Evenimentul, care s-a desfăşurat în sala Casei de Cultură a Sindicatelor Botoşani, a fost organizat de Orchestra Clubului Copiilor Dorohoi, împreună cu Asociaţia "Mugurelul", Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani şi Primăria Municipiului Dorohoi. Concertul aniversar, intitulat "Orchestra MUGURELUL de ieri şi de azi", a reunit artişti care au evoluat de-a lungul vremii în formaţia dorohoiană, dar a adus în faţa publicului şi invitaţi speciali precum Daniela Condurache, Cornelia Ciobanu, Dan Doboş, Ansamblul de dansuri populare "Mărgineanca", coordonat de maestrul coregraf Valentin Rău.
Spectacolul a fost prezentat de Irina-Maria Miron, director al Clubului Copiilor Dorohoi, şi de Horia Gumeni, de la TVR Iaşi.
Un spectacol-maraton care, pe parcursul a mai bine de patru ore, a dovedit că muzica populară, folclorul autentic, profesionalismul sunt ingredientele care garantează, în timp, nu numai continuitatea, ci și performanța. De la copii care abia pășesc în universul folcloristic până la membri ai primelor generații Mugurelul, de la părinți la profesori, invitați și simpli spectatori, toți au simțit emoția unei povești, dar a unei povești în care toată lumea crede cu tărie.
Ideea organizării concertului aniversar al orchestrei dorohoiene în inima Botoșanilor a fost un prilej pentru botoșăneni de a vedea un excelent exemplu de comunitate, de susținere artistică, dar mai ales un concert-lecție de bună organizare și derulare a unui eveniment maraton cu zeci de invitați, fără ca acest fapt să apese pe umerii și răbdarea spectatorilor.
În sală au fost prezenţi numeroşi oameni de cultură din Botoşani şi Dorohoi, printre ei şi fostul dirijor şi manager al Orchestrei Populare Rapsozii Botoşanilor, Ioan Cobîlă, maestrul dirijor George Sârbu, fostul manager al Centrului de Creaţie Botoşani, prof. Ion Ilie, Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei de Cultură Botoşani, Vasile Popa (TVR Iaşi) şi mulţi alţi invitaţi.
.jpg)
"La mulţi ani Orchestrei Mugurelul. Cunosc această orchestră de ceva vreme, îi ştiu foarte bine istoricul, profesorul Dupu a atras copii talentaţi să cânte în această orchestră. Îl felicit în mod special pe domnul Dupu, un profesor cu totul şi cu totul special", a spus prefectul Costică Macaleţi.
Şi primarul municipiului Dorohoi a adresat un cuvânt la aniversare, el aducând şi un cadou pentru Orchestra Mugurelul, constând într-o vioară.
Întregul concert aniversar a fost presărat cu momente muzicale sau coregrafice, însă emoţiile cele mai mari au fost atunci când pe scenă se reîntorceau foşti membri ai formaţiei, din cei 30 de ani de activitate. Astăzi practică meserii diverse, de la medici, profesori, pompieri, poliţişti, dar au dovedit că muzică rămâne "dragostea dintâi".
Au evoluat, din generaţiile Mugurelul: Dumitru-Daniel Hariga (acordeon, contrabas) - profesor de Educaţie Muzicală la Seminarul Teologic "Sf.Ioan Iacob" Dorohoi; Ionuţ Apostol (acordeon) - agent poliţie în cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Dorohoi; Marcela Ostafie (vioară) - medic, a coordonat, în studenţie, corul Facultăţii de Medicină din Iaşi; Răzvan Sabin Ailoaie (vocal, acordeon) - absolvent Compoziţie Jazz şi Muzică uşoară, astăzi membru al unei trupe; Cristina Cojocaru (voce, fluier, pian) - studentă Drept; Adelina Fulga (voce) - absolventă Litere, Jurnalism şi ştiinţele comunicării, în prezent lucrează la propriul album de muzică populară; Răzvan Sarafim (clarinet, saxofon, voce) - membru al actualei orchestre, a cântat alături de tatăl său, Radu Sarafim, acordeonist în prima generaţie a orchestrei, apoi clarinet, saxofon; Alina-Augustina Leonte-Dupu (solist vocal, chitară) - profesor de Limba Română la Vatra Dornei, a cântat alături de sora ei, Lorena Dupu, membră în actuala formulă a orchestrei; Ionuţ Scripcaru (trompetă) - masterand la Interpretare muzicală; Constantin Scripcaru (clarinet) - corepetitor şi inginer de sunet la Clubul Copiilor Dorohoi; Andra-Dumitriţa Coşman (vioară, voce) - masterandă Drept; Roxana Atomii (voce) - studentă la Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică; Oana Racu (solist vocal) - studentă la Litere şi Ştiinţe ale Comunicării; Anca Elena Enea (pian, vioară) - absolventă Interpretare, Compoeziţie şi Studii muzicale teoretice, în prezent masterandă la aceeaşi specializare; Ioana Enea (ţambal) - în prezentă studentă, Alin Dumbravă (acordeon, trombon) - student la Pedagogie Muzicală; Irina-Maria Miron -de la 11 ani membră a Orchestrei, de 8 ani prezintă orchestra în spectacole, este profesor de teatru la Clubul Copiilor Dorohoi şi director al unităţii; Iulian Cojocaru (pian, clarinet, saxofon) - student Administrarea Afacerilor; Horaţiu Viziteu (acordeon) - student la Farmacie; Alexandru Darie (contrabas) - masterand Universitatea "G. Enescu" Iaşi, colaborator al Filarmonicii Moldova Iaşi; Bogdan Adăscăliţei (clarinet) - subofiţer în cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi; Bianca Adăscăliţei (ţambal) - consultant fonduri europene şi studentă la psihologie.
În holul Casei de Cultură a Sindicatelor a fost organizată şi o expoziţie de fotografii, materiale promoţionale, diplome şi trofee obţinute de orchestră în cei 30 de ani de activitate.
De altfel, în cadrul evenimentului din 26 septembrie a fost anunțată și apariția "Monografiei Orchestrei Mugurelul la a XXX-a aniversare", care va fi lansată ulterior.
.jpg)