PS Nichifor Botoșăneanul a binecuvântat lucrările exterioare ale unei biserici din Botoșani!

Toți cei care și-au adus aportul la realizarea acestei lucrări de înfrumusețare a lăcașului de cult au primit distincții din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Sâmbătă, 8 iunie, a fost o zi de mare bucurie pentru locuitorii satului Ionășeni, comuna Trușești din județul Botoșani.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor s-a aflat în mijlocul comunității cu prilejul binecuvântării lucrărilor exterioare efectuate în ultimii ani la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.

Credincioșii din localitatea Ionășeni au participat, sâmbătă, la sfintele slujbe oficiate la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitate. După întâmpinarea ierarhului de către clerici și credincioși, Părintele Episcop-vicar a săvârșit slujba de binecuvântare a lucrărilor exterioare efectuate în ultimii ani la biserica parohială.

 

Ca răsplată pentru întreaga misiune desfășurată în parohie, pr. paroh Claudiu Crupă a primit din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei Crucea „Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru clerici.

De asemenea, pentru contribuția și aportul financiar aduse la realizarea acestei frumoase lucrări de înfrumusețare a lăcașului de cult, toți cei implicați au primit distincții de vrednicie, scrie doxologia.

La finalul slujbei, preotul Claudiu George Crupă a mulțumit ierarhului, oficialităților și tuturor celor prezenți la această adunare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

astăzi, 19:22

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

astăzi, 18:45

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...

La mulți ani! Militarii din Botoșani au marcat Ziua Artileriei Terestre! - FOTO

astăzi, 17:53

Pe 10 noiembrie se împlinesc 183 de ani de la înființarea primei baterii de artilerie din Țara Românească, prilej de sărbătoare și pentru Batalionul 335 Artilerie „Alexan...