Astăzi, la Mănăstirea Vorona, Sfânta Liturghie este oficiată de Înalt PreasfinÈ›itul Teofan, Mitropolit al Moldovei È™i Bucovinei, însoÈ›it de un sobor de preoÈ›i, după care va urma un pelerinaj al credincioÈ™ilor la moaÈ™tele Sfântului Onufrie de la Sihăstria Voronei.
Sfantul Onufrie de la Vorona este sarbatorit pe 9 septembrie. Proclamarea oficiala a canonizarii Sfantului Cuvios Onufrie de la Vorona a avut loc la 8-9 septembrie 2005, la Manastirile Vorona si Sihastria Voronei.
Sfantul Cuvios Onufrie s-a nascut in jurul anului 1700, in Rusia. In anul 1749 ajunge in tinuturile Moldovei, vietuind in codrii Voronei timp de 25 de ani.
Sfantul Onufrie a fost contemporan cu Sfantul Paisie de la Neamt. Manca doar o data in zi, dupa apusul soarelui, iar noaptea o petrecea priveghind, atipind doar doua-trei ore pe un scaun, pentru odihna trupului dupa cum marturiseste Ieromonahul Nicolae, care vietuia si el in codrii Voronei.
Între numeroÅŸii părinÅ£i ce au sfinÅ£it pământul ţării noastre prin înalta lor viaţă duhovnicească se numără ÅŸi Cuviosul Onufrie, cel mai mare sihastru al Å£inuturilor botoşănene, vieÅ£uitor al Schitului Sihăstria Voronei. Despre viaÅ£a acestui cuvios părinte se cunosc foarte puÅ£ine amănunte, el voind să fie cunoscut lui Dumnezeu, iar nu oamenilor. Din unele însemnări de pe manuscrisele copiate de el ÅŸi de ieroschimonahul Nicolae, care a vieÅ£uit împreună cu el, ÅŸtim că s-a născut în jurul anului 1700, în Rusia, probabil într-o familie nobilă, căci a ajuns să fie guvernator al unui Å£inut. Dorind viaÅ£a pustnicească ÅŸi aprinzându-se cu dumnezeiasca râvnă, a lăsat familia, onoarea rangului ÅŸi patria sa în jurul anului 1749, venind în Å£inuturile Moldovei.
Îl atrăsese aici renumele unor mari pustnici, nevoitori în osteneli tăcute ÅŸi smerite, ascunÅŸi de ochii lumii în adâncul codrilor. A cercetat numeroase mănăstiri, culegând cu hărnicie, asemeni unei albine, sfaturi ziditoare de suflet, deprinzând lepădarea de sine ÅŸi urmarea lui Hristos, dar, mai ales, învăţând de la fiecare părinte întâlnit lucrarea cea plăcută lui Dumnezeu. Fără îndoială, se ocupa ÅŸi cu citirea Scripturii ÅŸi a altor cărÅ£i folositoare, pe care le va copia mai târziu cu multă râvnă ÅŸi răbdare, împodobindu-le cu o scriere frumoasă. A vieÅ£uit astfel timp de 15 ani, crescând duhovniceÅŸte în preajma unor aleÅŸi părinÅ£i duhovniceÅŸti, precum Vasile de la Poiana Mărului ÅŸi Paisie Velicicovski. Acesta din urmă îl va afla pe Cuviosul Onufrie la Mănăstirea Dragomirna, în jurul anului 1763, la venirea sa din Muntele Athos. Între cei doi se va înfiripa o strânsă prietenie duhovnicească, povăţuindu-se unul pe altul pentru a deprinde desăvârÅŸita rugăciune a inimii, Cuviosul Paisie fiindu-i ÅŸi duhovnic, iar după ce s-au despărÅ£it, legătura lor sufletească a continuat prin scrisori, pentru că amândoi petreceau întru acelaÅŸi duh. Auzind de alÅ£i pustnici români ÅŸi ruÅŸi sporiÅ£i duhovniceÅŸte, care vieÅ£uiau în codrii Voronei, va intra în anul 1764 în obÅŸtea Schitului Sihăstria Voronei, retrăgându-se în pustie spre liniÅŸtire.
Timp de 25 de ani va vieÅ£ui într-o peÅŸteră pe malul pârâului Vorona, într-o aspră nevoinţă, petrecând în smerenie, înfrânare, tăcere ÅŸi neîncetată rugăciune. Mânca doar o dată în zi, după apusul soarelui, iar noaptea o petrecea priveghind, aÅ£ipind doar două-trei ore pe un scaun, pentru odihna trupului după cum mărturiseÅŸte Ieromonahul Nicolae, care vieÅ£uia ÅŸi el în codrii Voronei. Făgăduindu-se întru totul Domnului Hristos, a îmbrăcat schima cea mare, pe care o va primi din mâna duhovnicului său, stareÅ£ul Paisie, în anul 1774, la Mănăstirea Dragomirna, revenind apoi în locul nevoinÅ£elor sale, la peÅŸtera din preajma Sihăstriei Voronei.
Astfel va stărui cuviosul fără odihnă în chemarea numelui preadulcelui Iisus, pentru a stinge toată patima trupului, învrednicindu-se de vederea luminii dumnezeieÅŸti ÅŸi primind roua Duhului Sfânt. Făcând inima sa locaÅŸ neprihănit Mântuitorului Hristos, se va bucura întru adâncul ei de mari bucurii ÅŸi mângâieri duhovniceÅŸti, odihnindu-se cu lacrimile cele aducătoare de bucurie. Åži urcând în scurt timp pe treptele sfinÅ£eniei, pe mulÅ£i îi folosea cu vieÅ£uirea sa aleasă, cu rugăciunea ÅŸi cu sfatul său, fiind binecuvântat de Dumnezeu cu darul deosebirii gândurilor. Åži atât monahii, cât ÅŸi credincioÅŸii de rând îl căutau, minunându-se de blândeÅ£ea ÅŸi înÅ£elepciunea sa. Astfel pe mulÅ£i i-a îndreptat pe calea cea bună, risipind cursele vrăjmaÅŸilor ÅŸi arătându-se făcător de minuni încă din timpul vieÅ£ii sale. Iar când a săvârÅŸit călătoria cea bună ÅŸi a sosit timpul să încredinÅ£eze curatul său suflet Stăpânului Hristos, a fost vestit mai înainte de aceasta. În noaptea Sfintelor PaÅŸti, dorind a se împărtăşi pentru ultima dată cu Trupul ÅŸi Sângele Mântuitorului, un înger s-a arătat preotului Nicolae Gheorghiu din satul Tudora, aflat în apropiere, ÅŸi i-a cerut să ia cu sine Sfintele Taine ÅŸi să meargă la robul lui Dumnezeu Onufrie.
AcelaÅŸi înger îl va călăuzi până la peÅŸtera cuviosului, pe care îl va afla foarte slăbit. Åži cerând să meargă la Sihăstrie, după câteva zile a adormit întru Domnul, la 29 martie 1789, fiind înmormântat de către câÅ£iva călugări în livadă, la rădăcina unui măr. Nu după mult timp, la mormântul cuviosului au început să se petreacă fapte minunate, care adevereau sfinÅ£enia sa. MulÅ£i au văzut lumânări arzând ÅŸi au auzit glasuri cântând în acel loc, iar o dată, rătăcindu-se trei călugări prin pădurile din jur ÅŸi lăsându-se noaptea, au fost călăuziÅ£i de o lumină puternică până la peÅŸtera unde s-a nevoit cuviosul.
În iarna anului 1846 s-a arătat din nou puterea făcătoare de minuni a Cuviosului Onufrie. Pe când domnitorul Mihail Sturza se afla la vânătoare a găsit un fruct mare ÅŸi frumos la rădăcina mărului ce străjuia mormântul cuviosului, l-a luat cu sine ÅŸi l-a dat fiicei sale care era bolnavă de epilepsie. Cu harul lui Dumnezeu, aceasta s-a vindecat de boală.
Minunându-se, domnitorul se va întoarce la Vorona ÅŸi, aflând despre viaÅ£a nevoitorului pentru Dumnezeu, va porunci să se dezgroape osemintele lui ÅŸi să fie aÅŸezate spre cinstire într-o raclă în altarul bisericii Mănăstirii Vorona.
Zece ani mai târziu, în urma unui vis în care însuÅŸi Cuviosul Onufrie s-a arătat stareÅ£ului Mănăstirii Voronei, arhimandritul Iosif Vasiliu, cerându-i să fie dus în Sihăstrie, racla cu sfintele sale moaÅŸte a fost aÅŸezată într-o firidă din pronaosul bisericii "Bunavestire" din Sihăstria Voronei, unde se află ÅŸi astăzi.
Aici vin să se închine mulÅ£i credincioÅŸi, Cuviosul Onufrie continuând să săvârÅŸească numeroase minuni pentru cei care îi cer ajutorul cu multă credinţă ÅŸi smerenie. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieÅŸte-ne pe noi! Amin!
