"Farmazonul din Harlau" pe scena Teatrului Mihai Eminescu

Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoşani vă invită vineri, 7 mai 2010, începând cu ora 17.30, în Sala Mare, la spectacolul "Farmazonul din Harlau", după Vasile Alecsandri. 
 
Despre povestea pe care o veţi urmări pe scena Teatrului, Ion Sapdaru, regizorul spectacolului, scrie într-un material promoţional: "Un tânăr aspirant la mâna fiicei slugerului Ganganu, pe nume Pestriţ, care vine de la Hârlău, nimereşte pe mâna câtorva boiernaşi ieşeni dornici de distracţie şi de pertreceri pe gratis. Pestriţ vine cu două scopuri la Iaşi: să se însoare şi să intre in societatea... farmazonilor. Este stranie această dorinţă a unui boiernaş de la ţară si constitue de fapt deliciul acestei mici piese. Pentru a impedica logodna lui Pestriţ aceşti mici escroci de la Iaşi se dau drept o societate francmasonă şi se obligă să-l primească pe Pestriţ în rândurile lor. Comedia capătă valenţe groteşti prin felul cum işi inchipuie bonjuristii ceremonia de primire în loja masonică. Ceremonia se desfăşoară, unde altundeva, decât in pivniţă. Naivul Pestriţ este supus la aşa zisele încercări a lojei, este pălmuit, invocă trăsnetul, se întâlneşte pe tărâmul morţii cu alţi pretendenţi la loja masonică, care rătăcesc de săptămîni întregi şi nu-şi găsesc salvarea".

Din distribuţie fac parte actorii: GHEORGHE FRUNZĂ, CIPRIAN TĂBĂCARU, SORIN CIOFU, IOAN CREŢESCU, MIHAI DONŢU, BOGDAN HORGA, EDUARD SANDU, CEZAR AMITROAEI, FLORIN AIONIŢOAIE, BOGDAN MUNCACIU, MARIUS ROGOJINSCHI, DRAGOŞ RADU, ANA MARIA CAZACU, LENUŞ MORARU, GINA PĂTRAŞCU, ANDREEA MOŢCU, LAURA  DUMITRACHE, LIDIA UJA.

Pentru grupuri organizate de elevi, studenţi şi pensionari, preţul biletului este de 5 lei, pentru celelalte categorii de public biletul fiind de 10 lei.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox, 15 noiembrie: Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ; Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori: Gurie, Samona şi Aviv diaconul

astăzi, 08:00

Sfântul Paisie (†1794) s-a născut în oraşul Poltava din Ucraina în anul 1722 într-o familie preoţească. Din botez a primit numele Petru. A fost dat să înveţe...

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...