Secția de Artă plastică – Etnografie a Muzeului Județean Botoșani este în doliu

De duminică, 20 septembrie 2020, Secția de Artă plastică – Etnografie a Muzeului Județean Botoșani este în doliu. Constantin Epuraș s-a stins la vârsta de 60 de ani, după o lungă suferință.

Format inițial ca inginer specializat în prelucrarea lemnului, odată cu îmbrățișarea meseriei de restaurator, Constantin Epuraș a fost un bun profesionist. Cu puțin timp înainte să moară lucra la cufărul de campanie al tatălui lui Ștefan Luchian și trebuia să finalizeze ultimele piese pentru redeschiderea Muzeului Luchian. Colegii din cadrul Muzeului de etnografie au transmis un mesaj de rămas bun, îndoliați de pierderea suferită.

“A trecut la cele veșnice colegul nostru Constantin Epuraș. Am rămas mai săraci cu un om, mai săraci cu un bun profesionist….

De un bun simț și o discreție desăvârșite, izvorâte din educație și din experiența de viață, domnul Epuraș a fost unul dintre acei oameni despre care se spune că ”sfințesc locul”, căci, cu adevărat, locul domniei sale era în laboratorul de restaurare. Acolo, cu răbdare și rigoare, a trudit spre a reda lemnului o nouă viață, spre a face, din nou, ca piesele ce-i ieșeau din mâinile pricepute, să-și poată spune povestea, fie că erau obiecte din patrimoniul Muzeului Județean Botoșani, fie că aparțineau altor entități cultural – religioase. Format inițial ca inginer specializat în prelucrarea lemnului, odată cu îmbrățișarea meseriei de restaurator , a înțeles complexitatea și responsabilitatea apropierii de esența bunului cultural și a devenit unul dintre cei mai buni specialiști ai muzeului.

Mereu cu un zâmbet cald, oarecum resemnat sau uneori îngrijorat, colegul nostru a avut grijă să cultive relații profesionale cât mai corecte, bazate pe respect și apreciere reciprocă.

Dincolo de preocupările profesionale, discreția l-a împiedicat să-și facă publică viața de familie. Totuși, i-am înțeles mulțumirea și liniștea, din afecțiunea și mândria cu care vorbea despre soția și despre fiul său, fără emfază și cuvinte mari.

Așadar…..Un om cuminte, cu o atitudine elegantă, care a marcat o nouă etapă de bună cunoaștere și de bune practici profesionale, a cărui plecare ne lasă cu sufletul greu, îndurerați….îl așteptam să revină sănătos, să continue restaurarea pieselor pentru Muzeul ”Ștefan Luchian” din Ștefănești…..

Dar nu a fost să fie…ne va lipsi sfatul lui binevoitor, vorba bună și înțeleaptă, priceperea și dorința de a face lucrurile să meargă bine!

Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze la loc luminat!”, este mesajul transmis  de colegii lui Constantin Epuraș.

 

Spune-ne opinia ta