"1) In Romania avem un numar de biserici aproape triplu fata de spitale si scoli. De ce? 2) Poate imi explicati si de ce BOR trebuie sa fie scutita de plata taxelor si impozitelor pentru anumite activitati comerciale, in conditiile in care sunteti concurenti directi cu unii care sunt sufocati de biruri. 3) Si, poate imi mai spuneti si de ce nu vinde BOR niste proprietati pentru a face Catedrala Neamului (de neinteles pentru mine) si cere bani credinciosilor si, mai ales, CJ-urilor. 4) De ce nu isi asuma educatia copiilor din mediul rural sau urban (benevol, nu la Scoala privata Mitropolitul Varlaam)? 5) De ce nu iese public Patriarhul, ca in Grecia, sa afirme ca e dispus sa scoata tara din criza si ca doneaza o parte din averea Bisericii? 6) De ce trebuie sa ne imbracam in aur si sa mergem cu Mercedesul cand Iisus mergea descult, imbracat intr-un simplu vesmant? 7) De ce trebuie sa platesc pentru o slujba de botez, cununie, inmormantare (mi se cere, nu e un act de donatie, retineti!!)? 8) De ce, atunci cand a murit bunica mea, preotul, al carei duhovnic era de zeci de ani, mi-a zis ca nu poate sa slujeasca intrucat are un botez programat si ca, citez «acum si-a gasit sa moara»?"
Spatiul editorial ma constrange sa raspund foarte, foarte pe scurt domnisoarei Alexandra, autoarea intrebarilor: 1) Nu exista nici o legatura directa, o relatie de genul cauza-efect, intre cresterea, dupa 1990, a numarului de biserici si scaderea numarului de scoli sau de spitale. Bisericile sunt ridicate de comunitati, functie de necesitatile locale. Spre exemplu, scaderea numarului de scoli este un efect direct al scaderii natalitatii; s-a inchis o scoala intr-un sat pentru ca nu au mai fost copii care sa o frecventeze, nu pentru ca acolo s-a ridicat o bisericuta care sa adaposteasca pe cei 50-60 de credinciosi, majoritatea pensionari, care au mai ramas la tara. 2) Pentru activitatile de natura economica, si BOR si alte culte platesc aceleasi taxe precum societatile comerciale. Inclusiv impozitul pe profit. Daca, insa, acel profit este directionat catre activitati specifice cultului, inclusiv catre opera social-filantropica, atunci acesta, in anumite conditii, nu mai este impozitat. Este o facilitate asemanatoare celei acordate ONG-urilor. 3) Proprietatile Bisericii sunt, in majoritate covarsitoare, lacasurile de cult si terenul aferent. Imobile sacre si, ca atare, inalienabile (nu se pot vinde). Catedrala Mantuirii Neamului este o necesitate liturgica pentru un oras cu peste 1,5 milioane de ortodocsi. Faptul ca unele institutii, precum Consiliile Judetene dintr-o tara cu peste 85% ortodocsi, au fost solicitate sa ajute la ridicarea acestui asezamant de interes national nu este un fapt ilegal sau imoral. Si nu obliga pe nimeni la nimic, drept dovada ca multe astfel de institutii nu au alocat nici un leu pentru catedrala. A ajuta la constructia unei biserici de anvergura acestei catedrale este o sansa istorica. Daca Stefan cel Mare, voievodul nostru sfant, calcula - vorba cuiva - cate mamaligi poate face pentru soldatii sai cu suma alocata ridicarii Manastirii Putna, astazi nu mai vorbeam despre acest adevarat "Ierusalim romanesc". 4) Biserica a asigurat, dintotdeauna, educarea tinerelor generatii, functie de posibilitati. Scoala romaneasca a si aparut, de aceea, in tinda bisericilor. Acum, ea sprijina actul educational atat cat poate si, mai ales, cat i se permite de catre stat. Scoala "Varlaam Mitropolitul" sau alte initiative de genul acesta sunt tocmai semnul ca Biserica edifica, in continuare, scoli (in conditiile prevazute de legislatia actuala). 5) In Cipru, nu in Grecia, Patriarhul a aratat disponibilitatea de a pune averea Bisericii la dispozitia statului spre a scoate tara din criza. In Romania, lucrul acesta s-a facut deja, de multa vreme. Mai intai, pe vremea domnitorului Al. I. Cuza, apoi pe vremea comunismului. Or, in Cipru nu au existat astfel de masive preluari de bunuri bisericesti de catre stat, situatia e cu totul alta acolo. Au mai ramas putine proprietati in Romania fata de ceea ce avea Biserica initial. Cele existente, abia pot sustine activitatile specifice, intre care se numara si sprijinirea celor aflati in nevoi. Numai la nivelul anului 2013, pentru sprijinirea activitatilor social-filantropice s-au alocat si cheltuit, la nivelul Patriarhiei Romane, 80.828.200 lei.
Efeminarea lui Alexandru
6) Vesmintele liturgice sunt aurii (simbolul harului dumnezeiesc), uneori, dar asta nu inseamna ca sunt si de aur. Mergeti in orice magazin bisericesc sau atelier de croitorie specific si vedeti care este nivelul preturilor (nu ti se da si aur de banii aceia). Vesmintele au fost purtate, inaintea noastra, de oameni cu viata sfanta, si au, fiecare piesa in parte, o semnificatie teologica. In general, inca din perioada Vechiului Testament, lui Dumnezeu Ii este afierosit ceea ce este mai bun si mai frumos. Iisus Hristos, Om adevarat si Dumnezeu adevarat, ne-a dat cea mai inalta pilda de smerenie. Iar noi, cand imbracam vesmintele liturgice, nu o facem spre slava proprie sau din iubire de fast, ci din respect fata de Dumnezeul inaintea Caruia nu ne putem infatisa decat cu ce putem avea mai bun. Si da, Iisus n-a mers cu Mercedesul, dar nu stiu sa fi existat in acea perioada un mijloc de transport pe care Domnul sa nu-l fi folosit (ca a fost animal de povara sau corabie). Evident, oricarui slujitor al lui Dumnezeu i se cere, pe buna dreptate, decenta in toate si evitarea oricarui lux, a oricarei extravagante. Dar manifestarea credintei nu este, in sine, limitata de numarul de cai putere ai unei masini sau de faptul ca mergi cu avionul in loc sa mergi pe jos cale de mari si tari. 7) Nu trebuie sa platiti nici un fel de slujba, Biserica interzice preotilor a solicita taxe pentru cununie sau botez. Atunci cand cineva face parte dintr-o comunitate (parohie), el contribuie la bunul mers al lucrurilor pe masura puterii sale financiare sau a bunavointei (este acea "contributie" anuala). Daca cineva nu are aceasta posibilitate, nu trebuie discriminat, ci tratat la fel precum cel care, bogat fiind, acorda un sprijin mai consistent. Dimpotriva, sunt multe situatii in care preotii (parohiile) ajuta financiar familiile sarace, permanent sau in anumite momente. Mi-e greu sa cred ca o persoana se poate lovi de o astfel de "solicitare" de donatie mergand la parohia de care apartine, mai ales acolo unde este si cunoscuta de preot si implicata activ. 8) Fiind un botez programat mai demult, ma gandesc ca preotul nu avea cum pune in program, tot la aceeasi ora, si o inmormantare. Asta nu inseamna ca nu se putea stabili un alt interval orar. Cat despre reactia sa - nu o pot comenta decat dupa ce ascult si cealalta parte... La durere, este omeneste sa fim mai sensibili si sa dramatizam chiar si o simpla propunere de stabilire a unei alte ore (decat cea dorita) a unei slujbe de inmormantare.
Cazul Alexandrei nu este singular. Ea este, din punctul meu de vedere, o victima a intoxicarii care se practica in presa atunci cand se pun tunurile pe Biserica. Este o diferenta uriasa intre ceea ce se intampla pe teren, la firul ierbii, si ceea ce apare, cel mai adesea, la TV despre Biserica si despre slujitorii sau despre activitatea ei (cu exceptiile de rigoare). Sunt sabloane care se iau obsesiv, minciuni repetate pana cand publicul ajunge sa creada ca i se prezinta adevarul. Numele acestei tinere, care este impovarata de unele experiente personale, dar si coplesita, mai ales, de ofensiva mediatica anticlericala si anticrestina, imi aduce aminte de filosoful Constantin Noica si de al sau indemn: "Rugati-va pentru fratele Alexandru". Alexandru cel de azi nu mai este comandantul de trupe sovietice care "a lasat neatinsa" o manastire din Moldova, parasita de maicile ce s-au refugiat din calea cotropitorilor, si care a lasat acel bilet pe sfantul altar, cerand, in schimbul acestui gest de "biruitor nesigur", rugaciune pentru sufletul sau. El nu mai are barbatia de a pasi intr-o biserica, pana in locul cel mai sacru, spre a i se descoperi, acolo, adevaratul Chip, adevarata credinta. Alexandru cel de azi sta in afara lacasului de cult, lipit cu ochii de sticla televizorului, si-si proclama, de acolo, victoria, dreptatea, judecata... Cand coboara in realitate nu o face decat pentru a obtine confirmari ale "adevarurilor" mediatice. In loc sa-l intareasca in capacitatea de alegere, libertatea politica i-a adus un soi de vlaguire, o stranie efeminare, iar Alexandru "al nostru", a devenit, iata, o Alexandra. Sa ne rugam pentru aceasta Alexandra si pentru toate Alexandrele. Pentru Alexandra cea ratacita prin biblioteci sau cea care navigheaza pe internet, dornica sa stie, dar refuzand sa traiasca. Pentru Alexandra care nu mai are curajul de a pleca pe drumul Damascului. Pentru Alexandra care voieste sa-L posede pe Dumnezeu intr-un fel propriu, sa-L scoata din "captivitatea" Bisericii si sa-L modeleze dupa chipul si asemanarea ei. Dar si pentru Alexandra care nu vrea sa vorbeasca deloc cu Dumnezeul cel Viu, prea prinsa de dialogul sau cu mortii (cu Darwin, cu Nietzsche...). Pentru Alexandra "corectitudinii politice", pentru Alexandra de fiecare seara de la televizor, pentru Alexandra din Romania, din UE sau de prin lume. Rugati-va pentru sora Alexandra!
pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro
