Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum (†362) a fost contemporan cu împăratul Iulian Apostatul (361-363), care i-a persecutat pe creştini. Acest împărat care s-a lepădat de Hristos a trimis la Durostorum pe un mare persecutor al creştinilor, un anume Capitolin, care în această cetate de la Dunăre s-a aşezat în scaunul de judecată pentru a judeca pe cei care urmau lui Hristos. Majoritatea cetăţenilor au jurat că sunt închinători ai idolilor păgâni.
Emilian, unul dintre creştinii tăinuiţi ai cetăţii Durostorum şi slujitor al unui om bogat al oraşului, a mers în templul păgân şi a distrus statuile idolilor, plus altarul unde se aduceau jertfe pentru aceştia. După plecarea lui, unul dintre păgâni a intrat în templu şi văzând distrugerile a mers la dregător. Acesta, aflând de aceste distrugeri, a ordonat să fie găsit cel care le-a provocat.
Cei trimişi de dregător au găsit pe un sătean care trecea pe lângă templu şi l-au arestat pentru distrugerile din capiştea idolească. Văzând acest lucru, Emilian a mers la cei care-l duceau la dregător pe cel arestat pe nedrept şi le-a spus că el a făcut distrugerile din templul păgân. Aceştia l-au eliberat pe sătean şi l-au arestat pe Emilian. După ce l-au bătut, l-au dus la dregător, unde Emilian a mărturisit că este creştin şi că a distrus statuile idolilor din templul păgân.
Dregătorul a ordonat supunerea lui la chinuri. Mai întâi a fost bătut, iar apoi aruncat într-un foc mare făcut pe malul Dunării. „Văpaia focului înconjura pe Sfânt şi nu s-a atins de el, ci se revărsa împrejur, departe, şi a ars pe necredincioși, pe câți i-a ajuns. Sfântul, stând în foc, s-a întors cu fața spre răsărit și cu semnul crucii se îngrădea pe sine şi binecuvânta pe Dumnezeu. Și, rugându-se cât a voit, a zis: «Doamne Iisuse Hristoase, primește duhul meu!» Aceasta zicându-le, s-a culcat și a adormit întru Domnul, focul fiind stins atunci. A rămas trupul său nevătămat de foc, încât nici părul lui nu i-a ars. Toţi câți dintre cetățeni erau creștini în taină, aceia, mergând la soţia dregătorului, care şi ea, în taină, avea credința creștinească, i-au spus ei toate cele despre Sfânt şi au îndemnat-o să ceară de la bărbatul ei trupul Mucenicului, cel nevătămat de foc, spre îngropare. Rugându-şi aceasta soţul, a dobândit moaştele Mucenicului, pe care credincioșii, luându-le şi cu pânză curată şi cu aromate învelindu-le, le-au îngropat cu cinste, la un loc ce se numea Gedina, ca la trei stadii de la cetate.
Astfel a pătimit Sfântul Mucenic Emilian pentru Hristos, în ziua de vineri, 18 iulie, în anul 362” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XI, luna iulie).