Sfinţii 40 de Mucenici se sărbătoresc astăzi
Stiri Botosani Friday, 8 March 2013 CulturăConform însemnărilor tipiconale şi Capetelor Sfântului Marcu, dacă Praznicul Sfinţilor 40 de Mucenici va cădea în Sâmbăta Lăsatului sec de carne (Sâmbăta morţilor), slujba acestora se pune întreagă în vinerea acelei săptămâni. Sâmbătă se va cânta numai slujba din Triod, fiind dedicată în special pomenirii morţilor. Sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici intră de regulă în perioada Triodului, putând cădea între miercurea săptămânii a doua din Triod (când Paştile se serbează la 8 mai) şi marţea săptămânii a patra din Postul Mare (când Paştile se serbează la 4 aprilie).
Aghiografia celor 40 de Mucenici
Sfinţii 40 de Mucenici au fost soldaţi creştini, în slujba împăratului roman păgân Licinius. Aflând despre credinţa lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemniţaţi timp de opt zile, iar mai apoi guvernatorul i-a condamnat la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei. Unul dintre ostaşi, nemaiputând îndura gerul, a primit să aducă jertfa ce i se cerea şi, ieşind din iazul îngheţat, a intrat într-o baie caldă, anume pregătită, dar a murit îndată. Temnicerul Aglaie, în urma unui vis, s-a declarat creştin şi a intrat în locul celui ce apostaziase. În acea noapte, 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoşi vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor şi au fost lăsaţi să-şi dea sufletele. Conform Proloagelor, numele celor 40 de Mucenici din Sevastia sunt: Kirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie.
Ziarul Lumina
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Guvernul a aprobat peste șapte milioane de lei pentru școlile cu WC în curte, inclusiv din Botoșani!
Guvernul a aprobat repartizarea sumei de 7,849 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de amenajare și modernizare a grupurilor sanitare și asigurarea cu utilități a acestora în 97 de...
Turneul Național ”Moroșenii vă colindă” ajunge la Botoșani!
Casa de Cultura a Sindicatelor Botoșani va găzdui un spectacol de colinde și cântece tradiționale, eveniment care reunește artiști cunoscuți și iubiți de public, dar mai ales recunoscuÈ...
Trei bărbați prinși de jandarmi în timp ce furau lemne dintr-o pădure din Botoșani!
În ziua de vineri, 9 octombrie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani în colaborare cu lucrători ai Ocolului Silvic Dorohoi, aflați în exercitarea at...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.91 secunde