Închegată între două dealuri semeţe şi străjuită de codri seculari de stejar, în jurul unui schit înălţat de călugări ruşi pribegiţi pe aceste plaiuri, comunitatea de la Schit Orăşeni respiră aerul unui loc încărcat de spiritualitate. O stare specială te încearcă odată ajuns aici. Liniştea deplină, aerul tare al pădurii din apropiere, potenţate de felul în care natura s-a "jucat" cu formele de relief, totul te duce cu gândul la lumea neîntinată a secolelor trecute. Şi peste toate, ca pentru a te trezi din contemplare, clocoteşte verdele crud, cu infinite nuanţe, ca un delicat veşmânt aşezat de Dumnezeu spre a desăvârşi miracolul vieţii. Nu-i de mirare că un asemenea loc binecuvântat a fost ales drept leagăn de schimnicie de primii sihaştri ce vor fi tăiat desişul falnicilor codri de odinioară. Ocrotiţi de umbra pădurii, vecini doar cu sălbăticiunile sale, bucurându-se de linişte şi de pace, au putut fi un pic mai aproape de Cer. Ceva din trăirea aceea specială, dintru început, pare să fi fost transferat, pentru vecie, aşezării. Iar azi, cei care ajung să vadă biserica de lemn de la Schit Orăşeni simt pe deplin şi duhul locului, şi rugile schimnicilor şi ale maicilor ce se vor fi nevoit aici. Viaţă curată şi lăcaş de oblojit rănile sufletului - acestea par să fie coordonatele eterne în Schit Orăşeni. Un tărâm pe care istoria spiritualităţii botoşănene s-a început a scrie demult şi încă se mai scrie.
Singurul lăcaş cu hramul "Schimbarea la Faţă a Domnului" din ţinutul Botoşanilor
Viaţa duhovnicească are rădăcini adânci la Schit Orăşeni, chiar dacă bisericuţa satului datează de la 1760, fiind ridicată de postelnicul Iordache Esecescu şi de mama sa, Safta. Pe icoana hramului a fost descoperită o inscripţie ce menţionează anul 1614 şi pe un anume zugrav bisericesc Varlaam, autorul picturii catapetesmei. Fapt ce demonstrează că încă din secolul al XVII-lea a existat, tot pe locul actualei bisericuţe, o alta mai veche, cel mai probabil tot de lemn, a cărei catapeteasmă a fost mutată la 1760 în lăcaşul nou construit, ca şi chivotul şi alte obiecte de cult. Tradiţia merge încă şi mai departe. Se pare că pe locul pe care astăzi se află Sfânta Masă exista chilia unui pustnic. Acestuia i s-au alăturat alţi ucenici ce sihăstreau în codrii din jur, care, după moartea pustnicului, au ridicat prima bisericuţă, chiar pe locul unde ar fi existat chilia lui.
Documentele istorice arată, apoi, că după 1760, aici, la numai 7 kilometri de târgul Botoşanilor, în coasta pădurii Voronei, aşadar în apropierea altei vetre monahale de tradiţie, s-au nevoit schimonahi despre care se crede că ar fi fost ucenici sau cunoscuţi ai Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi. Cunoscut ca reformator al vieţii monahale din Moldova, acesta avea mulţi ucenici în apropierea ţinutului Voronei, unde erau formate mai multe sihăstrii. Se pare chiar că Sfântul Paisie ar fi vizitat aceste locuri, mai ales că la Schit Orăşeni osteneau în rugăciune schimnici de origine slavă. "Pe aceste locuri nu exista sat. Aici s-a format cea mai veche sihăstrie din partea de sus a Moldovei, de către călugării alungaţi de ţarul Petru cel Mare din Rusia, care devenise ostil Ortodoxiei. După anul 1720, pustnicii, fiind mai în vârstă, s-au retras şi aici au venit maici. De la acestea s-a păstrat şi numele satului ce s-a închegat în jurul schitului - Schit Maici, azi Schit Orăşeni", explică pr. Ioan Ungureanu, parohul Bisericii "Schimbarea la Faţă" din Schit Orăşeni.
Vechimea şi importanţa acestei vetre monahale sunt accentuate şi de hramul bisericii - "Schimbarea la Faţă", îndeobşte întâlnit în schituri şi mănăstiri. "Este singurul din întreg judeţul Botoşani. A fost menţionat pentru prima dată pe icoana hramului, de către pictorul Varlaam, la 1614", spune părintele Ungureanu.
Importantă viaţă de obşte
"Aţi venit pe locul în care au vieţuit 250 de sihaştri". Cu aceste vorbe m-a întâmpinat părintele Ioan Ungureanu, un preot neobosit, ce a readus la viaţă lăcaşul acesta sfinţit de rugăciunea atâtor călugări şi maici. Toate înscrisurile descoperite pe diferite obiecte de uz liturgic, şirul întreg de nume de pe pomelnice, cu precizarea rangului monahului sau monahiei, rămăşiţele pământeşti descoperite în jurul bisericii par a îndreptăţi întru totul afirmaţia parohului de la Schit Orăşeni. "Am căutat informaţii peste tot. Am discutat cu stareţii tuturor schiturilor şi mănăstirilor din zonă, de la Vorona, Oneaga, Zosin, şi i-am întrebat ce nume de origine slavă au găsit în cimitirele lor. Trebuia să mă lămuresc, pentru că era aproape de necrezut că într-o bisericuţă atât de mică, într-un loc atât de uitat ca acesta, existau atâtea nume pe pomelnice şi atâtea morminte descoperite în jur. Nu prea au găsit în schiturile din jur multe nume, ceea ce dovedeşte că aici ar fi fost primul leagăn sihăstresc din nordul Moldovei şi de aici ar fi plecat pustnicii, prin desişul pădurilor, spre Oneaga şi Vorona", explică pr. Ungureanu.
Sfântul Sila, al treilea sfânt al Botoşanilor, vieţuitor la Schit Orăşeni
Viaţa pustnicească a Sfântului Cuvios Sila, renumit egumen al Sihăstriei Putnei, este legată de bisericuţa de la Schit Orăşeni. În scrierile despre viaţa sa se pomeneşte faptul că "intră ucenic pentru prima dată în Schit Orăşeni - Botoşani". "Pe hrisovul descoperit în mormântul Sfântului Sila, hrisov păstrat în Muzeul Mănăstirii Putna, scrie: "Am plecat din Schit Orăşeni la 12 anişori (1712), pentru că mi-a murit stareţul, ieroschimonahul Ghedeon". Numele acestui stareţ se regăseşte pe pomelnicul mare al bisericii noastre. Dacă la 1712 un copil de 12 ani ascultă de un stareţ şi are dragostea să stea aici, vă daţi seama cu câţi ani înainte ar fi fost renumit acest loc, astfel ca un copil să se ataşeze de el", subliniază părintele.
În 2012, la 300 de ani de la plecarea sa din Schit Orăşeni, moaştele Sfântului Sila au fost aduse aici, spre închinare. "Credem că a fost dorinţa sfântului ca după 300 de ani să se întoarcă acasă", spune parohul Ioan Ungureanu. Sfântul Cuvios Sila este cel de-al treilea sfânt al Botoşanilor, după Sfântul Ioan Iacob Hozevitul şi Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona.
"Un loc pământesc de unde începe Cerul"
Poate că peste istoria atât de bogată şi peste viaţa spirituală atât de importantă de la Schit Orăşeni s-ar fi aşternut definitiv uitarea dacă preotul Ioan Ungureanu şi soţia sa, Violeta, nu s-ar fi dăruit cu totul acestei aşezări. Au simţit, spun ei, chemarea sfinţilor şi n-au precupeţit, de 13 ani încoace, nici un efort. Nici un sacrificiu nu li s-a părut prea mare pentru a readuce la înfăţişarea ce i se cuvine acest "loc pământesc de unde începe Cerul", cum atât de frumos l-a definit părintele Ioan. Iar drumul a fost greu şi plin de obstacole. N-au primit ajutor instituţional de nicăieri, dar au simţit din plin susţinerea oamenilor ce apăreau ca prin minune atunci când aveau mai mare nevoie. Graţie lor, astăzi întregul ansamblu bisericesc pulsează viu: lăcaşul-monument istoric este restaurat, clopotniţa refăcută din temelii, în curte un muzeu în toată regula adăposteşte o zestre greu de egalat, o troiţă închinată tuturor pustnicilor îngropaţi aici veghează de pe dealul din spatele bisericii, iar casa de oaspeţi ce va purta numele Sfântului Sila va fi gata până în ziua hramului. Dorinţa cea mai mare a parohului? "Să ne ridicăm la vrednicia celor care s-au ostenit aici".
Comoara din "Chilia pustnicilor"
Dincolo de frumuseţea bisericuţei, de istoria care te copleşeşte, cea mai fidelă mărturie a vieţii pustniceşti de la Schit Orăşeni rămâne zestrea adunată în Muzeul "Chilia pustnicilor", înfiinţat în 2010. "Am construit această căsuţă de lemn şi am aşezat aici, cu consiliere de specialitate, toate obiectele din inventarul bisericuţei. Tot ce vedeţi a fost restaurat cu grijă şi datat cu ajutorul unui specialist de la Muzeul de Istorie", spune preotul Ioan Ungureanu.
Nu cred să existe în Moldova un muzeu parohial care să cuprindă o atât de bogată şi valoroasă colecţie de obiecte legate de viaţa spirituală. Recondiţionate cu grijă, aici se regăsesc: pomelnicul ctitoricesc şi alte câteva pomelnice vechi; un chivot rusesc de argint, veşminte preoţeşti şi diaconeşti; vase liturgice; broderii; cădelniţe de argint inscripţionate cu nume de schimonahi; vechea masă din Sfântul Altar, de la 1760, pe care se mai văd peceţile de ceară şi inscripţiile în slavonă; peste 50 de icoane pictate pe lemn şi pânză (1730-1880), cele mai multe cu vădite influenţe ruseşti, iar unele cu reprezentări foarte rar întâlnite; peste 20 de cărţi bisericeşti foarte vechi, cu coperţi din lemn sau din piele, dintre care amintesc: un Octoih scris în 1747 de arhimandritul Timotei, o Evanghelie tipărită în limba rusă, la Lavra Pecerska, în 1801, "Tâlcuirea Evangheliei Sfântului Luca" după Sfântul Teofilact, tipărită în chirilică în anul 1820. "Veşmintele le-am găsit în cufere, în podul bisericii. Puteau fi aruncate de cine ştie când... Uitaţi-vă ce ţesături, ce mătase, şi au mai bine de 300 de ani", explică Violeta Ungureanu. Pentru a vă convinge singuri de valoarea şi importanţa acestui leagăn vechi de spiritualitate moldavă, poposiţi, în drumurile prin ţinutul Botoşanilor, măcar o dată şi aici, sub poala codrilor de la Schit Orăşeni, în comuna Cristeşti. Veţi admira, ceasuri de-a rândul, odoare lucrate cu o neînchipuită gingăşie, în muzeu, veţi fi copleşiţi de starea de pace din bătrâna bisericuţă de lemn şi veţi pleca purtând în suflet binecuvântarea cerească a tuturor schimnicilor rugători ai acestui tărâm.
(Otilia Bălinişteanu, Ziarul Lumina)