"Stilul", atitudinea vin – reluind spusele lui Lucian Boia – din niste sensibile complexe de inferioritate/superioritate, muiate intr-un sos de nationalism si izolationism autohton pagubos. Toate explica de ce timp de decenii s-a vorbit de solidaritatea polonezilor sau a ungurilor in contrast cu totala lipsa de unitate a romanilor. De aici si o idee a pacatului originar atribuit romanului exilat, emigrat sau plecat din tara, dublata de un asa-zis imperativ al rascumpararii "pacatului".
In cazul muzicienilor traind in afara Romaniei, in obligatia "rascumpararii pacatului" sint incluse adesea cererea de a sta la dispozitie oricind si in orice conditii oficialitatilor vietii culturale sau politice romanesti, tratarea lor drept un soi de cetateni de clasa a doua (cu totul diferita de tratamentul acordat artistilor straini, cind vine vorba de contracte si tantieme), judecarea "patriotismului" lor in functie de masura in care se pliaza si de viteza lor de reactie la "imperativele" politice, financiare sau, pur si simplu, la "sensibilitatile" diverselor sisteme de curte "feudala", de la agentia oficiala de impresariat, la conducerile filarmonicilor si pina la societatile de radio sau televiziune s.a.m.d. Desigur, nu se poate generaliza, personalitatea, ca si ponderea fiecarui artist in lumea internationala il fac sa fie tratat cu o nuanta de diferenta, dar, in mare, aceasta este tendinta.
S-ar putea scrie mult pe acest subiect, daca muzicienii romani ar avea capacitatea de a lua atitudine, asa cum au manifestat-o, in 2012, cei rusi, condamnind mojicia retrograda a unui dirijor sau lasitatea unui pianist odinioara remarcabil, intre timp ajuns o umbra. Dar se ia atitudine serios si in masa in Romania, in public, fie si pe o necajita pagina de Facebook, fata de vreun fapt reprobabil, fata de favoritisme gratuite, de vreo distorsionare a adevarului, de coruptia din lumea muzicala? Eu unul mare lucru nu am vazut.
Nu am vazut nici o reactie fata de postarea pe Internet a fotografiei unei case a familiei Enescu, pe cale de a se prabusi, la Mihaileni, jud. Botosani. Semnalarea distrugerii iminente a inca unui monument de patrimoniu cultural ii revine pianistei Raluca Stirbat, care traieste la Viena, unde a infiintat Societatea Internationala "George Enescu" si este pe cale sa-si incheie documentarea la o lucrare de doctorat pe tema creatiei enesciene pentru pian si a imprejurarilor istorice si estetice in care s-a materializat ea.
"Badia Jorj s-a nascut la Liveni-Dorohoi, dar a petrecut la Mihaileni ceasuri multe si fericite ale copilariei, adolescentei si chiar maturitatii sale. O atesta documentele biografice si bogata corespondenta cu mama sa si cu matusa «favorita», mindra Tinca (sora lui Costache Enescu, ale carei portrete fotografii dezvaluie o izbitoare asemanare cu nepotul George, extrem de dotata muzical si care a ramas alaturi de mama compozitorului, ingrijind-o). Enescu nu pregeta in a batatori an de an drumurile lungi si obositoare pina la Mihailenii din nordul Moldovei (in vremurile acelea – veti zimbi – mult mai accesibil decit astazi, cind apare ca un catun ratacit si necajit, umbra palida a acelui tirgusor cochet si infloritor de odinioara, punct vamal si comercial).
Aici, pe malul Molnitei, s-a nascut in 1839 mama compozitorului, fiica a preotului Ioan Cosmovici si a Zenoviei, nascuta Vogoride. Dupa plecarea lui Jorjac la Viena, dupa boala si operatia salvatoare facuta in capitala Imperiului, dupa despartirea de sotul sau si incercarea dramatica de a se retrage la Manastirea Varatec, Maria Enescu se intorcea la casa parinteasca, unde s-a si stins in martie 1909. Aflat la Paris si anuntat telegrafic, Enescu nu a putut ajunge la timp pentru a o insoti pe ultimul drum. A revenit insa an de an, pina la plecarea lui din tara in 1946, pentru a face slujbe de pomenire mamei si bunicilor sai (inmormintati in cimitirul vechii biserici a satului), petrecind citeva ceasuri intre zidurile copilariei sale, unde a cintat si a compus. Printre altele, la Mihaileni a definitivat in noiembrie 1901, la capatiiul mamei sale atunci suferinda, Simfonia concertanta pentru violoncel si orchestra op. 8.
Toate acestea ar trebui sa fie mai mult decit de-ajuns pentru un efort de salvgardare a acestei case si transformarea ei intr-un muzeu, posibila etapa de pelerinaj enescian pe un traseu cultural-turistic in Moldova de Nord (Liveni, Cracalia, Dorohoi, Mihaileni, Tescani, Iasi).
Este nevoie insa de un curent de opinie, de o vointa politica, de interes din partea autoritatilor culturale ale judetului Botosani si de o actiune de conservare/restaurare fara intirziere, coordonata de la Bucuresti!
Sursa: Suplimentuldecultura.ro
