Ședințe, cercuri pastorale și slujbă de sfințire în parohiile din Botoșani!

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a anunțat evenimentele care vor avea loc în parohiile din Botoșani, în perioada 2-8 iunie 2024.

Duminică, 2 iunie - Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei)

În perioada 2-4 iunie se vor întruni în şedinţă semestrială de lucru preoţii din Protopopiatul Botoşani.

În această zi, în Protopopiatul Darabani se vor întruni două cercuri pastorale:

- Parohia „Sfântul Nicolae” – Rădăuţi-Prut va găzdui întâlnirea cercului pastoral-misionar în cadrul căreia preotul Traian Drob va susține o conferință cu tema: ”Viaţă, moarte, înviere şi sfinţire prin Ortodoxie”

 

- Parohia „Sfântul Dimitrie” – Oroftiana de Jos va găzdui întâlnirea cercului pastoral-misionar în cadrul căreia părintele Eugen Lăzărescu va susţine conferinţa cu tema: ”Despre Sfânta Scriptură”.

Marţi, 4 iunie

Parohia „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil” – Cristineşti din Protopopiatul Dorohoi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 4 – „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” – Ibăneşti, în cadrul căreia preotul Tiberiu Ionel Oblezniuc va susţine conferinţa cu tema: Grija faţă de cei în vârstă - o necesitate misionară.

Miercuri, 5 iunie

Parohia „Sfântul Dumitru” – Pădureni din Protopopiatul Dorohoi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 8 – „Adormirea Maicii Domnului” – Şendriceni, în cadrul căreia preotul Petru Chirilă va susţine conferinţa cu tema: ”Biserica – spital duhovnicesc”.

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” – Concești din Protopopiatul Darabani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar, în cadrul căreia preotul Marius Barbacariu va susţine conferinţa cu tema: ”Sfânta Euharistie –leac pentru tămăduirea sufletului şi a trupului”.

Joi, 6 iunie

Parohia „Sfinţii Apostoli Petri şi Pavel” – Popeni, George Enescu din Protopopiatul Dorohoi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 6 - „Pogorârea Duhului Sfânt” - Dumeni, în cadrul căreia părintele Alexandru Paveliuc va susține conferința cu tema: Sfinții tămăduitori în istoria Bisericii.

Sâmbătă, 8 iunie

În această zi, de la ora 7.30, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va oficia slujba de sfinţire a picturii şi catapetesmei Bisericii „Sfântul Dumitru” – Gârbeni (comuna Havarna, Protopopiatul Darabani, judeţul Botoşani).

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bijuterii din argint: testul 30-10-7 înainte de alegere

Sunday, 11 October 2026

O fotografie îți arată designul, însă nu și cum se comportă piesa în rutina ta. Testul 30–10–7 înseamnă 30 de secunde pentru specificații, 10 minute pentru c...

Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!

Sunday, 11 October 2026

La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...

Valeriu Iftime a prins curaj după victoria cu UTA: „Nicio echipă nu ne-a făcut pe fotbal”

Sunday, 11 October 2026

Valeriu Iftime, acţionarul celor de la FC Botoşani, s-a declarat încântat de prestaţia echipei sale în victoria cu UTA Arad şi a vorbit cu optimism despre şansele moldovenilor d...