Scrisoare pastorala la Invierea Domnului
Iasi, 2016
† Teofan, prin Harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovinei
Iubitilor preoti din parohii, cuviosilor vietuitori ai sfintelor manastiri si drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iasilor: har, bucurie, iertare si ajutor de la Dumnezeu Cel in Treime preaslavit – Tatal, Fiul si Duhul Sfant.
Iubiti frati preoti,
Drept-slavitori crestini,
Hristos a inviat!
Iata-ne din nou in noaptea plina de lumina a Invierii Domnului. Suntem mai multi la biserica acum decat in orice moment al anului. Ceva tainic, ceva uimitor, Cineva ne cheama. Tainica lumina, uimitoarea stare de har, Hristos ne cheama. "Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi". Suntem osteniti, mai ales in sufletul nostru; suntem impovarati, mai ales in mintea si in inima noastra. In acelasi timp, simtim, intuim, nadajduim ca Lumina de Pasti poarta in taina ei ceva odihnitor, care ne despovareaza, ne insufleteste, ne reasaza pe cale. Oboseala mintii, povara din suflete, fricile, temerile, tristetea si confuzia, nemultumirile si neimplinirile arata ca in noi se afla adesea o stare de iad si multa moarte. "Unda intunericului si a nefiintei, spune Parintele Dumitru Staniloae, duhurile rele fac din noi iaduri in care ardem si ne zvarcolim dureros".
Intr-o asemenea stare fiind, ni se spune ca undeva, candva, Cineva a inviat din moarte, un mormant a devenit loc de lumina. In intunericul si moartea care ne cuprind, in disperarea si lipsa de sens in care adesea suntem, intelegem ca Hristos, dupa Inviere, a coborat la iad pentru ca pe cei ce erau tinuti in latura si umbra mortii sa-i aduca la lumina si viata vesnica. Daca atunci a coborat in cele mai din adanc ale pamantului, adica in iad, se naste in noi nadejdea ca se va cobori si in cele mai din adanc ale noastre. Undeva, in adancul fiintei noastre, strigam cu durere si nadejde si spunem: "Doamne, inviaza cu noi si ne miluieste!", sau rostim, impreuna cu Parintele Dumitru Staniloae: "De s-ar fi coborat si in noi Domnul murind, ca sa germineze in inimile noastre viata cea primenita, luminoasa, curata si buna! De-ar fi spart si intunecimile din noi, de-ar fi imprastiat cugetele rele ce ne chinuie, de-ar fi spart plafonul ce ascunde privirii sufletului nostru cerul cu frumusetea lui! De-am inflori si noi cu Invierea Domnului, in lumina soarelui dumnezeiesc, la o viata noua!".
In strigatul de durere si nadejde al teologului Invierii, Dumitru Staniloae, ne regasim si noi, cei de azi, tineri si mai putin tineri. Umbre intunecoase de indoieli si ceata deasa de confuzii inconjura inima noastra si-i intuneca vazduhul. In spaime adanci si deznadejdi zdrobitoare devenim adesea prada usoara cantecelor de sirena care incearca sa ne abata de la drumul cel bun. Intr-o atare situatie se aude sau se intuieste strigatul unui tanar din vremea noastra: "Daca Biserica nu vine catre noi, suntem o generatie care moare inainte de a se naste". In cuvantul acestui tanar descoperim setea omului aflat, pe de o parte, intr-o criza adanca, iar pe de alta parte, intr-o cautare vie, puternica dupa adevaratul sens al vietii.
Uneori, noi toti, ca membri ai Bisericii lui Hristos, prin viata si nelucrarea noastra, am indepartat pe tanarul amintit, inmultit in atatea chipuri, din spatiul legaturii cu Dumnezeu. Alteori, in pofida eforturilor noastre, criza profunda in care se afla omenirea l-a orientat pe om spre alte taramuri decat cel al Bisericii. Si intr-o situatie, si in cealalta, omul, din adancul fiintei sale, striga dupa ajutor. Este cineva care ii intuieste strigarea? Este cineva care il aude? Este cineva care il primeste asa cum este? Este cineva care sa-l ierte, sa-l imbratiseze, sa-l iubeasca? Este cineva care sa-l scoata din iadul si moartea in care se afla?
Iubiti credinciosi,
La intrebarea daca este cineva care sa-l ridice pe om din caderea lui, din deznadejdea lui, din deruta lui launtrica si a lipsei de sens, nu exista decat un singur raspuns: Hristos-Dumnezeu. Dupa Invierea Sa din morti, Hristos S-a coborat in cele mai de jos ale pamantului, la iad, ca pe toti cei aflati acolo sa-i elibereze de moarte. Din acest motiv, pentru drept-slavitorii crestini, icoana adevarata a Invierii Domnului este chiar coborarea Sa la iad. Astfel, putem zice: "Praznuim omorarea mortii, sfaramarea iadului si incepatura altei vieti, vesnice". Invierea Domnului aratata in coborarea Sa la iad cuprinde si adevarul coborarii Sale in iadul in care traim si din care, constient sau nu, dorim sa iesim. Noaptea Sfintelor Pasti este momentul cel mai potrivit pentru a intelege doua lucruri: ca exista multa moarte si iad in noi si ca numai Hristos ne poate invia si ridica de acolo. Moartea din noi poarta mai multe nume: tristete, deznadejde, sclavie, ura, minciuna, plictiseala, desfrau s.a. Din aceasta moarte, omul nadajduieste sa fie eliberat. Isi ridica mainile sale si asteapta izbavire. Multe idolatrii, ideologii si sisteme de gandire sau credinte religioase i se ofera drept alternativa si sprijin. In pofida unui sentiment de eliberare pe care acestea il ofera temporar, iadul devine tot mai adanc si moartea tot mai acaparatoare. De aceea, nu exista decat o singura izbavire: Hristos-Dumnezeu, Cel care, odinioara S-a adresat tanarului din Nain si, prin el, noua tuturor, si a zis: "Tinere, tie iti zic: scoala-te!". Acelasi Hristos ii intareste pe toti cei cuprinsi de temeri si framantari launtrice si care au sentimentul ca totul ar fi pierdut, spunandu-le: "Indrazniti, Eu am biruit lumea!". Si iarasi cuvantul lui Hristos rasuna la poarta inimii celor cuprinsi de intunericul cel dens al necredintei, zicand: "Eu sunt lu-mina lumii!" si "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata". Prin puterea Crucii si a Invierii Sale, prin cuvintele Sale, prezente in Scripturi si in marturia Parintilor sfinti de altadata sau din vremea noastra, Hristos coboara in noi, in mormantul nostru si ne ridica sufletul din moarte la inviere si viata adevarata. Ne face, astfel, partasi la taina bucuriei, libertatii, iubirii, adevarului, credintei si nadejdii, impartasindu-ne aceste daruri dumnezeiesti in familiile noastre, in obstile monahale, in comunitatile crestine, in Biserica, in plinatatea ei. Iata taina sfanta la care ne cheama Hristos-Domnul sa participam, sa ne ridicam si sa ne imbogatim in ziua cea mare a Praznicului Invierii.
Drept-slavitori crestini,
In aceasta noapte de Inviere, se cuvine sa meditam la starea noastra launtrica, la starea lumii din jurul nostru. Exista multa moarte in noi si in lume, dar exista si oameni ai invierii si ai vietii celei adevarate. In ciuda crizei adanci prin care trece omenirea, sunt foarte multe spatii de libertate si adevar, de bucurie si pace launtrica. Si aceasta nu departe de noi. Uneori chiar langa noi exista oameni care nu si-au plecat genunchii in fata multimii de idoli asezati peste tot. Sunt oameni care si-au pastrat neprihanirea, cat este posibil omeneste. Sunt, de asemenea, oameni care au cazut adanc si rau, dar si-au venit in fire si au fost ridicati din intunericul patimilor la lumina unei vieti frumoase. Daca privim cu atentie si onestitate in jurul nostru, descoperim ca, pe langa oameni tristi si abatuti, sunt si persoane pline de viata, entuziasm si bucurie. Daca insistam in aceasta analiza si mai adanc, constatam ca valorile care ii anima pe acesti oameni care traiesc din plin bucuria vietii sunt credinta in Dumnezeu, o familie frumoasa si atasamentul fata de neamul din care fac parte. Acestia nu sunt lipsiti de ispite si incercari. Uneori au parte si de caderi dureroase. Insa legatura lor cu Dumnezeu, cu familia si valorile neamului de care se simt atasati ii ajuta sa se ridice mai usor si sa devina mai putin vulnerabili in fata unor viitoare incercari. Apartenenta la o parohie, jertfa si, deopotriva, bucuria prezentei copiilor in viata lor, precum si atasamentul fata de istoria, limba, pamantul si eroii neamului ii fac mai puternici, mai optimisti, mai plini de viata.
Iubiti fii duhovnicesti,
In aceste zile de Pasti este bine sa ne lasam patrunsi de ganduri adevarate si sa implinim astfel chemarea noastra de a trai taina mortii si Invierii Domnului Hristos, ca temelie a mortii si invierii noastre impreuna cu El. Pe El Il rugam sa ne fie mereu aproape. In El ne punem nadejdea ca in momente de cumpana sau de cadere, mana Lui sa ne ridice din moartea si iadul ce se afla in noi sau in lume. Pe El sa-L rugam sa ne faca fii ai Invierii si ai Vietii vesnice. In duhul acestei nadejdi, va incredintez pe toti laolalta si pe fiecare in parte ocrotirii Maicii Domnului si rugaciunii tuturor sfintilor. Sa aveti parte de bucurii adanci impreuna cu cei dragi! Sa se implineasca in viata tuturor gandurile cele bune si frumoase! Invierea lui Hristos sa se prelungeasca tainic si real in existenta noastra si a lumii.
Hristos a inviat!
Adevarat a inviat Hristos!
Al vostru parinte rugator si frate impreuna lucrator in via Bisericii si a Neamului,
† Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.
