Din punct de vedere intern, riscul este să pierdem identitatea naţională. Riscul este să fim reduşi la statut de simplă populaţie. Riscul este ca alta să fie clasa conducătoare-exploatatoare şi noi, românii, să fim doar salariaţi şi în final salahori, servitori, prostituate, handicapaţi şi cerşetori.
Naţiunile sunt fiinţe vii, colective, care înaintează pe albia istoriei şi, ca orice fiinţă vie, pot trăi sau pot muri. Naţiunile existăşi trăiesc mulţumită a trei factori: limba proprie, tezaurul tradiţiilor strămoşeşti şi valoarea elitei.
Destinul României este şi va fi voinţa celor care vor fi proprietarii pământului şi patronii industriei, comerţului şi băncilor. Aici este marele risc.
Cine e minoritatea care stăpâneşte şi exploatează? Sunt membrii Partidului Comunist şi ofiţerii Securităţii de Stat. Partidul Comunist şi Securitatea de Stat sunt marii profitori şi singurii profitori ai monstruozităţii cu numele de comunism. Comunismul aplicat de plutocraţi nu este altceva şi este foarte apropiat de comunismul aplicat de proletarii care şi-au început cariera cu numele de bolşevici. Soluţia problemei nu sunt nici extremismul de stânga al bolşevicilor şi nici extremismul de dreapta al plutocraţilor care se aduc unul pe altul prin inevitabilele abuzuri. Antidotul comunismului şi soluţia libertăţii este Democraţia socială a naţiunii.
România trăieşte prin Dumnezeu şi puterea Adevărului.
Puterea Adevărului se hrăneşte prin schimbări care trebuie făcute: reforma clasei politice prin legea lustraţiei; optimizarea formei de guvernământ; predarea puterii elitei recunoscute de popor prin meritul faptelor din trecut şi utilitatea proiectelor de viitor, deoarece vitalitatea este dată de inventivitate; reformatare economică; demnitate naţionalăîn context social; România demnăşi înţeleaptă prin unirea cu Basarabia.
Lucrurile nu sunt definitiv pierdute în România. Încă mai există voinţa de cunoaştere. Încă mai există voinţa de continuare. Încă mai există voinţa de luptă. Cunoaşterea Adevărului, continuarea în Istorie şi victoria asupra duşmanilor sunt Marele Război pe care îl aşteaptă România şi pe care îl vor purta românii.
Democraţia cere organizare iar soluţia există. Soluţia aceasta este simplăşi se bazează pe: selecţionarea elitei; completarea cu naţionalismul; înaintarea la aristo-democraţie. Democraţia trebuie puternic organizatăşi inteligent dirijată. Ea este garanţia continuării în istorie şi matca dezvoltării continue.
Ultima speranţă este în credibilitatea celor care nu se văd şi nu se aud, dar se gândesc şi se aşteaptă.
Trebuie dezvoltată tripla abilitate: să mobilizezi cu proiecte viitoare, să realizezi acţionând prin alţii cât mai mult şi să cumperi plătind din buzunarul altora.
Nu poate fi ucisă România! Din subsolul societăţii şi din lumea interlopă mereu apar trădători cu mască de politicieni şi cu afişul de guvernanţi, care ne înfig pumnalul în spate şi ne duc la pieire din proprie vinovăţie.
Ne obligă să nu părăsim România, ne obligă la vigilenţă şi curaj, ne obligă la luptăşi victorie, ne obligă la viitorul depăşind trecutul. La ce ne obligăîn plus vor afla duşmanii atunci când li se vor smulge armele din mâini pentru a le înfige în propriile lor hoituri.
Patria e scopul. Noi, oamenii, suntem în serviciul ei. Deci convingerile noastre şi politica noastră sunt subordonate interesului naţional.
România este o permanentă pradă de jefuit: nu pentru că aşa e soarta noastră de la destin, ci pentru că toleranţa înseamnă stimulare şi încurajare şi pentru că hoţii, jefuitorii şi tâlharii din exterior mereu găsesc în interior complici la hoţie, jefuire şi tâlhărie.
Puţinul bine care se face în România de după 1989 vine în întregime la cererea sau cu recomandarea din Occident, iar toate relele care se petrec aici la noi sunt toate produsul autohtonilor şi atotputernicilor locali.
Aşa cum este înţeleasă şi aşa cum este practicată democraţia în România, sunt favorizate forţele centrifuge dizolvante şi continuă a fi prigonite şi împiedicate forţele centripete creatoare ale României în Istorie. Forţa poporului român sunt răbdarea şi speranţa.
Ni se atrage atenţia că în experienţa social-politică aflată în curs de aplicare e mare risc de dispariţie a României prin marea minciună numită regionalizare.
Cine sunt paraziţii sociali care impun această minciună? Paraziţii sociali sunt guvernanţii cu unică preocupare de îmbogăţire personală; funcţionarii de stat cu indiferenţă la obligaţiile de serviciu şi speculanţii din lumea interlopă. Aceste trei categorii nu asociale, ci antisociale au dreptul de hegemonie diriguitoare în actuala societate românească.
Cei care ne guvernează sunt primii noştri duşmani. Peştele de la cap se împute. Trădarea începe de sus şi se propagă în jos.
Situaţia din prezent ne arată că cea mai proastă poziţie în politică este de om care nu ştie ce vrea. Adică lipsă de scop şi de direcţie şi o instabilitate generatoare de neîncredere, nesiguranţăşi periculozitate. Pe aceşti oameni nimeni nu-i urmează pentru că nu pot duce decât la efort inutil sau catastrofă sigură. Naţiunile şi statele au nevoie de conducere care ştie ce vrea, care are decizie şi care oferă siguranţă.
Libertatea implică drepturi şi aduce obligaţii. Cu cât urci în ierarhie, cu atât devin mai de cenzurate drepturile şi mai exigente obligaţiile. Dictatorii şi tiranii o duşmănesc şi sub constrângere acordă libertăţi, şi nu Libertatea.
Această asistolie socială a Naţiunii Române este comanda venită din străinătate şi executată slugarnic de aparatul de stat plătit cu toleranţă la corupţie şi de Serviciul Român de Informaţii plătit cu plăcerea de a distruge. Miniştrii din guvern nu pot fi acuzaţi pentru căşi-au asigurat legal plata: comisionul de 2% la tot ce vând străinilor sub numele de privatizare.
Trebuie să impunem Naţiunea ca scop şi democraţia ca mijloc, deoarece "libertatea pierdută se poate recuceri, dar naţiunea distrusă nu se mai poate reface" (N. Bălcescu).
Cele trei generaţii de români de pe parcursul secolului XXI au răspunderea de a nu lăsa să se destrame statul naţional unitar România şi au misiunea de a asimila finanţele, cibernetica şi electronica pentru a supravieţui istoric în faţa globalismului mondialist.
Ierarhia pe viitor va trebui se fie stabilită 50% după criteriul meritelor din trecut şi 50% după criteriul utilităţii în viitor.
Singuri să ne facem exponenţii ţării şi viitorul să-l construim cu repliere şi adaptare la ce nu poate fi schimbat şi cu străduinţăşi inteligenţă la ce poate fi optimizat.
N-avem cultul unic al prezentului. Considerăm prezentul cu obligaţia de a nu dezminţi trecutul şi în plus cu obligaţia de a proteja viitorul.
Axa viitorului nu suntem noi, cei vii, care mergem înainte, ci sunt cei care se vor naşte şi care vor veni dacă sunt în continuarea celor construite de cei din trecut cu glorie şi de noi, cei din prezent, cu modestie.
Autor: Adrian Majuru, Cotidianul
