Seară dedicată folkistului Vasile Mardare, artistul botoșănean dispărut dintre noi la 47 de ani! FOTO

În ziua de 1 mai 2018, Asociația Culturală Integritas a organizat la Dorohoi un eveniment omagial în memoria celui care va fi mereu Vasile Mardare, dispărut numai fizic dintre noi în ziua de 30 aprilie 2018.

Oameni care l-au cunoscut și au avut onoarea de a fi fost vreodată pe aceeași scenă cu domnia sa au dorit să ia parte la eveniment, fiecare interpretând piese sau recitând poezii în memoria acestui artist atât de iubit. Accesul publicului a fost liber, dar fiecare dintre cei prezenți a putut contribui financiar pentru a ajuta familia năucită de durere. Au participat poetul Sorin Poclitaru, prieten al artistului, președintele Asociației Culturale FairPlay, poeta Mihaela Ciubotaru, poeta Mihaela Hură, poetul Alexandru Gavrilescu. Au cântat piese folk cantautorii Ștefania Iacob, Vlad Calimandriuc şi Sebastian Ionel, precum și tineri talentați care l-au cunoscut, Bianca Lazăr, Teodor Ștefan și Petra Cozma. Un moment emoționant a fost marcat de intervenția domnilor Claudiu Păvăleanu, prieten al artistului, precum și cea a domnului colonel în rezervă Cătălin Gagu, reprezentant al satului natal al lui Vasile Mardare, localitatea Coţuşca, judeţul Botoşani.

 

A fost prezent la eveniment şi Cristian Zlăvoc, preşedintele Asociaţiei Kilomentrul de Cultură, de la Piatra Neamţ.

Reamintim că Vasile Mardare reprezintă una dintre cele mai importante voci din muzica folk din România, a debutat la vârsta de 14 ani în Cenaclul Flacăra, fiind membru marcant al Cenaclului Totuşi iubirea, condus de regretatul Adrian Păunescu. În ziua de 29 aprilie 2018, artistul a suferit un infarct, inima sa cedând în dimineaţa zilei de 30 aprilie 2018. Toţi cei care l-au iubit s-au unit aseară, în gând bun şi suferinţă, fredodând cu inima melodii atât de iubite de toţi. Dumnezeu să-l odihnească! 




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

astăzi, 18:25

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

astăzi, 17:00

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

astăzi, 16:06

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...