prevederile Constituţionale", se arată în comunicat.

În lipsa unui răspuns şi a unor măsuri clare, personalul din muzeele şi bibliotecile cu sindicate afiliate FNS CULTURMEDIA ia în calcul declanşarea tuturor formelor legale de protest, culminând cu greva generală.

Continuarea pe: agerpres.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânăr din Botoșani, găsit mort lângă o cale ferată la sute de kilometri distanță de casă! (Foto)

astăzi, 12:54

Descoperire macabră, luni, la ieșirea dintr-un tunel feroviar, în zona Lunca Ilvei, din județul Bistrița Năsăud. Un tânăr de 35 de ani din Botoșani a fost găsit decedat. Un ang...

Câte zile libere vor avea elevii în anul școlar următor, 2025 – 2026!

astăzi, 12:47

Anul școlar 2025 – 2026 va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri, urmând să se încheie pe 19 iunie 2026. S-a păstrat formula actuală, cu module în loc de ...

Bicicliștii și „trotinetiștii”, trași pe dreapta de polițiști. Au curs amenzi de zeci de mii de lei! (Foto)

astăzi, 12:18

În week-end-ul care a trecut, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere în care sunt implica...