MIRCEA IVANESCU
Mircea Ivanescu, unul dintre cei mai importanti poeti romani, un pionier al postmodernismului în Europa Centrala si de Est, a murit astazi, la Sibiu, în urma unei lungi suferinte, informeaza editura Cartea Romaneasca.
Mircea Ivanescu, nascut pe 26 martie 1931, a contribuit esential la recuperarea narativitatii în poezia autohtona din a doua jumatate a anilor `60 si din anii `70, informeaza Mediafax. Multiplu premiat pentru poezia si traducerile sale, Mircea Ivanescu a fost propus, în 1999, pentru premiul Nobel pentru literatura, de catre Asociatia Scriitorilor Profesionisti din România, la solicitarea Comitetului Nobel al Academiei Suedeze.
Mircea Ivanescu este cunoscut ca scriitor, eseist si traducator. Printre volumele publicate de el se numara "Poeme noua" (Cartea Româneasca, 1983), "Alte poeme noua" (Cartea Româneasca, 1986), "Versuri vechi, noua" (Eminescu, 1988), "Poeme alese" (1966-1989), "Poeme vechi, noua" (Cartea Româneasca, 1989), "Versuri" (Eminescu, 1996). Miercuri, Mircea Ivanescu a fost nominalizat la premiile Prometheus pentru Opera Omnia pe 2011, la sectiunea Literatura.
Mircea Ivanescu se alatura, astfel, Poetilor din Cer care s-au perindat pe scena Teatrului Mihai Eminescu Botosani, detinatori ai Premiului National de Poezie "Mihai Eminescu" - Opera Omnia: Mihai Ursachi, Gellu Naum, Cezar Baltag, Petre Stoica, Stefan Augustin Doinas, Cezar Ivanescu, toti primind si titul de Cetatean de Onoare al Municipiului Botosani.
Mircea Ivanescu - Despre moarte ca revedere
1.
sigur ca nu este adevarat. murind
nu revezi pe nimeni – moartea este un val lung
care te poarta cu ochii închisi – si te leagana –
si la început e un somn, si pe urma o uitare –
si pe urma timpul îsi pierde orice înteles,
este numai o liniste care se întoarce asupra ei însesi
cu un singur ecou – si acela e-un nimb,
ca flacara lumânarii – si pe urma lumina
îsi pierde orice înteles – si pe urma tacerea
îsi lasa deoparte întelesul – si suspendat
în ceva care nu mai are vreun înteles – si nimic pe urma, nici
descarnarea de întelesuri, plutirea în nimic,
cu scheletul nefiintei, gura în gura,
nu mai exista. pe urma nu mai este nici un pe urma
dar nici vreun acum, si nu mai este nici moarte.
2.
dar moartea este o revedere totusi – însa de partea
aceasta a ei, cel care ramâne îsi deschide
ochii deodata – (si ceea ce vede atunci
daca are sa uite vreodata, un popor nevazut de furnici
îi va musca ochii, si nu vor mai vedea ochii lui dupa aceea
decât contururi). cel care a privit moartea
luând chipul unei fiinte – vede din nou
ceea ce nu s-a vazut niciodata de la facerea lumii,
ceea ce se vede mereu – si oricât de repede
si-ar acoperi ochii – oricât de tare
ar gâfâi, sa-si acopere asurzitoarea lumina a tacerii
din ochi, din urechi – ceea ce a vazut el atunci
a fost înfatisarea adevarata, a fost
- dar adevarul nu mai înseamna aici nimic –
a fost ceea ce se priveste pentru întâia data
si fara urmare.
