Richard Clayderman a primit din partea Primăriei municipiului Botoşani o diplomă de excelență pentru întreaga activitate

Renumitul compozitor şi pianist Richard Clayderman a primit din partea Primăriei municipiului Botoşani o diplomă de excelență pentru întreaga activitate de compoziție şi interpretare muzicală.

Distincţia i-a fost acordată de primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, la finalul concertului pe care artistul francez l-a susţinut în Centrul Istoric din oraş, în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Instituţiilor de Cultură.

„Vă mulţumesc pentru momentele petrecute aici, în compania voastră. Sper să mă întorc la Botoşani cât de curând. Mulţumesc, de asemenea, Primăriei şi muzicienilor, dar şi pentru prezenţa dumneavoastră aici”, a spus Clayderman.

 

Richard Clayderman a interpretat la pian, alături de instrumentiştii Filarmonicii de Stat „George Enescu” din Botoşani, cele mai cunoscute piese ale sale, în cadrul unui spectacol de aproape o oră şi jumătate.

Spectacolul a fost urmărit de peste 2.000 de persoane, accesul făcându-se pe bază de invitaţii obţinute gratuit.

Vineri seară, pe scena Festivalului Instituţiilor de Cultură din Botoşani, au mai urcat Baccara şi Brio Sonores, dar şi Florin Estefan, bariton la Opera Naţională Română Cluj-Napoca, Ana Maria Donose, soprana la Opera Naţională din Iaşi, şi trupele Dimma's - Pop Opera Grup sau Amadeus.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean arestat pentru violență în familie și rele tratamente aplicate propriilor copii!

astăzi, 11:56

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă de 48 de ani, bănuit de comite...

Cal salvat dintr-un beci, pompierii au avut nevoie de un buldoexcavator! - FOTO

astăzi, 10:55

S-a întâmplat în localitatea Slobozia, comuna Broscăuți. Capacul din lemn care acoperea beciul a cedat sub greutatea animalului, iar acesta a ajuns în groapa adâncă, d...

Mireasa cu 31 de copii la nuntă! O imagine inedită într-o biserică din Botoșani! - FOTO

astăzi, 09:52

Mirele, Șerban, este angajat în cadrul MApN, iar mireasa a fost înconjurată nu doar de familie și de cei dragi, ci și de scumpii săi elevi din clasa a IV-a C (alternativa educațional...