Proiectul „Biblioteci în dialog” continuă la Ipotești cu managerul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” din Suceava

Proiectul Biblioteci în dialog, derulat cu prilejul Săptămânii Naționale a Bibliotecilor, a fost inițiat de Biblioteca Națională de Poezie „Mihai Eminescu” a Memorialului Ipotești în anul 2021, dar continuă, cu o nouă ediție, și în acest an.

Prima întâlnire din acest an a proiectului Biblioteci în dialog a avut loc la 7 aprilie 2022, cu participarea la Memorialul Ipotești a managerului Bibliotecii Județene „George Coșbuc” din Bistrița-Năsăud, poetul Ioan Pintea. Au avut loc discuții pe diverse teme (lectură, cărți, poezie, proiecte culturale, activitatea bibliotecii, biblioteca digitală, proiecte editoriale), iar elevii de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani au susținut un moment artistic.

 

A doua întâlnire din cadrul proiectului, care a avut loc pe 14 aprilie 2022, s-a bucurat de prezența la Memorial a doamnei Mihaela Mereuță, managerul Bibliotecii „G.T. Kirileanu” din Neamț, care a prezentat biblioteca nemțeană, fondul de carte și aparițiile editoriale ale bibliotecii.

La final, poetul botoșănean Vasile Iftime a citit un grupaj de poezii din creația proprie și a răspuns întrebărilor participanților pe teme poetice. Pe tot parcursul evenimentului, copiii de la Școala „Raluca Iurașcu” din Joldești au prezentat momente de muzică folk, sub îndrumarea Preotului Cristian Dumitraș.

Joi, 05 mai 2022, ca invitat la Ipotești va fi, în cadrul aceluiași proiect, managerul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, domnul Gabriel Cărăbuș, doctor în istorie. Începând cu ora 12:00, în Sala de expoziții temporare „Horia Bernea” a Memorialului Ipotești, va avea loc prezentarea bibliotecii sucevene, urmată de discuții pe temele propuse, dialoguri cu elevii participanți.

Momente ale acestui eveniment vor fi apoi distribuite și pe rețelele de socializare (inclusiv pe pagina de Facebook a Memorialului Ipotești).

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...