Sărbătoarea Seminarului Teologic Liceal din Dorohoi, în cinstea patronului spiritual

Luni, 5 august 2013, Seminarul Teologic Liceal din Dorohoi și-a serbat, ca în fiecare an,  ocrotitorul și patronul spiritual: Sfântul Ioan Iacob Hozevitul.   

Evenimentul se încadrează într-un lung șir de evenimente care marchează acest an omagial: împlinirea a 100 de ani de la nașterea Sfântului Ioan Iacob, 90 de ani de la înființarea Seminarului Teologic din Dorohoi și 20 de ani de la reînființarea "Scolii de la răscruci", așa cum era numit Seminarul odinioară.  

Manifestările prilejuite de această zi de sărbătoare au debutat duminică, 4 august, în Sala Albă a Seminarului cu lansarea cărții "Școala săptămânii patimilor", realizată de tânărul Marius Giradă, în decursul a patru ani, care scrie la calculator numai cu ajutorul nasului.   

A urmat Slujba Vecerniei, oficiată în aceeași zi de duminică de la ora 18.00, pe terasa din curtea Seminarului, de un sobor de 16 preoți, având în frunte pe P.C. Pr. Prof. Petru Georgel Chichioacă, Inspector  de Religie și profesor la Seminar. A fost o slujbă deosebită, liniștită și înălțătoare, la care au luat parte numeroși credincioși din Dorohoi și împrejurimi.  

Luni, 5 august, de la primele ore ale dimineții, în paraclisul "Sf. Ioan Iacob", din incinta Seminarului, au fost săvârșite Utrenia, Acatistul închinat Sfântului Ioan Iacob, precum și Sfânta Liturghie. Soborul de 16 preoți a fost condus de P. C. Pr. Mihai Toma, cel care a contribuit în mod deosebit la reînființarea Seminarului în anul 1993.   

În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, P.C. Pr. Mihai Toma a vorbit despre însemnătatea acestei zile de sărbătoare, dar a amintit și  despre efortul depus în urmă cu 20 de ani, când cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a reușit reînființarea "Școlii de la răscruci" din orașul Dorohoi.   

P. C. Pr. Constantin Muha, directorul Seminarului, a mulțumit tuturor celor prezenți, dar și Sfântului Ioan Iacob, care prin rugăciunile sale, își face simțită prezența permanent în mijlocul elevilor, profesorilor și tuturor celor care ajută la ridicarea și afirmarea învățământului teologic dorohoian. Răspunsurile la strană au fost date de corul "Laudate Dominum" din Iași. La final s-a oficiat Slujba de pomenire  pentru ctitorii Seminarului, urmat de agapa festivă în cantina Seminarului.   

La eveniment au participat primarul orașului Dorohoi, dl. ing. Dorin Alexandrescu, viceprimarul urbei noastre, dl. Constantin Bursuc, P.C. Pr. Prof. Petru Georgel Chichioacă, Inspector de Religie, P. Cuv. Protos. Teofil Timișag, starețul Mănăstirii Gorovei, precum și alți colaboratori și ostenitori ai Seminarului dorohoian. (Pr. Prof. Crețu Vasile Ionuț)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...