Sfinţii Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim; Sfântul Mucenic Crescent

Aceşti Sfinţi Apostoli (Aristarh, Pud şi Trofim) au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel şi au lucrat împreună cu el la răspândirea Evangheliei Domnului Iisus Hristos. Sfântul Aristarh era din Tesalonic (Fapte 20, 4) şi a mers cu Sfântul Apostol Pavel în Asia, la Efes, la Colose şi apoi la Roma (Coloseni 4, 10; Filimon 1, 24) unde a stat cu Sfântul Apostol Pavel în temniţă. „Şi mergeau împreună cu el până în Asia, Sosipatru al lui Piru din Bereea, Aristarh şi Secundus din Tesalonic şi Gaius din Derbe şi Timotei, iar din Asia: Tihic şi Trofim” (Fapte 20, 4). „Vă îmbrăţişează Aristarh, cel întemniţat împreună cu mine, şi Marcu, vărul lui Barnaba - în privinţa căruia aţi primit porunci; de va veni la voi primiţi-l” (Coloseni 4, 10). Fiind episcop în Apameea Siriei, până la adânci bătrâneţi, Sfântul Aristarh a adus pe mulţi la cunoştinţa Evangheliei. Sfântul Pud este pomenit de Sfântul Pavel în a doua Epistolă a sa către Timotei unde spune: „Te îmbrăţişează şi Pud” (2 Timotei 4, 21). Sfântul Pud era dregător în senatul Romei, şi i-a primit în casa lui pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Locuinţa sa a devenit mai apoi biserică. De Sfântul Trofim se pomeneşte tot în cartea Faptele Apostolilor, în capitolul 20, dar şi Sfântul Pavel aminteşte de el în a doua Epistolă a sa către Timotei zicând: „Pe Trofim l-am lăsat în Milet, fiind bolnav” (2 Timotei 4, 20). A îndurat moarte mucenicească prin sabie, după tăierea Sfântului Pavel, în timpul împăratului Nero, la Roma.

 

Astăzi, Biserica noastră îl cinsteşte şi pe Sfântul Mucenic Crescent. El era din Mira Lichiei, de neam strălucit. Văzând că păgânătatea era în creştere în cetatea sa şi că pe mulţi oameni îi atrăgea prin diverse meşteşuguri necurate, făcându-i să se închine idolilor, Crescent a intrat în mijlocul păgânilor şi îi îndemna să părăsească deşertăciunea şi să se întoarcă la Dumnezeu. Aflând aceasta, guvernatorul l-a torturat cumplit, numindu-l pe sfânt bicisnic şi nenorocit. Și întrebându-l de soartă, de patrie și de nume, el pentru toate spunea că este creștin. Nevrând să se închine idolilor, a fost supus chinurilor în timpul cărora şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Județul Botoșani, cea mai mare creștere din țară la extinderea rețelei de canalizare în sate, dar suntem foarte departe de ”civilizație”

Thursday, 22 October 2026

Un procent de 75% dintre gospodăriile de la sat au astăzi toaleta în casă, față de doar 16,5% în 2007, momentul aderării României la UE, iar 75,5% au baie sau duș. Anul trecut...

Doctorița din Botoșani, felicitată de Ambasada României în SUA: ”Un gest extraordinar de omenie. Un moment de mândrie pentru noi toți!”

Thursday, 22 October 2026

Elena Sumanariu, originară din Botoșani, se afla în vacanță în America atunci când a intervenit pentru a acorda primul ajutor unui bărbat prăbușit în Aeroportul din Miam...

80 de ani de la nașterea lui Dimitrie Brândză, botoșăneanul care a dat Grădinii Botanice din București numele său!

Thursday, 22 October 2026

Născut în județul Botoșani, la 22 octombrie 1846, medic, naturalist și botanist român, membru titular al Academiei Române, a fondat Grădina Botanică din București, care astăz...