Premiera spectacolului „Iona” la Teatrul „Mihai Eminescu” în noua sală de spectacole de la Cinematograful Unirea

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani are încă o sală de spectacole. Din primăvara acestui an Cinematograful „Unirea” a trecut în administrarea instituției de cultură, informează Mirela Ciorogar, secretar P.R. a Teatrului „Mihai Eminescu”.

Prin obținerea acestui nou spațiu instituția își propune să abordeze o nouă strategie de dezvoltare a spațiului din perspectiva unui concept teatral, dar să și păstreze specificul de difuzare a unor producții cinematografice.

 

Noua sală se va reconfigura astfel într-o punte de legătură între arta cinematografică și cea teatrală, cu mijloace noi, moderne, de proiecții video, de abordări tehnice și artistice inedite.

Un prim demers în acest sens va fi premiera spectacolului „Iona” de Marin Sorescu, în montarea tinerei regizoare Bianca Laiu. Spectacolul, a cărui premieră va avea loc sâmbătă, 7 mai, la ora 19:00, propune o abordare modernă, contemporană a unui text devenit între timp clasic.

„Sperăm ca noua „scenă” a cinematografului să devină un spațiu incitant pentru publicul botoșănean”, a declarat Lucian Băleanu, director artistic al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.        

Bianca Laiu este o tânără regizoare, născută la Piatra Neamț. Aceasta a mărturisit că, „mă consider un om binecuvântat. E nevoie să precizez binecuvântările mele: prima ține de oamenii calzi și frumoși ce se găsesc sub cupola Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani. A doua este întâlnirea cu orașul care îmi oferă întâlniri cu oameni necunoscuți în care aproape îl recunosc pe Iona. Apoi întâlnirea cu actorul Alexandru Dobynciuc, care deține un imaginar în a cărei lume am primit accesul de a insera alte elemente care alcătuiesc familiile singurătății. Este un actor care oferă foarte mult scenei, prin orele lungi de repetiții, prin transpirație, prin oratoria lui căutând mereu vocea lui Iona. Sunt multe puncte comune care au legat între mine și Alexandru o punte pe care pășim împreună pe tărâmul lui Iona. Iona este o stare de spirit. Iona sunt eu, tu, oricare din noi. Într-o lume în care există societate democratică și prea puțină libertate de exprimare, o lume cu spațiu virtual din ce în ce mai mare fără cenzuri, o libertate ireală, revolta își face loc prin mintea omului. Iona este un om revoltat, acesta este focul care îl îndeamnă să ajungă în punctul de a începe o căutare. Am nevoie să-l salvez pe Iona pentru că el nu a greșit, deși negreșeala lui înseamnă că el e sugrumat de frici și piedici care l-au oprit din a greși. Furia unui om vine dintr-o neputință. Orice acțiune indiferent de rezultat, este o reușită, este un contact cu viața.”

Bianca Gabriela Laiu a absolvit Facultatea de teatru UNATC, promoția 2014 - clasa Florin Zamfirescu. A obținut un master în arta actorului, Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babeș - Bolyai, Cluj și urmează cursurile de regie la Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babeș - Bolyai, Cluj, iar „Iona” este spectacolul ei de licență.

Regia artistică a spectacolului este semnată de Bianca Laiu, scenografia este realizată de Mihai Pastramagiu și coregrafia de Victoria Bucun.

Din distribuție fac parte actorii Alexandru Dobynciuc și Petruț Butuman.

Prețul unui bilet este de 50 de lei, iar acestea pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală din incinta Cinematografului Unirea, de marți până vineri între orele 08:00 – 21:00, și de la Casa Tineretului din Bulevardul Mihai Eminescu, de marți până vineri în intervalul orar 12:00 – 16:00, iar sâmbătă și duminică de la ora 16:00 până la ora 18:00, dar și on line https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Zgomotul le face viața un calvar: „Se demolează de la ora 7:00” / Garda de Mediu: „Cetățenii sunt oricum nemulțumiți”

Friday, 18 September 2026

Pe adresa redacției Știri.Botoșani.Ro a venit o plângere formulată în numele mai multor locuitori din Cătămărești-Deal, comuna Mihai Eminescu, chiar în apropiere de municipiu...

Probleme cu apa într-un sat din Botoșani, locuitorii se plâng că nimeni nu-i bagă în seamă. Primar: „Suntem cu mâinile și picioarele legate” (Foto)

Thursday, 17 September 2026

După o vară extrem de călduroasă și secetoasă, într-un sat din Botoșani apa curge necontenit prin mijlocul drumului de zile bune. Locuitorii susțin că de două săptămâni a apăr...

Bogdan Suruciuc, clarificări după recomandările DSU în cazul alertelor cu drone în școli: „Nu există astfel de spații” / „Vom elabora o procedură”

Wednesday, 16 September 2026

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a comunicat o serie de recomandări pentru școli în cazul emiterii unor alerte de tip RO-ALERT - Alarmă aeriană (drone). Acestea au fost tran...