În galeria torţionarilor comunişti, un loc aparte îl ocupă colonelul de Securitate Mauriciu Ştrul. Metoda de tortură prin care s-a remarcat era legarea deţinuţilor cu sârmă ghimpată şi umilinţele extreme înainte de executare. Îi plăcea să împuşte personal deţinuţii.
Şi-a perfecţionat "stilul" în timpul reprimării revoltelor ţărăneşti din Vrancea, din 1950-1951, unde securiştii aflaţi sub ordinele sale îi legau cu sârmă ghimpată pe cei prinşi, după care aceştia erau umiliţi şi scuipaţi, înainte de a fi executaţi, după cum se consemnează în "Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România" al lui Vladimir Tismăneanu.
De origine evreiască, Mauriciu Ştrul s-a născut în 1911, în comuna Sărmaş, acum în Harghita. Sursele istorice, dar şi unii dintre cei care l-au cunoscut spun că era doctor în drept, a profesat avocatura şi ştia mai multe limbi străine.
Un moment de cotitură în "biografia" lui Mauriciu Ştrul este deportarea, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, de către autorităţile ungare, într-un lagăr de muncă din fosta Iugoslavie, unde a fost maltratat cu brutalitate de un paznic. S-a adăugat episodul în care părinţii săi au fost deportaţi la Auschwitz şi omorâţi, după cum se arată în "Procesul comunismului".
După război, s-a remarcat prin diversele funcţii ocupate în Securitatea din mai multe oraşe ale României. În 1945, a intrat în serviciile Ministerului de Interne, în aprilie 1948 a fost numit de comunişti comandant al Securităţii din Târgu Mureş, iar între 1948-1949, a fost comandant al Securităţii din Galaţi.
De la sediul Securităţii din Focşani a condus reprimarea revoltelor ţărăneşti din Vrancea din1950-1951. În afara torturilor cu sârmă ghimpată, a procedat şi la execuţii sumare a zeci de ţărani şi la distrugerea mai multor sate.
În anul 1952, în iunie, Mauriciu Ştrul era locotenent colonel de securitate în regiunea Ploieşti, iar represiunile din anii 1958 – 1959, îl regăsesc pe Mauriciu Ştrul tot la Ploieşti, în funcţia de comandant al Securităţii.
Episodul Bartolomeu Anania
Părintele Bartolomeu era fost arestat din nou în 1958 pentru delaţiuni şi activitate legionară înainte de 23 august 1944 (în 1941 mai fusese arestat pentru o lună de zile pentru participarea la funeraliile unui comandant legionar).
A fost condamnat de către Tribunalul Militar Ploieşti la 25 de ani de muncă silnică pentru "uneltire contra ordinii sociale". Şi-a ispăşit pedeapsa în închisoarea Aiud, la secţia "politici", unde a făcut parte dintr-un comitet de reeducare.
Până să ajungă la Aiud, Bartolomeu Anania a petrecut o scurtă perioadă în beciurile Securităţii din Ploieşti, la a cărei comandă era Mauriciu Ştrul. Episodul se petrece în mai sau iunie 1959, la scurtă vreme după procesul penal intentat monahului.
Într-un mod cu totul surprinzător, chiar şi pentru părintele Bartolomeu, acesta dă informaţii scrise. Închis singur într-o celulă, acesta se întoarce într-o mărturisire veninoasă împotriva unor oameni pe care îi stima şi îi preţuia.
Mai târziu, acesta şi-a dat seama că a fost drogat, prin cafea, cu scopolamină sau "serul adevărului", substanţă halucinogenă folosită frecvent în închisorile comuniste pentru a dezlega limba deţinuţilor şi pentru a reduce timpul "pierdut" cu procedurile de anchetare prin tortură.
Părintele Bartolomeu, viitorul mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, mărturiseşte episodul în volumul de "Memorii", scris în anii ’70 în Statele Unite ale Americii.
"Pe măsură ce scriam, creştea în mine un fel de poftă de a spune, de a mărturisi, de a-mi descărca sufletul şi năduful, de a denunţa, de a nu lăsa să-mi scape nici un amănunt. Mai mult, îmi răsturnasem perspective şi, de unde pînă unde aici mă dominase tendinţa de a-mi apăra prietenii şi a pune cît mai puţin pe seama lor, acum simţeam un fel de voluptate să le descopăr fapta şi atitudini care-i calificau drept adversar ai regimului. Pornirea aceasta – căci era pornire – m-a stăpînit şi în ziua următoare, şi-mi aminteam nu numai de Firmilian şi Valerian Zaharia, foşti legionari şi deveniţi arhierei ai Sinodului –, ci şi – cu mai multă mîhnire – de mitropolitul Tit Simedrea, fost al Bucovinei, om care nu făcuse politică, dar, în spusele mele, era autorul unor ectenii speciale antisovietice, pe care le difuzase în timpul războiului din Răsărit [...] Pe episcopul Teoctist Arăpaş îl văzusem odată plîngînd la mormîntul lui Ştefan cel Mare şi-i denunţam acum lacrimile ca pe o mărturie a sentimentelor lui naţionaliste şi reacţionare. Scriam, scriam şi nu mă opream şi mă miram de mine şi continuam să scriu, prins de un fel de furie împotriva tuturor celor ce erau atunci liberi, în timp ce eu zăceam în puşcărie. Scriam ca un apucat, ca un posedat, devenisem rău. Eram, pînă la un punct, conştient de ceea ce făceam, dar simţeam o plăcere dureroasă de a-mi biciui, astfel, conştiinţa şi de a săvîrşi o nelegiuire împotriva propriei mele naturi. În noaptea aceea nu puteam dormi, mă gîndeam la ceea ce aş putea scrie în ziua următoare. Deodată m-a săgetat o întrebare: Ce se întîmplă cu tine? [...] De ce te repezi cu atîta furie împotriva unor oameni pe care-i stimezi şi-i iubeşti? [...] O umbră mi s-a luat de pe ochi; descopeream că întotdeauna fusesem scos din celulă foarte devreme dimineaţa şi întotdeauna mi se adusese cafeaua în camera de anchetă [...] Auzisem fără să cred prea mult – că Securitatea obişnuieşte să pună, în mîncare, unor deţinuţi, droguri de «sinceritate» care îi face să-şi schimbe psihologia şi să declare tot ce ştiu. [...] În ziua următoare am început să-mi amintesc lucid ceea ce scrisesem mai înainte; mă prindea mirarea, ruşinea şi scîrba de mine însumi – aveam mustrări de conştiinţă. [...]". (Bartolomeu Anania)
Bartolomeu Anania (1921-2011) a fost racolat ca informator, în 1963, în condiţii de detenţie, categorie exceptată de la legea CNSAS.
Despre Mauriciu Ştrul, istoria a reţinut doar anul naşterii, 1911. Nimic despre faptul dacă a decedat între timp sau mai este încă în viaţă.
Sursa: Adevarul.ro
