Stefan Luchian s-a nascut la 1 februarie 1868, la Stefanesti, un sat din Botosani, in nordul Moldovei, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian si al Elenei Chiriacescu.
Vocatia viitorului pictor se declara înca din copilarie, el rezista cu încapatânare eforturilor mamei sale de a-l înscrie la scoala militara.
În 1873 familia se muta la Bucuresti. Stefan Luchian se înscrie în 1885 la clasa de pictura a Scolii de Belle Arte, pe care o absolva în 1889, obtinând medalia de bronz pentru un Cap de expresie si un Studiu dupa natura. Maestru nedisputat i-a fost, în aceasta perioada de formare, Nicolae Grigorescu, la care Luchian gasi încurajarea, fara sa-i împiedice libera dezvoltare a personalitatii.
În toamna anului 1889 pleaca la München, unde studiaza doua semestre la Academia de arte frumoase si executa copii dupa operele lui Correggio si Rembrandt, aflate la Muzeul de arta. Revine în tara în 1890 si participa la prima expozitie a societatii de arta Cercul artistic. Pleaca în anul urmator la Paris, unde studiaza la Academia Julian si cunoaste, în muzee si expozitii, viata artistica pariziana, aflata în acea perioada în plina efervescenta impresionista. Tabloul Ultima cursa de toamna arata influenta evidenta a lui Manet si Degas, dar si ecoul unor predilectii mondene, pe care Luchian va continua sa le aiba pentru o vreme si la Bucuresti.
Revenit la Bucuresti, va fi în 1896 principalul initiator al "Expozitiei artistilor independenti", care se va deschide chiar în fata Salonului Oficial. Se înscrie la concursul pentru ocuparea catedrei de pictura a Scolii de Belle-Arte din Iasi, de la care se retrage însa, protestând împotriva masinatiunilor de culise. În 1900 participa cu doua pasteluri la "Expozitia Universala" de la Paris.
În acelasi an apar primele manifestari ale unei afectiuni ale maduvei spinarii, maladie cunoscuta sub numele de Scleroza Multipla, care, dupa ameliorari trecatoare alternând cu noi agravari, îl lasa infirm pentru tot restul vietii. Soarta îi este potrivnica, boala si saracia materiala mergând mâna în mâna. Continua totusi sa lucreze cu frenezie si pâna în anul 1915 expune neîntrerupt la diverse expozitii. Prezenta eminenta în viata artistica a timpului, Luchian nu cunoaste pentru multa vreme succesul. Astfel la expozitia sa din 1905, singurul cumparator al unui tablou a fost pictorul Grigorescu. Un grup restrâns de admiratori si prieteni îl aclama, conditia sa materiala continua însa sa fie dintre cele mai precare.
Din 1909 pâna la sfârsitul vietii va fi tintuit în fotoliu. Fixase însa în memorie "splendorile scânteietoare" ale peisajului românesc, pe care îl va reda într-o serie întreaga de opere, adevarate miracole de simplitate si de finete, de sinteza cromatica si arhitecturala a formelor, de colorit stralucit si delicat totodata.
Tehnicii uleiului Luchian îi alatura, pentru peisaj si pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care ajunge la o maiestrie neegalata. Fluiditatea contururilor, delicatetea catifelata a petalelor, le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului.
Luchian începuse sa picteze flori mai dinainte, dar abia din 1908 el îsi concentreaza în aceasta directie toata energia creatoare, toata pasiunea pentru natura, toata dragostea pentru viata si pentru frumos. Iata de ce "florile" lui Luchian au acea intensitate aproape dramatica a sentimentului, acea lumina interioara, acea simplitate grava care fac di multe dintre ele - este de ajuns sa mentionam Anemonele - adevarate capodopere.
În noaptea de 27 spre 28 iunie 1916, pictorul ştefan Luchian se stinge din viaţă, după o îndelungată suferinţă, în vîrstă de 48 de ani. Pe 30 iunie a fost înmormîntat la Cimitirul Bellu.