"Țării mele si Poporului meu,   Când veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veșnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Și totuși, din marea dragoste ce ți-am purtat-o, aș dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniștea mormântului. (…)Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veșnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare.    

Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută.   Am credința că v’am priceput: n’am judecat, am iubit…"  Regina Maria (29 octombrie 1875 – 18 iulie 1938),  fragment din testament  

În 1924, Regina Maria a României a construit, într-un peisaj superb, Palatul de la Balcic și a făcut din acesta un loc de întâlnire pentru artiștii epocii. Palatul a fost cedat Bulgariei, odată cu Cadrilaterul și se găsește acum pe teritoriul țării vecine. Inima reginei a fost înmormântată din ordinul ei la Balcic, reședința sa de pe malul Mării Negre. Regina Maria a României Mari a avut ca ultima dorință ca trupul să-i fie înmormântat la mănăstirea Curtea de Argeș, iar inima la reședința de la Balcic. După pierderea Cadrilaterului (1940), inima a fost adusă lângă castelul Bran, a doua reședință a Reginei Maria. În anul 1968, comuniștii au spart cu răngile sarcofagul de marmură și au luat caseta cu inima. Caseta a fost trecută în Tezaurul Istoric al României, iar inima reginei zace pe undeva, într-o cutie de plastic, în subsolul Muzeului Național de Istorie.