Calendar Ortodox: Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie şi Tecla

Sfântul Andrei a trăit pe vremea împăratului roman Maximian (286-305) şi era în armată, având rangul de stratilat, care însemna căpetenie de ostaşi. Năvălind în acea vreme perşii în Siria, căpetenia cea mare a oştirilor din zonă, Antioh, l-a trimis pe Andrei să riposteze cu armata romană împotriva năvălitorilor.

Sfântul Andrei Stratilat s-a rugat Domnului Iisus Hristos ca să-l ajute să-i învingă pe duşmani şi îi îndemna şi pe ostaşi să se roage asemenea lui. Şi i-au înfrânt pe perşi, iar prin această izbândă pe mulţi ostaşi i-a întors la credinţa creştină.

 

Căpetenia oştirilor, Antioh, era prigonitor al creştinilor şi, aflând că Andrei şi ostaşii săi credeau în Mântuitorul Hristos, a poruncit ca aceştia să fie prinşi şi torturaţi, ca să se lepede de credinţa lor. Pe Sfântul Andrei l-au întins pe un pat din fier înroşit în foc, însă el a rămas nevătămat, de aceea, prigonitorii s-au gândit să-l osândească la moarte. Socotind însă că nu este bine ca pe nişte ostaşi slăviţi şi viteji, precum erau ei, să-i piardă în mijlocul poporului, Antioh a poruncit să-i lase liberi, hotărând să-i omoare în taină, scrie Ziarul Lumina.

Sfântul Andrei şi ostaşii lui, văzându-se eliberaţi, au plecat îndată în Cilicia şi s-au botezat toţi. Aflând aceasta, dregătorul a poruncit ca tuturor să li se taie capetele. Şi s-au numărat ca la 2.593 de ostaşi care, crezând în Hristos Dumnezeu, au primit cununa muceniciei împreună cu Sfântul Andrei. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mireasa cu 31 de copii la nuntă! O imagine inedită într-o biserică din Botoșani! - FOTO

astăzi, 09:52

Mirele, Șerban, este angajat în cadrul MApN, iar mireasa a fost înconjurată nu doar de familie și de cei dragi, ci și de scumpii săi elevi din clasa a IV-a C (alternativa educațional...

Directorul Nova Apaserv: ”Sper și am toată încrederea că de duminică va fi apă în Botoșani!”

astăzi, 09:01

Lucrările de modernizare a rețelei de alimentare cu apă în municipiul Botoșani sunt în grafic, anunță directorul Nova Apaserv, Alin Cirimpei. Proiectul vizează înlocuirea a...

Un botoșănean a obținut Locui I la Campionatul Internațional de Pizza 2026! ”Sunt foarte emoționat!” / ”Suntem mândri de tine!”

astăzi, 08:23

Competiția internațională, care s-a desfășurat pe 29 și 30 octombrie la Romexpo, în București, a devenit locul de întâlnire a pasionaților de pizza, unde talentul, tehnica ș...