Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe”, Frăția Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință”, Asociația „Scut botoșănean” și Muzeul Județean Botoșani organizează, și în acest an, concursurile cu tema „Sfinții Închisorilor”, ediția a IV, Botoșani, 2021.
Concursul de arte plastice a ajuns deja la a patra ediție, iar concursul de eseuri și poezie este la a treia ediție.
Regulamentul Concursului de Arte Plastice „Sfinții Închisorilor”, Ediția a IV-a, Botoșani, 202
Scopul:
Concursul își propune atragerea unui număr cât mai mare de elevi de la școlile și liceele din municipiul Botoșani și din județul Botoșani pentru a face cunoscută istoria recentă a României și a dezvolta un simț al apartenenței față de acest neam.
Obiective:
a. Descoperirea și dezvoltarea aptitudinilor din domeniul vizual.
b. Stimularea expresivității și creativității elevilor.
c. Se dorește documentarea subiectului pentru o mai bună cunoaștere a aspectelor ce au conturat cadrul închisorilor comuniste. Conștientizarea prezentului ca efect al trecutului.
d. Sensibilizarea culturală și exprimarea artistică prin intermediul artelor vizuale.
e. Valorificarea experienței constructive în abordarea creației artistice.
Concursul se adresează elevilor din clasele V-VIII și IX-XII din municipiul Botoșani, fiind structurat pe patru secțiuni și două grupe de vârstă: a.(V-VIII), b.(IX-XII).
Participanții vor crea lucrări în tehnici specifice artelor plastice: *Tehnici de lucru 2D - tuș, cărbune, tempera, guașe, acuarelă, culori acrilice, culori în ulei, pastel, cretă colorată, tehnică mixtă. *Tehnici de lucru 3D - sculptură sau relief (lut polimeric, ceramică, ghips, lemn etc.). Dimensiuni lucrări: A3, A2, A1 pentru compozițiile 2D în culoare și maxim 50* cm pentru compozițiile 3D și relief. (*dimensiuni variabile pentru înălțime, lungime și lățime)
Este permisă participarea cu maxim două lucrări de elev indiferent de tehnica abordată.
Lucrările vor fi aduse pe adresa Palatul Copiilor Botoșani, Strada Mihail Kogălniceanu 19, 710185, Botoșani (în atenția d-nei profesor Cătălina Felicanu) până la data de 31 mai 2021 având trecute pe spatele lucrării următoarele: numele și prenumele autorului, clasa, unitate de învățământ, localitatea, titlul lucrării, tehnica, numele și prenumele profesorului îndrumător, număr de telefon de contact.
Lucrările vor fi evaluate de un juriu de specialitate format din artiști vizuali, un reprezentant al Bisericii Ortodoxe, un reprezentant al Asociației ”Scut Botoșănean” și un artist iconograf.
Jurizarea se face pe două categorii:
A. elevii de la școlile și liceele teoretice;
B. elevii de la liceu vocațional.
Se va ține cont de respectarea subiectului de lucru, originalitate, forța mesajului și capacitatea de redare a acestuia, expresivitate, executarea lucrării ș.a.
Lucrările participanților din clasele IX-XII trebuie să fie înrămate sau puse cu paspartu pentru o expunere potrivită. Lucrările participanților din clasele V-VIII vor fi expuse pe panouri provenite de la organizatori.
Cele mai bune lucrări vor fi premiate, pe categoriile sus-menționate, astfel vor fi:
Premii I, Premii II, Premii III, Mențiuni I, Mențiuni II, Mențiuni III, Diplome de participare. Premii în valoare totală de 1500 de lei, incluzând premii în bani și materiale de lucru pentru creație.
Premierea va avea loc pe data de 10 iunie 2021 la Muzeul Județean Botoșani, cu prilejul vernisării expoziției cu cele mai reușite lucrări înscrise în concurs. Ora va fi anunțată ulterior.
După finalizarea expoziției participanți sunt rugați să ridice lucrările înscrise în concurs de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" până la finalul lunii iunie 2021.
Regulamentul Concursului de Eseuri și Poezie „Sfinții Închisorilor”, Ediția a III-a, Botoșani, 2021
Scopul proiectului:
Concursul își propune să scoată în evidență, prin valorificarea viziunii tinerilor elevi, rolul și importanța jertfei pătimitorilor din închisorile comuniste; transformările profunde pe care instaurarea brutală a comunismului le-a produs în societatea românească; mărturisirea de credință ca atitudine ziditoare și mântuitoare a sufletului românesc; portrete ale martirilor din închisorile comuniste.
Descrierea grupului ţintă:
Concursul se adresează elevilor din clasele V-XII din Județul Botoșani.
Criterii de eligibilitate:
• Vor fi luate în considerare numai lucrările care au ca subiect dimensiunea mântuitoare a sacrificiului românilor prigoniți în temnițele comuniste.
• Vor fi luate în considerare numai lucrări originale, care nu au mai fost publicate sau prezentate în cadrul altor proiecte, conferinţe sau concursuri.
• Vor fi luate în considerare numai lucările cu autor unic, fiecare participant putând concura cu un singur eseu/o singură poezie.
• Nu vor fi luate în considerare lucrările bazate pe plagiat sau copy-paste.
• Nu vor fi luate în considerare lucrările care nu au cel puțin 2 (două) cărți în bibliografie (categoria eseuri).
• Bibliografia on-line a concursului: http://ciprianvoicila.blogspot.com/2013/11/carti-fundamentale-despre-sfintii.html?fbclid=IwAR0qjiyE7TKtYZiFINugtU2b1_1CVmUXrphxcxyQl0yFE-omENsHvbxKYKg
• Nu vor fi luate în considerare lucrările care vor avea mai mult de 25% citate din cărți. (categoria eseuri)
Condiţii de redactare:
• Eseurile vor fi redactate în limba română
• Eseurile vor fi acceptate numai în format Word sau PDF
• Eseurile trebuie să conțină maximum 3000 de cuvinte
• Paginația folosită va fi cea implicită a programului Microsoft Word
• Pentru textul folosit în compunerea eseului se va folosi Times New Roman 12, iar spațierea între rânduri va fi de 1,5 linii
• Pentru eventualele note de subsol se va folosi Times New Roman 10
• Notele de subsol pot fi trecute atât în partea de jos a paginii, cât și la finalul lucrării.
Criterii de evaluare:
- Raportarea la tema aleasă
Corespondenţa dintre titlul temei şi conţinutul eseului.
- Claritatea
Mesajul eseului este bine conturat, formularea sa nu este ambiguă, lucrarea este organizată în jurul unei idei; formularea de comparaţii între caracteristici ale unor fenomene, activităţi, evenimente, procese.
- Argumentare
Ideile, teoriile prezentate sunt susţinute de argumente din bibliografie.
- Coerenţa logică
Eseul are o structură logică bine conturată; ideile exprimate au fluenţă şi sunt în legătură unele cu altele.
- Utilizarea materialului bibliografic
Sursele bibliografice sunt citate corespunzător, argumentele aduse sunt susţinute prin prezentarea diferitelor cercetări.
- Originalitate, creativitate, inovaţie
Modul deosebit prin care se abordează tema, prezentarea opiniilor personale bazate pe analiza diferitelor surse bibliografice.
- Aspectul general al eseului
Respectarea criteriilor de: gramatică, ortografie; aspectul estetic.
Data limită de trimitere a lucrărilor este 31 mai 2021.
Eseurile vor fi trimise la adresa de email scutbotosanean@yahoo.com.
Pentru ca evaluarea să fie cât mai obiectivă, vă rugăm să vă semnați cu un nume asociat cu adresa de e-mail nou creată de la care va fi trimis eseul. Este obligatoriu ca numele autorilor să nu fie specificat. În acest sens, textele vor fi trimise de pe o adresă de e-mail care să nu fie asociată cu numele acestora (pentru contul de e-mail se poate folosi, de exemplu, titlul eseului propus).
Fiecărui autor i se va confirma primirea eseului.
Juriul va fi format din:
- Corina Țifrea - profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoșani
- Coca Dorica – profesor la Colegiul Național „A.T Laurian” Botoșani
- Alina Purice – profesor la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani
- Florentina Toniță – jurnalist
- Marius Rîznic – profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoșani.
Premii acordate:
• Premiul I – 250 RON
• Premiul II – 150 RON
• Premiul III – 100 RON
• Mențiuni - 50 RON
Termene limită şi etapele concursului
• 8 februarie 2021: lansarea concursului
• 31 mai 2021: termenul limită pentru trimiterea eseurilor
• 2 iunie – 07 iunie 2021: juriul desemnat va anunţa câştigătorii
• 10 iunie 2021: Gala de premiere a câștigătorilor