"Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu..." - Scriitorii romani, invitati sa depuna mesaje in "Capsula timpului" de la Bojdeuca Ion Creanga!

Pentru a marca aniversarea Centenarului primului muzeu literar din România, Muzeul "Ion Creangă" (Bojdeuca), inaugurat în data de 15 aprilie 1918, Muzeul Național al Literaturii Române Iași lansează o invitație neconvențională scriitorilor români.

Potrivit MNLR Iasi, scriitorii români sunt invitați să trimită o scrisoare de maximum o pagină A4 pe adresa MNLR Iași, conținând un mesaj scris de mână pentru oamenii de peste un secol, care să continue fraza: "Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu...".

Scrisorile, care vor rămâne sigilate, vor fi depuse într-o așa-numită „capsulă a timpului”, urmând a fi deschise pe 15 aprilie 2118.

 

Managerul MNLR Iași, Lucian Dan Teodorovici, a declarat: „Proiectul este, practic, în primul rând în beneficiul celor care vor administra Bojdeuca peste o sută de ani, căci ei vor avea o mică bijuterie în patrimoniu: mesajele unor scriitori de azi, dintre care am îndrăzni să sperăm că măcar unii vor fi citiți și peste un secol. Personal, regret că n-o să mă aflu printre cei care vor deschide aceste scrisori, dar spectaculozitatea proiectului constă tocmai în faptul că mesajele nu vor fi citite decât atunci. Sper ca scriitorii români să accepte ideea și să trimită cât mai multe scrisori pe adresa Muzeului”.

Scrisorile sunt așteptate până la data de 5 aprilie 2018, la următoarea adresă: Muzeul „Vasile Pogor”, strada Vasile Pogor, nr. 4, Iași, cod 700110, iar pe plic va apărea numele expeditorului și mențiunea: „Pentru proiectul «Capsula timpului»”. 

Proiectul va fi lansat în cadrul programului Zilele Bojdeucii, duminică, 15 aprilie 2018.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșăneni lăsați în grija Domnului? Continuă criza în medicina de familie

astăzi, 09:56

Lipsa accesului la servicii medicale primare are consecințe directe asupra sănătății populației. Numeroase localități din regiunea Moldovei se confruntă cu un deficit de medici de famili...

Alertă în județul Suceava: Microbuz suspect cu numere de Ucraina, semnalat în mai multe localități!

astăzi, 09:11

Locuitorii din localitățile sucevene Cajvana, Arbore și Iaslovăț trec prin momente de alertă și îngrijorare profundă din cauza prezenței repetate a unui autovehicul suspect. Mesajele de...

Doi frați din Botoșani s-au închinat la racla Sfintei Parascheva. Ce au luat cu ei și cu ce rugăciuni au plecat în pelerinaj!

astăzi, 08:47

Zeci de mii de oameni au trecut deja pe la racla cu sfintele moaște, la Catedrala Mitropolitană din iași, fiecare cu propriile dorințe, griji și rugăciuni. Unii vin cu fotografii ale persoanelor...