Pana la mijlocul secolului trecut, Botosanii erau, asemeni oraselor din Moldova, o asezare urbana de dimensiuni mijlocii, populata de negustori, meseriasi, functionari si de locuitorii cartierelor, locuitori de indeletniciri multiple. Negustorii si meseriasii impanzeau stradutele, tinzand catre centrul vechi al orasului si arterele de la marginea lui. Orasul avea si un parfum aparte, de frumusete si incantare, determinat de gradinile mari si de parcurile din jurul vilelor frumoase si elegante, situate pe bulevardul principal. Il numeam orasul gradinilor si ne mandream cu el. Au mai ramas, putine si restranse, gradinile in jurul cladirilor, devenite sedii administrative.
In ultimii 50 de ani s-a construit mult in Botosani, cladiri diferite ca aspect estetic. Unele multumitoare in aceste sens (cele din zona centrala), altele oribile, gen cutii de chibrituri, amintind de ghetourile de trista memorie (blocurile din primii ani ai noului regim) si unele cladiri frumoase, apartinand oamenilor bogati, unele situate la oras, cele mai multe in zonele din imediata vecinatate.
Muzeul Judetean Botosani ar fi meritat si ar fi trebuit sa aiba si o Galerie a Colectiilor de arta, in care sa fie expuse permanent grupurile de lucrari de pictura, donate Muzeului. Si exista asemenea donatii de nebanuita valoare si frumusete (donatiile doctorului Lupascu, ale muzicianului compozitor Vasile Filip, Eugen Ispir, donatia Cumpata, M. Olinescu, P. Achitenie, etc). Donatorii au impus prin contract faptul ca lucrarile lor sa fie permanent expuse, dar ele, aflate in depozitul muzeului, apar in galerie rar si pentru scurt timp. De aceea, unii colectionari din oras sau din tara, dar legati de Botosani, s-au orientat catre alte institutii, unii dintre ei din alte orase, unde iubitorii de frumos sa se bucure mereu de lucrarile donate de ei. Il rog pe domnul Primar sa se gandeasca la o solutie favorabila.
In spatiul dintre Casa de Cultura a Sindicatelor si Primarie sunt cateva oaze de lumina, care ne bucura prin florile si verdele asternutului din preajma lor.
Din nefericire, in ultima vreme, multime de table uriase de afisaj, uneori unele langa altele, acopera si sugruma insulele de frumos natural. Si acum, considerentele de ordin financiar, prin autorizatiile lor de la Primarie, permit acest sacrilegiu. Oare acest considerent ar putea duce si la implantarea tablelor in cauza si in gradinita de frumusete dintre Teatru si Primarie si in curtea scolilor si a bisericilor? Ar fi groaznic!
Se discuta insistent de catre unele persoane din administratia publica locala cum ca, din considerente de rentabilitate, Filarmonica Botosani ar trebui desfiintata.
S-ar comite un adevarat sacrilegiu daca una dintre cele mai valoroase si importante institutii culturale din orasul nostru ar avea o asemenea soarta.
De aproape 60 de ani, Filarmonica educa si cultiva spiritul interesat de frumosul artistic pentru marele public, indeosebi pentru intelectuali, si Filarmonica completeaza si amplifica educatia estetica dobandita in scoli, pentru unii elevi, in primul rand pentru cei de la Liceul de Arta.
Cultura noastra nu poate fi satisfacuta numai prin muzica populara, indiscutabil valoroasa si importanta, si prin manele, despre care nu merita sa scriu.
Regimul trecut, cu multimea sa de aspecte negative, totusi a sustinut Filarmonica, intelegand importanta ei. Regimul de astazi poate sa se comporte in mod contrar? Oare din aceleasi ratiuni de nonrentabilitate imediata ar trebui desfiintate si scolile si bisericile? Speram ca ratiunea sa se impuna!
De totdeauna stim ca omul sfinteste locul. In ultimul deceniu, o casuta de stil vechi, "Casa Cantemir", a devenit, prin competenta artistica, prin daruirea, pasiunea pentru arta din partea doamnei profesoare Corneanu, o minunata institutie de cultura, Casa Memoriala "Stefan Luchian". Se afla in vecinatatea Teatrului de papusi. O seama de obiecte care au apartinut lui Luchian, reproduceri, carti despre viata sa, obiecte de epoca. Periodic au loc aici intruniri artistice consacrate artistului. Recent se desfasoara aici si o tabara de instruire a tinerilor privind pictura pe sticla. Sunt sigur ca si artistul Stefan Luchian se bucura de atmosfera casei memoriale. Dar nimeni nu banuieste cata munca, perseverenta, efort si pasiune inseamna toate acestea pentru doamna profesoara Corneanu, sufletul acestei admirabile institutii!
Oare vom gandi si proceda si noi, ceilalti, in acest mod?!
(In memoriam Prof. Aurel Dorcu)