Realizat după un scenariu care poartă semnătura aceluiași Alexandru Solomon, documentarul ne poartă într-un pelerinaj pe urmele lui Arsenie Boca. Din sinopsis aflăm că pelerinii și regizorul ”refac presupusele miracole atribuite părintelui, le dezbat și se confesează”. Povestit prin ochii credincioșilor, observați de un regizor sceptic, filmul surprinde cum se reflectă societatea românească în imaginea lui Arsenie Boca.
Regizorul Alexandru Solomon ne așază înainte nu doar figura aproape legendară a lui Arsenie Boca, ci și ”o lume dezamăgită, care și-a pierdut încrederea în orice”, și care ”așteaptă de la acest viitor sfânt miracolul unor schimbări care nu s-au mai petrecut”.
Înaintea premierei de la Botoșani, Alexandru Solomon ne-a vorbit despre percepția publicului din România față de personalitatea ilustrată în documentar, dar și despre propria experiență de-a lungul ultimilor ani, începând cu cercetarea în arhive, participarea la pelerinaje și până la dezbaterile cu publicul participant la proiecțiile din diferite orașe ale țării.
-”Arsenie. Viața de apoi”, a cărui premieră a avut loc la Festivalul Internațional de Film Karlovy Vary, în cadrul competiției “Proxima”, a rulat până astăzi, în prezența regizorului, în Brașov, București, Timișoara, Brăila, Galați, Buzău. Urmează Piatra Neamț și, pe 12 septembrie, Cinema Unirea Botoșani. Care a fost reacția publicului până în prezent?
-Discuțiile din sală, după proiecții, sunt foarte pasionante până acum, oamenii simt nevoia să vorbească fie că le-a plăcut, fie că nu le-a plăcut. Cred că filmul continuă cumva în sală. Sunt și oameni credincioși cărora le-a plăcut, care s-au regăsit în grupul de pelerini de pe ecran și care au și simțit ceva din ce cred ei despre Arsenie Boca din film. La fel cum sunt și oameni care s-au simțit lezați, care au spus că nu îi reprezintă pelerinii respectivi, nu sunt reprezentativi, că trebuia să aleg oameni mai cultivați în ale teologiei. Există și zona aceasta de reacții.
-Este vorba despre un documentar ”povestit prin ochii credincioșilor, dar observați de un regizor sceptic”. Cât de obiectiv sau de subiectiv ați fost, lăsând la o parte scepticismul?
-Obiectiv e greu să fii, nu cred că cineva care declară că este obictiv are dreptate. Toți suntem subiectivi. Ceea ce mi s-a părut mie cel mai important este să fiu transparent și față de spectatori și față de pelerinii cu care am lucrat și care apar în film. Ce cred eu, cine sunt și cum fac filmul, asta mi se pare esențial. Mai mult decât a pretinde că ești neutru, pentru că asta nu poți. Și în același timp am căutat să fiu cât mai echilibrat cu informațiile pe care le-am avut. Am făcut cercetare câțiva ani pe subiectul cultului lui Arsenie Boca, am citit în arhive documente despre viața lui Arsenie Boca, deci baza documentară este foarte solidă. Am vorbit cu tot felul de experți, sociologi, oameni din biserică. Apoi, sigur că este o perspectivă subiectivă asupra acestei povești, dar în același timp am căutat să îi ascult cât mai mult pe protagoniști, cu cât mai multă răbdare și ei să se exprime liber. Sunt oameni care au în general o legătură cu Arsenie Boca sau cu figura lui și atunci mi s-a părut important să înțelegem împreună de ce îi ajută figura asta a lui Arsenie Boca.
-Ați spus, ca un fel de argument în realizarea acestui documentar, că ”legenda lui Arsenie Boca umple un gol lăsat de deziluziile ultimilor 30 de ani”. Nu umplea și golul unor zeci de ani și înainte de 1989? Ce s-a schimbat față de perioada aceea?
-Înainte de 1989 trăiam într-o dictatură, lucrurile erau foarte disciplinate de stat, fără ca indvidul să poată face mare lucru. Ori, după 1989, oamenii treptat-treptat, din cauza felului sălbatic în care am făcut tranziția asta, s-au simțit tot mai nesiguri și abandonați, tot ce însemna suport social pentru oameni a fost distrus. Asta nu înseamnă că sunt nostalgic după vremurile de atunci.
-Spuneți că oamenii au ”descoperit” icoana lui Arsenie Boca abia după 1990?
-Încă în anii 90 până spre final, mai nimeni în afară de cei care trăiau în zona Hațeg și în zona Făgărașului, unde a predicat și a trăit cât el a fost stareț, nu știa nimeni despre Arsenie Boca la nivel național. Nu exista un cult nici în anii 90, abia spre final și începutul anilor 2000, s-a scris atunci într-o revistă, am și vorbit cu jurnalistul care l-a ”descoperit”. Apoi fenomenul a luat amploare, s-a comercializat, biserica - după ce oamenii au început să meargă cu miile sau zecile de mii la Prislop - într-un fel l-a acceptat. Sigur nu a existat o asemenea popularitate sau un asemenea cult al lui Arsenie Boca înainte de 1989, și nici înainte de 2004-2005. Mediile sociale au ajutat și ele foarte mult, cam tot pe atunci au devenit foarte populare în România (Facebook și toate celelalte). Au început să circule mărturii despre presupuse miracole, oamenii au început să spună ce simt ei când merg acolo. A fost un fenomen care s-a bazat, deci, și pe social media.
-Cum v-au marcat pe dumneavoastră anii aceștia de documentare? S-a schimbat ceva în percepția pe care ați avut-o la început față de astăzi, în legătură cu acest ”fenomen” Arsenie Boca?
-Am plecat și eu la drum cu niște prejudecăți. Cunoșteam imaginea pelerinilor din ce s-a văzut la televizor. De obicei erau femei în vârstă, de la țară, needucate, cu batic negru și pe care niciodată nu le asculta nimeni. Eu din 2018 am început să merg în pelerinajele organizate de asociații și am cunoscut o cu totul altă lume. Mă interesa foarte tare de ce este un fenomen atât de popular. Ce văd oamenii în acest fenomen, dincolo de cum e el instrumentalizat, apoi comercializat, manipulat, vândut, folosit de politicieni sau de tot felul de vedete. Și cred că asta mi-a dat o altă înțelegere a acestei lumi. Da, e lumea vecinilor și a concetățenilor noștri. Și cred că era important de explorat.
-După cum spuneați, ”Arsenie Boca este o icoană a timpurilor frământate pe care le trăim” și acești oameni sunt parte a timpurilor și parte din icoana despre care vorbiți, până la urmă…
-…și cred că sunt și majoritatea, reprezintă o majoritate. Mai tăcută, cumva, dar o majoritate.
-Cum a ajuns Botoșaniul pe harta acestor premieri? Știți, bănuim, că veniți într-un spațiu care se definește prin trăirea aceasta mai religioasă, creștină. A contat acest lucru?
-A contat, da. A contat și faptul că există acolo un Cinematograf Unirea animat de niște oameni foarte activi. Nu i-am cunoscut încă direct, dar din ce se vede în spațiul public sunt foarte motivați și angajați în ceea ce fac. Fără asta puteam să vreau, nu aveam unde. Dar sunt foarte curios să văd cum va reacționa publicul acolo. Nu am fost niciodată până acum la Botoșani, doar la Iași am ajuns în nord. Este de vorbit despre lucrurile astea, chiar dacă nu suntem de acord.
-Sunteți deschis către dezbatere după proiecția de la Botoșani?
-Evident! Asta ne interesează cel mai tare, de asta am făcut filmul.
”Arsenie. Viața de apoi”
Scenariul și regia: Alexandru Solomon
Imagine: Tudor Platon, Marius Beșu
Montajul: Cătălin Cristuțiu, Sophie Reiter
Muzica originală: Alin Zăbrăuțeanu
Improvizație handpan și flaut: Andrei Coteț
Sunet priză directă: Mirel Cristea, Marin Cazacu
Montaj sunet: Dragoș Cătărău
Design sunet: Alin Zăbrăuțeanu
Editare dialog și premix: Alexandru Dumitru
Mixaj sunet: Thomas Bresson
Producători: Ada Solomon, Diana Caravia, Adrien Chef, Paul Thiltges
O producție Micro Film în co-producție cu Paul Thiltges Distributions, Hi Film Productions
Cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Film Fund Luxembourg, Eurimages, Programul Europa Creativă al Uniunii Europene
În colaborare cu Televiziunea Română
Cu susținerea Publicis Groupe Media Bucharest, Hollywood Multiplex
Participarea la Karlovy Vary este susținută de CNC, UCIN, DACIN SARA, UPFAR ARGOA și ICR.